TRANSATLANTIC, Marvin Bell- Sinele și Dudul

 

 

Marvin Bell

Sinele și Dudul

 

Am vrut să mă cunosc, așa că m-am uitat la dud.

I-am acceptat limitele fără nicio problemă

cu toate astea, i-am conturat și reconturat o suprafață mică

astfel încât orice formă să fie posibilă, orice mișcare.

A rămas nemișcat însă eu eram una cu aerul.

Vroiam să învăț să fiu și să nu fiu acolo

în continuă schimbare, mișcându-mă ușor

ca dudul, cireșul sălbatic sau, mai ales, salcia.

Ca salcia,  am încercat să plâng fără lacrimi.

Ca cireșul, am încercat să fiu robust și roditor

Ca dudul, am încercat să fiu în continuă forfotă

Nu știam bine să plâng, nu puteam nici să stau nici să plec.

Am continuat să pierd părți din mine ca un arțar moale.

Am căzut bolnav ca ulmul. Atunci am încetat

să mai caut în natură sinele meu

Lasă natura să creadă că nu este suficient de puternică

Lasă natura să se minuneze de taina râsului.

Lăsă natura să accepte indiferența omului față de ea.

Lasă natura să-ncerce și ea să ne spună ce e iubirea!

 

Marvin Bell (1937-2020) poet american născut la New York, dintr-o familie de origine evreiască care a emigrat din Ucraina.  A urmat cursurile Universității Alfred, unde a obținut un BA, apoi  un master la Universitatea din Chicago și Universitatea din Iowa pentru un MFA.  A predat la Universitatea din Iowa din 1965 până în 2005, avându-i ca studenți pe poeții, Rita Dove și Joy Harjo.  Bell este autorul a peste douăzeci de volume de poezie și a fost distins cu numeroase premii, fiind numit Poet Laureat al statului Iowa în anul 2000.

 

Marvin Bell

The Self And The Mulberry

 

I wanted to see the self, so I looked at the mulberry.
It had no trouble accepting its limits,
yet defining and redefining a small area
so that any shape was possible, any movement.
It stayed put, but was part of all the air.
I wanted to learn to be there and not there
like the continually changing, slightly moving
mulberry, wild cherry and particularly the willow.
Like the willow, I tried to weep without tears.
Like the cherry tree, I tried to be sturdy and productive.
Like the mulberry, I tried to keep moving.
I couldn’t cry right, couldn’t stay or go.
I kept losing parts of myself like a soft maple.
I fell ill like the elm. That was the end
of looking in nature to find a natural self.
Let nature think itself not manly enough!
Let nature wonder at the mystery of laughter.
Let nature hypothesize man’s indifference to it.
Let nature take a turn at saying what love is!

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *