A venit vara, restricțiile legate de Covid au dispărut, căldurile s-au declanșat, totul ne îndeamnă să reluăm vechile obiceiuri, ceea ce am și făcut. Recent, într-o zi caniculară, am hotărât cu o prietenă să ne întâlnim la un restaurant din apropiere, pe terasă, ca să luăm aer după lunga perioadă de hibernare în casă . Unele restaurante aveau terasă, altele le-au construit recent, din cauza pandemiei, pentru a oferi clienților un loc în exterior. Ba chiar uunele și-au echipat terasele cu acoperișuri, cu sisteme de încălzire sau cu ventilatoare, pentru deplinul confort al consumatorilor.
Am rezervat loc la un restaurant apropiat pentru lunch într-un weekend, gândindu-ne că nu va fi aglomerație, lumea fiind plecată, dar, când am ajuns, era prezent un grup de vreo 15 persoane. După spusele chelnerului, se sărbătorea aniversarea a 30 de ani de la căsătoria unei perechi de către prietenii lor, cam toți de aceeași vârstă. Grupul nu era așezat la aceeași masă, chelnerul le-a explicat că nu s-au putut uni mai multe mese din cauza spațiului terasei, care nu permitea nici pe lungime, nici pe lățime, unirea meselor pentru atâtea persoane. Drept care s-au unit numai câte două mese de două persoane, ca să rămână loc și pentru chelneri să servească și comesenilor să se miște. Noi am venit tocmai când grupul hotăra cine și la ce masă să stea.
Ne-am așezat mai departe și ne-am uitat la spectacolul oferit de grup. Toți erau veseli și eleganți, deși era caniculă, iar terasa nu avea nici ventilatoare, nici prea mult aer, având o imensă pânză de cort peste și un gard înalt împrejur.
După ce ei s-au așezat și noi am făcut o comandă lejeră, deodată am observat că ei, cu listele de bucate în mînă, au început să schimbe locurile între ei. Vorbeau tare, toți deodată și n-am înțeles cauza mutărilor. Prietena mi-a explicat că probabil s-au așezat nu pe prietenii sau rudenie, ci conform felurilor pe care le vor împărți între ei. Drept care au discutat în picioare ce va comanda fiecare și cu cine se combină. Și, când păreau că s-au înțeles, s-au reașezat într-o nouă formație. Sărbătoriții nu mai erau alături, iar femeile, care erau în număr mai mare, s-au grupat în așa fel că bărbații au rămas separați la o altă masă. Nicio pereche de căsătoriți nu mai era unită, ci la distanță. S-au liniștit pentru câteva minute, după care au început consultațiile cu privire la alegerea comenzilor. Desigur, perechile doreau să se consulte între ele, drept care au început discuțiile simultane peste mese, din care am prins frânturi:
– Tu ce ai ales?
– Oare friptura de miel o fi bună?
– Nu știu, eu iau supa de pui, dar ție nu-ți place.
– Voi, bărbații, ce împărțiți în afară de băutură?
– Dragă, ieri spuneai că ai poftă de pește! Comand eu și împărțim.
Dialogurile cu voci amplificate au continuat mult timp. Comunicau în engleză, dar grupul era multicultural. Adițional interveneau și vecinii de masă cu sfaturi. La un moment dat, soțul sărbătorit, cu papion (ce cald i-o fi fost!), dezorientat de zgomot și de învălmășeala creată, a rugat-o pe soție să aleagă ea pentru el, ca de obicei.
În sfârșit, după ce au comandat, zgomotul s-a liniștit și dialogurile au rămas între comeseni. Dar când au început să vină, pe rând, comenzile, s-a constatat că, deși se mutaseră la mese diferite pe criteriul alegerilor pe care urmau să le împărtă între ei, felurile nu fuseseră corect alese și acum trebuiau împărțite între diverse mese, așa că lumea a început să se deplaseze cu farfuriile în mână de la o masă la alta. Și, cum spațiul dintre mese era foarte mic, iar silueta consumatorilor nu întotdeuna corespunzătoare fantei de trecere, la fiecare mișcare a cuiva se deplasau nu numai persoanele, ci și mesele.
Noi comandasem o pizza pe care am consumat-o în tăcere, privind cu interes la spactacolul ad-hoc oferit de grupul cu aniversarea nunții. Când am terminat masa cu câte o înghețată, ei încă umblau cu farfurii pline printre mese. Sunt însă convinsă că, în ciuda aparentului discomfort, până la sfîrșit (pe care noi nu l-am prins) ei s-au simțit minunat!
desene de Adelaida Mateescu
