Pe un loc viran verde primăvara
stă o casă părăsită
șubrezită de Nepăsare
cu toate ferestrele bătute în scânduri
Această peluză verde
lăsată liberă în jurul ei
nu e o zonă de respect urban
așa cum s-ar părea
E o zonă de carantină
creată împrejurul Culturii
! Nu vă apropiați de Cultură
! Lăsați-o în paragină
Deasupra intrarii e un balconaș
cu grilaj din fier forjat
ca o caligrafie în tuș
ca un scris de cancelarie
de pe vremuri
În acest balconaș din praful uitării
crește un pomișor
Când Orașul e cârmuit
de un om-interjecție
? Ce mai vrei să afli
? Ce mai poți să faci
Morți succesive
Un zâmbet trist și o teamă palidă
pare că acoperă chipul copilașului
care ține în mână o pușcă de tinichea
și la picioarele lui stau împăiate urât
o vulpe și doi iepuri de câmp
Toți cei care privesc mise-en-place-ul grotesc
simt că undeva în preajmă
trei animale jupuite urlă de durere
Numai fotograful nu vede nimic
1963 Moare peste vreo 30 de ani
într-un accident de mașină
vrând să ocolească un iepure
În orașul ăsta călcăm în picioare
materia statuilor
Gorilizăm orașul
Homo Cylindricus populează cartierele
Au doar gură și rect și se rostogolesc pe străzi
Bătrânii sunt niște morminte deschise
Iubirile și urile sunt mai vechi decât noi
Tăcerea e un pește uscat
Cu ochii de piatră ai statuilor vânăm păsări
Totul trece
Muștele de biserică mănâncă lumânări
Niciodată nu găsesc o foaie de hârtie
curată albă-albă pe care să scriu
Dacă aș putea să dau cu muchia palmei
peste foaie și să șterg
toate lucrurile toate întâmplările
toate obstacolele
care mă împiedică să scriu
Tainele păstrate pun stâpânire pe noi
Vremea tăcerii ne asuprește
A muri e la fel de ușor cu a mânca
a bea sau a te odihni
E mai firesc decât să trăiești
Calul e mâncat de câine
peștele e mâncat de pisică
iar omul mănâncă ca (sic) porcul
în apartamente fără familii
fără prieteni fără mobilă
în care locuiesc oamenii de companie ai câinilor
O societate în care oamenii de bună voie
sunt tratați cu șocuri electronice
O blondă pustie la casa de bilete
! Salvează-ți viața
! Păstrează chitanța
Morți succesive
Orășelul Copiilor
În spatele meu pe o banchiză
doi urși polari unul mare și unul mic
Nu se știe sigur dar cred că
special pentru mine sunt tată și fiu
Stau călare pe o motoretă și zâmbesc fericit
lângă mine e tata care
și el crede că e fericit
E iarnă
Deasupra capetelor noastre arde un bec
Afară e întuneric
Ziua e scurtă
Tata a terminat mai repede
construirea socialismului
și a venit acasă să mă ducă
la Orășelul Copiilor
1962 Am avut 6 ani
Să stai singur într-un hotel
și să trimiți vederi unor oameni
cu care nu ai corespondat niciodată
Singurătatea îți dă dreptul
să locuiești unde vrei
La Teatrul Mâniei
se joacă cu casa închisă și cu sala goală
O casă părăsită nu are nevoie de oglinzi
Prin scenă trece o suflare ce
clatină lumina lumânărilor
Amorașii dolofani de pe tavan
atingeau cândva creștetele oamenilor
Oamenii erau nedumeriți
de acea filozofie mecanică
Afară petale albe zboară prin vântul de april
plutind pe lângă mustățile pisicilor borțoase
Evul Mediu Contemporan
Chiar și cavalerii când văd moartea cu ochii
nu se mai îngrijesc de domnițe
Pe neașteptate o sală de bal
se poate transforma într-un grajd
? Poți să privești un amoraș dolofan și roz
zbătându-se în ghearele morții
E câte o noapte care pare fără sfârșit
când cerul negru se învăpăiază și afli
că mai sunt și minuni diavolești
Adierea vântului adoarme în frunze
Hai să ieșim din umbra amară
a plopilor tremurători
Este ceva de Orient interbelic
în fotografia asta
ceva de bazar marocan
în care au aterizat doi țărani
îmbrăcați ca la oraș
Simt un mister și un parfum nedefinit
când văd recuzita fotografului ambulant
care și-a încropit un cort pe maidan
Văd paravanele negre
cu un desen fascinant prin simplitatea lui
Două linii albe paralele care
coboară la un moment dat al privirii
și formeaza o literă U
apoi continuă orizontal până la margine
Din acea literă U ca dintr-o cupă
cresc doi lujeri simetrici cu frunzulițe mici
care se termină în vârfuri filiforme
În litera U mai încape un pătrat
ce conține un cerc cu patru acante
pe diametre
și în final de la baza literei
coboară un fir nevăzut
pe care îl simți
care se termină într-o elipsă albă
așezată vertical ca un scut african
împodobit cu o linie ce formează
un romb în partea de sus
iar în partea de jos
un fel de cruce îngroșată
a Sfântului Andrei
Pe o măsuță pliantă firavă
acoperită cu o pânză cu buline mărunte
stă o vază cu trandafiri de hârtie
Privim doi bărbați tineri
Bunicul Dumitru stând pe scaun
picior peste picior
și privind serios la aparat
Pantofii lui sunt plini de praf
Poartă un costum cu vestă cămașă albă
și cravată cu oblice dungi
E pieptănat cu părul pe spate
are o mână pe genunchi
iar o mână se reazemă cu cotul de măsuță
Celălalt e prietenul lui pe care îl recunosc
dar am uitat cum îl cheamă
E îmbrăcat și pieptănat asemănător
Și pantofii lui sunt prăfuiți
Are și cămașă și vestă și cravată cu dungi
E foarte serios
și poartă pantaloni albi
stă în picioare și ține o mână
pe umărul bunicului meu
O mână prea arsă de soare
Tăbăcită
Până la urmă vezi doi țărani tineri
înainte de colectivizare
la Bâlciul de Sfânta Maria Mare
Văd oameni care târăsc în urma lor
pânze de păianjen
Uneori cred că sunt oameni care nu au
nici o menire pe pământ
Ei nu știu să meargă mai departe
crezând că mai departe e doar o altă zi
(fragment din poemul ”DecâtTăcerea Acestei Camere”)
