Vorbitul prin mască

Vaccinul al treilea

Săptămâna trecută am văzut pe internet un anunț care dădea indicații asupra locurilor unde se fac în cartierul meu vaccinările numite booster. Dau câteva telefoane și aflu că la farmacia de lângă mine se fac aceste vaccinuri fără programare, te duci și ți-l face. Sun farmacia, întreb dacă au al treilea vaccin și, aflând că-l au, mă duc a doua zi dimineața. Perfect, nu e nimeni, toate fetele cu mască, eu de asemenea. Afiș mare la tejghea, se face vaccinul contra gripei- flu shot. N-am nevoie, l-am făcut deja luna trecută. Spun uneia din fete că am venit pentru booster shot, mi se dă un formular verde de completat.

Mă instalez pe un scaun și încep: nume, prenume, adresă, etc. Între timp apar alte două persoane  cu mască, tot pentru booster shot, primesc și ele formulare, dar negre. Mă ridic și întreb de ce al meu e verde și ale lor sunt negre.

Vai, mă scuzați, am crezut că faceți flu shot zice tinerica și-mi dă și mie un formular negru. Ia-o de la capăt: nume, adresa, etc. Când să-l depun, tinerica îmi arată că mai erau trei foi de completat, dar le poate copleta ea însăși. Ea șușotea în mască, eu la fel.

Am semnat, și asistenta m-a întrebat în ce braț prefer vaccinul, am spus în cel stâng. Cred că masca a deformat pronunția, pentru că m-a întebat cu ce mână scriu. I-am spus „cu ambele mâini simultan!” (păi așa scriem toți la computer, nu?) . I-am văzut ochii îngroziți, mă credea cu siguranță nebună. S-a apropiat de brațul drept și numai datorită protestelor mele gestuale am obținut vaccinul în stânga!

Aspiratorul

Aspiratorul cumpărat acum 40 de ani e folosit de femeia care mă ajută la curățenie, portugheză cu un temperament incendiar, care nu prea știe engleză, iar eu nu știu de loc portugheză. Deși are numai 50 de ani, de la o vreme nu aude, iar eu nu pot vorbi tare.

vorbire-3a

Anul trecut a obținut un aparat auditiv, dar acum nici cu el nu mai aude.

Săptămâna trecută mi-a urlat de sub mască că ceva nu merge la aspirator. N-am înțeles ce. M-am gândit că ar fi timpul să cumpăr unul nou și am întrebat-o prin mască:
„Știi cumva unde aș putea găsi un aspirator nou?”
„Înțeleg că ai probleme cu vorbitul, dar nu-i vina mea că n-aud!” a urlat ea la mine, pregătindu-se să plece. La ușă i-am spus mai clar și cu gesturi explicative:
„Eu doar întrebasem de unde să cumpăr un aspirator nou”
„A! Asta era? Nu știu, că pe al meu l-am dat lui fiică-mea”.

Am dus aspiratorul la reparat, din fericire i-am explicat dinainte tehnicianului prin telefon problema. Altfel, pe viu și mascați, cine știe ce-ar fi înțeles?

Cablul TV

Nu mai pot prinde la TV imaginea holului de la intrare, lobby.  Sun administrația, îmi sugerează să telefonez la compania de cablu TV. Sun, trec prin toate filtrele, explic reprezentantului problema și obțin programarea vizitei unui tehnician a doua zi. Mi se citesc la telefon o mulțime de intrucțiuni referitoare la masca pe care trebuie s-o port, distanța sanitară, etc.

A doua zi apare tehnicianul. Verifică cablul și vede că descrierea pe care o făcusem era exactă. Amândoi cu mască, el vorbind o engleză cu un accent indian, eu una cu accent românesc. Dialogul nostru la o distanță areciabilă:

„Nu cred că vă pot ajuta, văd că celelalte canale funcționează”.
„Păi asta i-am explicat reprezentantului la telefon, totul funcționează cu excepția canalului pt lobby.”
„Ați întrebat vecinii dacă au aceeași problemă?”
„N-am întrebat. Eu sunt cam izolată, nu prea am contacte cu vecinii”.
„Vai de mine, sunteți în izolare? Aveți Covid?”
„Nu, nu, am vrut să spun că noi la bloc nu prea ne vedem unii cu alții”.

vorbire-2

 

S-a uitat lung la mine cu privirea de peste mască înfricoșată și neîncrezătoare, A plecat urgent, m-a sunat imediat comunicându-mi că voi primi un telefon în 2-3 zile. După alte câteva minute m-a sunat din nou: problema depinde de șefi, el a înaintat raportul totul se va rezolva. Nu s-a rezolvat. Oare își închipuie toți că sunt în izolare de covid și așteaptă să-mi treacă?

desene de Adelaida Mateescu

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *