Cei de demult visau timpul pe care şi-l închipuiau egal cu sine, asemeni unui roman scris în pragul unei toamne ce întârzie până dincolo de marginile iernii, atrase de cerul ce devine foşnet marin de nori ai nopţii: fericirea lor era o fericire naivă şi stângace , iar mâinile lor îmbrăţişau amiezele ca pe rod al trecerii.
Cei de demult visau grădinile lor desuete cu aerul desuet şi tainic al unor simbolişti minori, căci literatura lor nu era decât dialectica unei memorii ce se contemplă pe sine, spre a se putea pierde în volute de oglinzi.
Cei de demult visau dragostea pe care o aşteptau, poate, pe peronul unei gări cufundate în amurg: promoţiile de siluete ale unui octombrie funerar le erau tovarăşi în introspecţia lor, căci nimic nu este mai discret şi intens decât această comuniune cu trecutul ce se topeşte în fotografii, text şi privire, ca o lacrimă a vântului graţios şi melancolic.
Cei de demult sunt cei pe care îi căutăm şi sunt cei pe care îi convocăm, atunci când din singurătatea atroce a absurdului tânguirea nimicului impersonal se simte, ca o litanie de noiembrie târziu: paşii noştri caută cadenţa paşilor lor, iar inimile noastre încearcă să bată în acel ritm al elegiei provinciale ce era doar al lor.
Şi sunt cei de demult cei care coboară in noi, atraşi de strălucirea himerică de pixeli: ecranul de calculator, fragil şi stelar, le este cămin de spectre şi de val şi povara dorului lor este aşezată pe umerii noştri cu firescul tandru al unei revederi.
Iar cei de demult suntem noi , cei ce batem la porţile morţii, fii rătăcitori ai unui timp imperfect: truda de fraze şi de pauze a literaturii este cerul pe care ochii noştri uniţi îl contemplă, căci singurul viitor pe care îl mai putem descoperi este cel al nostalgiei.
Şi îi urmăm pe cei de demult, pentru că suntem noi înşine o pagină ce se distinge în fremătarea de cristal a textului: nimic nu ne mai ţine de prezentul etern al lumii de artere arzânde şi traversăm cortina electrică a viselor cu firescul naiv al zilelor lor, cu ochii la cuvintele ce cresc din inimi, precum fluviul ce caută marea, contopiţi şi inseparabili, ca într-o poveste ce se hrăneşte din privirea întoarsă spre sine, regăsită în mişcarea de fraze.
