Marvin Bell
Sinele și Dudul
Am vrut să mă cunosc, așa că m-am uitat la dud.
I-am acceptat limitele fără nicio problemă
cu toate astea, i-am conturat și reconturat o suprafață mică
astfel încât orice formă să fie posibilă, orice mișcare.
A rămas nemișcat însă eu eram una cu aerul.
Vroiam să învăț să fiu și să nu fiu acolo
în continuă schimbare, mișcându-mă ușor
ca dudul, cireșul sălbatic sau, mai ales, salcia.
Ca salcia, am încercat să plâng fără lacrimi.
Ca cireșul, am încercat să fiu robust și roditor
Ca dudul, am încercat să fiu în continuă forfotă
Nu știam bine să plâng, nu puteam nici să stau nici să plec.
Am continuat să pierd părți din mine ca un arțar moale.
Am căzut bolnav ca ulmul. Atunci am încetat
să mai caut în natură sinele meu
Lasă natura să creadă că nu este suficient de puternică
Lasă natura să se minuneze de taina râsului.
Lăsă natura să accepte indiferența omului față de ea.
Lasă natura să-ncerce și ea să ne spună ce e iubirea!
Marvin Bell
The Self And The Mulberry
I wanted to see the self, so I looked at the mulberry.
It had no trouble accepting its limits,
yet defining and redefining a small area
so that any shape was possible, any movement.
It stayed put, but was part of all the air.
I wanted to learn to be there and not there
like the continually changing, slightly moving
mulberry, wild cherry and particularly the willow.
Like the willow, I tried to weep without tears.
Like the cherry tree, I tried to be sturdy and productive.
Like the mulberry, I tried to keep moving.
I couldn’t cry right, couldn’t stay or go.
I kept losing parts of myself like a soft maple.
I fell ill like the elm. That was the end
of looking in nature to find a natural self.
Let nature think itself not manly enough!
Let nature wonder at the mystery of laughter.
Let nature hypothesize man’s indifference to it.
Let nature take a turn at saying what love is!
