John Ashbery
Doar plimbându-mă
Ce nume aș putea să-ți dau?
Bineînțeles că nu există un nume pentru tine
Așa cum poartă stelele un nume
Care li se potrivește, într-un fel. Doar plimbându-te
O curiozitate pentru unii,
Prea preocupat
Cu umbrele din adâncul sufletului tău
Pentru a mai spune ceva, așa că te plimbi
Zâmbind în sinea ta, și celorlalți.
Te umpli de singurătate
Ceea ce poate fi sâcâitor,
Contraproductiv, înțelegând încă o dată,
Că drumul cel mai lung este cel mai eficient,
Acela care cotea printre insule
Îți părea că te învârți mereu în cerc.
Iar acum, că sfârșitul e-aproape
Căile pe care-ai pășit se deschid ca o portocală.
Există lumină acolo, mister și hrană.
Vino să vezi. Vino, nu pentru mine, ci pentru toate acestea
Dar dacă mai sunt acolo, fă cumva să ne putem vedea.
John Ashbery (1927- 2017) poet și critic de artă american, reprezentant al Școlii New-Yorkeze de poezie, distins cu cele mai importante premii pentru poezie, cum ar fi Pulitzer Prize (1976) pentru colecția Self-Portrait in a Convex Mirror la National Book Award. Autor a peste douăzeci de volume de poezie, Ashbery a fost recipientul Premiului Național al Cărții , Premiului Bollingen și Accademia dei Lincei; a fost primul poet de limbă engleză care a câștigat Marele Premiu de Bienale Internaționale de Poezie la Bruxelles, iar în 1992 a câștigat Premiul Internațional Feltrinelli pentru Poezie. Din 1970, Ashbery a fost profesor universitar la Brooklyn College, iar în perioada anilor ’80 a predat la Bard College. A locuit în New York City și Hudson, New York. Ashbery a fost numit Poet Laureat al statului New York din 2001 până în 2003.
John Ashbery
Just Walking Around
What names do I have for you?
Certainly there is no name for you
In the sense that the stars have names
That somehow fit them. Just walking around,
An object of curiosity to some,
But you are too preoccupied
By the secret smudge in the back of your soul
To say much, and wander around,
Smiling to yourself and others.
It gets kind of lonely
But at the same time off-putting,
Counterproductive, as you realize once again
That the longest way is the most efficient way,
The one that looped among islands, and
You always seemed to be traveling in a circle.
And now that the end is near
The segments of the trip swing open like an orange.
There is light in there, and mystery and food.
Come see it. Come not for me but it.
But if I am still there, grant that we may see each other.
