Mai multe bucurii decât necazuri – Micile minuni care, pe la 1900, formau oameni: Episodul 4

Deși la plecare și-a comparat grupul brașovean cu „cei 9 din Vaslui”, Iosif Blaga trebuie să se deplaseze pe străzile Romei cu mult mai mulți oameni, și anume 42. Nu e simplu. Profesorul trebuie să tocmească mereu peste zece trăsuri  și să se tocmească cu tot atâția birjari sau să-și ducă grupul cu tramvaiul, ocupându-se de bilete. Cu birjarii, „bine știind cât de șarlatani sunt”, se ivesc deseori discuții, în care românii se recunosc de obicei învinși – nu fără luptă –, pentru a scăpa de gura lor și a nu rămâne în drum. Iosif Blaga își exprimă supărarea fie cu dovezi matematice, fie în stilul lui eufemistic: „tot n-am putut scăpa fără o leacă de neplăcere cu ei”.

Vizita la Roma coincide cu Săptămâna Mare și cu Paștele. Grație ajutorului dat de Duiliu Zamfirescu călătorii sunt cazați la Ospizio Pontificio di Santa Marta, o mănăstire de maici „colosal de mare”, condusă de o călugăriță, „femeie harnică, cultă și conștiențioasă, un suflet nobil, o conducătoare cum rar se va găsi, adevărat superioară”. Se doarme în săli spațioase, cu câte 10 paturi, înconjurate de „perdele albe, formând pentru fiecare o cameră mică”, totul de o curățenie exemplară. Li se servește o mâncare „simplă, dar curată și sănătoasă, și câte o jumătate litră de vin la prânz și la cină, de fiecare persoană”. O singură mâhnire are maica superioară, că grupul de români nu apucă să-l vadă pe Sfântul Părinte (Pius al X-lea, la acea dată), dar pentru asta ar fi trebuit să-și amâne plecarea, ceea ce Iosif Blaga, cu grija orarului, nu acceptă. Mănăstirea se află lângă San Pietro, poziție de care brașovenii știu să profite: în fiecare zi, atât la plecare, cât și la întoarcere, intră în „cea mai mare și mai luxoasă biserică din lume (15.160 m)”, în care „te pierzi cu privirea”, descoperă noi și noi detalii, uneori urcă treptele până la cupolă ca să vadă de aproape figurile evangheliștilor, alteori își fac drum cu greu printre oamenii adunați înăuntru, ca să audă mai bine corul.

Planul este făcut de acasă, iar grupul de șaguniști bifează în fiecare zi, „înmărmuriți”, lacomi, fermecați, toate monumentele importante din Roma, biserici, ruine, piețe, grădini, statui, muzee, „minunea minunilor” care e Colosseumul, Vaticanul, urcă pe coline și coboară în catacombe. În fiecare seară cad răpuși („de tot obosiți”, „obosiți de nu mai puteam”) și „se întremează” cu un somn bun, pentru a o lua a doua zi de la capăt și a-și „astâmpăra dorul” de frumusețe. Profesorul de estetică are o măsură a frumosului, emoția impersonală, altfel decât Ioan Slavici, care, în scrisorile lui către Titu Maiorescu trimise de prin aceleași locuri, vorbește despre emoția subiectivă ca semn al frumosului. În Darea de seamă publicată în anuar, Iosif Blaga dă detalii de tot felul, istorice și artistice, descrieri exacte, și pentru cei care au luat parte la călătorie, și pentru cei rămași acasă, care suplinesc, la începutul secolului trecut, wikipedia de azi. (Am verificat și sunt corecte, adeseori chiar mai precise și mai detaliate la Iosif Blaga decât pe wikipedia).

Un muzeu cu totul special pe care noi, cei de azi, nu-l mai putem vizita pentru că nu mai există, dar pe care brașovenii nu l-au ratat, în cea de-a treia zi de Roma, este cel al curiozităților, „etnografic-preistoric”, înființat de Athanasius Kircher în secolul 17. Iosif Blaga îl apreciază drept „foarte interesant și de tot instructiv. Sunt adunate, din toată lumea, din toate continentele și insulele, obiecte cari arată viața casnică, socială și culturală, porturile ș.a. ale diferitelor popoare vechi. Samănă în unele privințe cu Muzeul Britanic din Londra. […] Aci se află și bogatul tesaur de la Praeneste, probabil din sec.VII a. Chr., fost proprietatea regelui din Praeneste, găsit în 1877 lângă Palestrina”.

Cereri rezolvate la moment

Grupul de excursioniști nu-și permite să fie risipitor. La ruinele din Forum Romanum, de pildă, ar fi fost nevoie de un vorbele unui ghid (cicerone se numea pe atunci) dar, din economie, grupul se rezumă la Baedeker, ghidul scris pe care îl folosea și Titu Maiorescu în călătoriile lui. În două rânduri șaguniștii au probleme, permisele lor de gratuitate sau reducere nu sunt recunoscute. La catacombe, niște călugări cu figură „certăreață” și „mișcări nervoase”, spun că permesso de la domnul ministru nu e valabil la ei, că ministrul n-are nici o putere aici, unde ei sunt singurii stăpâni: „Ne cereau câte o liră de fiecare persoană. Unul, în grabă, ne și numără. Ne-am târguit. În bază că suntem studenti, ne-au lăsat cu 18 lire pentru toți […], ne-au dat doi conducători și fiecăruia câte o luminioară de ceară”. La muzeele din palatul Conservatorilor și la Muzeul Capitolin, o problemă asemănătoare:  se cere permis nu de la Ministerul Instrucției, ci o permisiune specială de la magistratul Romei. Lui Iosif Blaga nici prin cap nu-i trece să renunțe la drepturile lor, își lasă grupul să aștepte și se repede până la Primărie. Lucrurile se încheie în spiritul timpului: „Am fost bine primit și mi s-a încuviințat cererea la moment”.

În câteva seri, românii merg la teatru, unde îl văd pe celebrul pe atunci Ermete Novelli, care fusese și pe scena Naționalului bucureștean, la invitația lui Caragiale, sau la operă, „la Teatrul Constanța pe Via Nazionale”, unde se pusese în scenă Amica de Mascagni (cu libret francez). Premiera italiană avusese loc cu un an înainte chiar la teatrul Constanzi, cu mare succes. Iosif Blaga rezumă seara astfel: „O muzică ușoară și frumoasă, de o trupă de tot numeroasă. Opera s-a început la 9½ și s-a terminat la 12. Se stă mult, dar în pauze îți poți petrece ca în cafenea”.

roma

După ce școlarii se mai obișnuiesc cu Roma, sunt lăsați și singuri pe străzile ei, în grupuri mai mici, cu încredere. Cu toții intră în prăvăliile romane, unde se poate cumpăra „cu mult mai eftin” decât la Brașov. Desigur, rămân și locuri nevizitate, dar cele șase zile din Roma, pline de trăiri alese, au adunat pentru grupul de elevi „material pe sama sufletului pentru vieața întreagă!”

Plecarea spre Napoli este marcată de îngrijorare. În Joia Mare ajunsese la Roma știrea că Vezuviul a erupt. (Va urma, în ultimul episod)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *