Cuvintele romanului nostru de dragoste au crescut, temerar şi visător, din materia despărţirii: trezite în noi de moarte, ele au căutat drumul sore lumina zilei, trecând prin vămile de vis şi de negură ale somnului magnetic. Şi astfel am păşit pe un pământ pe care nu ni-l putusem închipui niciodată, […]
Şi mi se pare, recitind aceste pagini care sunt parte din creşterea timpului însuşi, că doar pudoarea şi modestia sunt pământul din care se iveşte, timid şi tandru, dragostea de dincolo de moarte. O dragoste care îşi proclamă, în viaţă fiind, histronica ei explozie de sentimente nu este dragoste, ci […]
De câte ori mă privesc în oglindă, în acest anotimp de introspecţie al despărţirii noastre, regăsesc în imaginea răsfrântă a lucirilor ei un chip în care se amestecă, tandru, ca într-o fotografie a dorului, chipurile noastre. Căci moartea a adus, o dată cu sosirea ei, acea unitate din urmă la […]
Cei ce mor intră în noi asemeni unui desen delicat de nori: făpturile lor se topesc în făptura noastră, iar gesturile vieţilor lor trecute devin, pe măsură ce sfârşitul se instalează în noi, cele în care simţim propria noastră dialectică a nostalgiei. Cei ce mor intră în noi asemeni unui […]
Am regăsit, împreună, în acest jurnal pe care îl visează inimile noastre unite, trecutul de dinaintea naşterii mele, cel pe care îl bănuiam, ca pe un pastel impresionist, din fragmente de conversaţii, din tăceri şi din contemplarea melancolică a cerului în care mi se părea că te descoperi, ca într-o […]
Şi poate că în profesoara ce oficia, severă şi visătoare, de la catedra ei, veghind discret pe elevul şui ce poposea în cea din urmă bancă a clasei, adâncit în lectura călătoriilor sale verniene, se aduna tot ceea ce comunismul asupru nu îţi ingăduise să devii : în contra istoriei, […]
Iar atunci când închidem ochii, spre a visa împreună, adâncindu-ne în marea de cristale parfumate a dorului, ceea ce se iveşte, miracol plăpând, în faţa privirii noastre eliberate este acel Focşani al grădinilor care ne-a fost casă şi port, amândorura. Căci doar în acest Focşani al nervurilor vegetale mai putem […]
“Visul este o a doua viaţă”. Dacă ar fi să aleg cheia prin care acest jurnal al dragostei şi al despărţirii să fie citit, aş alege drumul pe care Gérard de Nerval îl croieşte în “Aurélia”: un drum al visului care se desparte de realitate, un drum al visului care […]
Mi-aş dori ca vocea din aceste pagini să nu fie vocea mea,ci să devină, treptat şi diafan, însuşi glasul ei. Mi-aş dori ca imaginea din aceste pagini să nu mai fie chipul meu, încremenit în singurătatea doliului, ci să fie chipul ei, luminat de un soare ce este împăcat cu […]
Şi iată că acest jurnal al despărţirii înaintează în timp până spre clipa în care toţi cei din jurul meu se confruntă cu umbra morţii: un oraş închis, un oraş pustiu, un oraş al groazei ,un oraş al contururilor din care nu a mai rămas decât un labirint de străzi […]
