Pictorița Rodica Vinca, născută în România, trăiește la Montreal, în Canada. I-am văzut tablourile cu ocazia întrunirilor Cenaclului Eminescu din Montreal, condus de Leonard Voicu, preșendintele A.C.S.R (Asociația Canadiană a Scriitorilor Români). Cum pandemia a întrerupt întâlnirile live la Montreal ale Cenaclului, ele s-au mutat pe Zoom, unde au fost invitați oameni de cultură din toată Canada, incluisv din regiunea Ontario, unde mă aflu.
Cititorii revistei Vatra veche condusă de Nicolae Băciuț au făcut cunoștință cu talentata pictoriță prin interviul publicat în numărul 8 /2021 al revistei, ilustrat în întregime cu imagini ale picturilor Rodicăi Vinca. Născută la Piatra Neamț, a emigrat în Canada în anul 2000. Este membră a Federației artiștilor plastici din Canada, a Cercului de pictori si sculptori din Quebec – ALPAP (Asociation Lavaloise Pour Artistes Pluri-disciplinaires) și a Galeriei de artă Lenoir din Montreal. A participat la numeroase expoziții de grup și individuale în Montreal, dar și la expoziții internaționale. A obținut numeroase premii, printre care două medalii de aur la Montreal și în Polonia, trei de bronz la Montreal și în Franța, cea mai recentă primită anul acesta la Paris.
Din prima clipă, culorile din tablourile pictoriței m-au atras și am decis să-mi îmbogățesc colecția personală cu pesisajul de iarnă din imagine. M-a impresionat în mod special culoarea albastru deschis a apei și a cerului. Privind mai multe tablouri din colecția artistei și văzând varietatea de albastru din alte tablouri, am încercat să-mi explic legătura dintre culorile picturilor și reacția mea, ca privitor. Astăzi mă voi opri la două tablouri, în fiecare fiind câte o nuanță de albastru. Dar cât de diferite au fost emoțiile pe care cele trei nuanțe ale aceleiași culori mi le-au provocat! Poate că și culorile din jurul albastrului au influențat reacțiile mele.
Peisajul de iarnă prezintă un bleu specific Montrealului, pe care îl cunosc, l-am trăit, este cel al frigului intens. Desigur, albul zăpezii contribuie la ideea de frig, dar este oare numai el? Nu cumva și bleu-ul apei care curge prin vegetația uscată și ninsă, asociată cerului senin, care sugerează soarele cu dinți, induc împreună senzația de ger?
Am trăit mulți ani frigul lungilor ierni montrealeze, când uneori gerul îți îngheață până și genele. Dar am iubit Montrealul până la durere, în ciuda climei greu de îndurat și, când serviciul m-a mutat la Toronto, am regretat superbul oraș cu librării, cafenele, muzee, festivaluri de vară pe străzi și mai ales cu biblioteci pline de cărți în franceză. Și atunci, cum să nu mă încălzească acest peisaj de iarnă al locului în care am făcut un efort de șapte ani pentru a mă naște din nou, conștient – pentru a doua oară – în țara de adopție?
Al doilea tablou la care m-am oprit are pete de albastru între copacii unei păduri dintr-un peisaj de toamnă. O pădure vibrantă, în care tremurul culorilor din copaci sugerează viața, bucuria, iar lumina sfârșitului de vară pătrunde bleu printre ramurile lor rămase, din loc în loc, neîmbrățișate.
Privit de aproape, tabloul dezvăluie o bogată, dar discretă gamă de culori în frunzele copacilor, în ciuda culorii galbene a toamnei, de unde senzația de freamăt, vitalitate, bucurie.
Coborând privirea spre partea de jos a tabloului, întâlnim în plin plan o imensă rădăcină de copac aproape albă. Culoarea și forma mi-a adus în minte ideea de bătrânețe, iar contrastul dintre rădăcina din partea de jos a tabloului și partea de sus a lui, plină de freamăt, de viață și de lumină, mi-a sugerat indestructibilă conexiune dintre contrarii: culoare și paloare, sunet și tăcere, viață și moarte.
Într-o serie întreagă de lucrări, artista își oprește privirea asupra florilor. Printre alte nuanțe, apare și aici un albastru, dar nu al cerului, ci al apelor adânci. Dar, în ciuda culorii mai închise, senzația de deschidere, vibrație și luminozitate a albastrului se păstreză. Pictorița combină culorile în asemenea manieră încât, prin alăturarea la albastru a aceluiași alb care în tabloul de iarnă a sugerat frigul, iar în cel reprezentând pădurea, bătrânețea, în buchetele de flori el conferă strălucire și – aș spune – introduce ideea de dans. În unele picturi, florile par a țâșni din buchet, răspândindu-se cu grație în jur. Petele de culoare adiacente oferă tuturor lucrărilor pictoriței expresia de vioiciune și bucurie.
Fermecătoarea îmbinare coliristică din tablourile Rodicăi Vinca este principala forță cu care artista cucerește instantaneu privitorul. Pe mine, definitiv!
