TRANSATLANTIC. Michael Dransfield – Așa, de ani și ani

 

 

Michael Dransfield

Așa, de ani și ani

 

Pe vremea asta rece

orașul rece inima

rece de la ceva la fel de jalnic ca apatia

să fii poet în Australia

este angajamentul suprem.

 

Când ai fost dat afară din ultima mașină

pentru că ai spus adevărul sau ai mormăit niște poeme

când neantul nu înseamnă

câmpiile astea fără sfârșit din care nu vezi vreo ieșire

ci faptul că știi că ești absolut singur

într-un deșert plin de necunoscuți

 

când te-au aruncat valurile în larg cine a fost cel care a căutat

să se scufunde atât de adânc și să se întoarcă cu

mult mai mult decât cu apă în mâini

căci apa în sine este nisip este aer este ceva

ce nu poți ține în mâini

 

îți dai seama că ceea ce guști acum în fiecare dimineață

nu e numai sânge ci și eșecul limbajului

nimic bun nu poate veni din cântat și nici din tăcere

crengile copacilor nu te mai pot ține renunți la renunțare

iar angajamentul suprem

este supraviețuirea

 

Michael Dransfield (n. 12 Septembrie, 1948- 20 Aprilie, 1973), poet australian, născut la Sydney, autor prolific care a scris nu mai puțin de o mie de poeme până la moartea sa – avea numai 24 de ani.   Poemele lui vorbesc despre omul marginalizat de societate, relația dintre eul creator și lumea înconjurătoare, relația dintre om și natură, existența de zi cu zi pe continentul australian.  Dintre cele mai cunoscute volume amintim;  The Streets of Long Voyage (1970),  Drug Poems (1972), Memoirs of a Velvet Urinal (1975),  Voyage into Solitude (1978) and The Second Mont of Spring (1987).

 

Michael Dransfield

Like this for years  

 

In the cold weather

the cold city the cold

heart of something as pitiless as apathy

to be a poet in Australia

is the ultimate commitment.

 

When y’ve been thrown out of the last car

for speaking truthfully or mumbling poems

and the emptiness is not these stranded

endless plains but knowing that you are completely

alone in a desert full of strangers

 

and when the waves cast you up who sought

to dive so deep and come up with

more than water in yr hands

and the water itself is sand is air is something

unholdable

 

you realise that what you taste now in the mornings

is not so much blood as the failure of language

and no good comes of singing or of silence

the trees wont hold you you reject rejection

and the ultimate commitment

is survival

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *