Spinoasa problemă a banilor Micile minuni care, pe la 1900, formau oameni Episodul 2

 

Sigur, fiecare om cult și inteligent recunoaște importanța deosebită a impresiunilor ce se culeg din excursiuni […] pentru desvoltarea sufletului omenesc, îndeosebi pentru sufletul tânărului.

Iosif Blaga

Călătoria elevilor brașoveni în Italia, din 1906, avea să dureze peste trei săptămâni. Transportul se face cu trenul, cu vaporul și cu trăsura, iar cazarea este pe la pensiuni și hoteluri ieftine. Toate acestea, plus masa și costul biletelor pentru vizitarea muzeelor nu sunt ușor de acoperit. De unde bani? Prea puțini își permit așa ceva. La Șaguna intră elevi din toate clasele sociale, nu numai din orașul Brașov, ci și din satele dimprejur. Profesorul de română Iosif Blaga s-a gândit din timp la rezolvarea problemei financiare.

Când elevii cărora le este „profesor principal” sunt în clasa a I (a V-a) el plănuiește deja excursia de peste 7 ani, din penultima clasă, ultima fiind destinată doar pregătirilor pentru examenul de maturitate. Vrea să le asigure o amintire minunată pentru toată viața. Bunicul meu nu l-a avut diriginte pe Iosif Blaga, era cu un an mai mic decât elevii acestuia. Dacă s-ar fi născut cu un an mai devreme ar fi fost și el, presupun, între norocoșii care au făcut memorabila excursie. Așa, a ajuns în Italia doar în timpul Marelui Război, ca medic militar. Desigur, adunând cu totul alte amintiri.

La fel ca azi, la 1900 chestiunea banilor este spinoasă. Doar că e abordată diferit, mai practic și mai grațios. Fiind mijloc, nu scop, banii circulă firesc. Anuarele consemnează pe multe pagini tot ce ține de finanțare, până la ultimul creițar. 44 de elevi (!) din cele 8 clase de la Șaguna sunt stipendiști(bursieri). Din cei 37 de băieți din clasa bunicului meu, de pildă, 10 au bursă. Între aceștia și prietenul lui cel mai bun, Miron Crețu, care primea 40 de coroane de la Fundația Ioan Iuga. În 1906, bursele variază între 40 și 360 de coroane, în funcție de nevoile școlarilor și, probabil, de fundația care-i finanțează. De remarcat că bisericile au frecvent asemenea fonduri pentru cei săraci și dornici să învețe, ceea ce mă tem că astăzi nu se mai întâmplă. De pildă, biserica Sf. Nicolae din Șchei acordă, în anul 1906 nu mai puțin de 17 burse de 100 și de 50 de coroane. Bursa cea mai mare, de 360 de coroane, îi e acordată unui elev dintr-a VI-a (a X-a), Teodor Șerb, de către Fundația Goszdu (pesemne că e vorba de Emanoil Gojdu, care dă azi numele unui excelent liceu din Oradea).

Pe multe pagini se întind, în anuare, fondurile destinate școlii, purtând numele celor care le-au înființat (femei și bărbați) sau, mai frecvent, ale celor în a căror memorie au fost create. Listele de colectă și cheltuielile, precum și nenumăratele donații sunt, de asemenea, notate. La fel, abonamentele la diverse publicații, de pildă Convorbiri literare, Viața românească, reviste în germană și maghiară din Austro-Ungaria, apoi banii destinați premiilor și bibliotecilor. Pe lângă biblioteca mare a gimnaziului, fiecare clasă are una proprie, transmisă urmașilor și care crește continuu.

Pentru elevii săraci manualele sunt cumpărate de școală, la fel medicamentele, iar îngrijirea medicală și baia în anumite zile sunt, în ce-i privește, gratuite. Și profesorii „în misiuni de studii” sunt ajutați. Fonduri speciale se adună în fiecare an pentru excursiile obișnuite, pentru „maiale” și drumeții „în regiunile frumoase din jurul Brașovului”.

Însă excursia gândită de „profesorul principal” Iosif Blaga pentru clasa lui nu este deloc una obișnuită. El știe foarte bine că „excursiunile școlare sunt un factor puternic în instrucție ca și în educație”. Că fac bine la „minte, fantazie, simțire, pentru desvoltarea tuturor puterilor sufletești, cari ridică valoarea intelectuală”. Îmi place sensul cuvântului „intelectual”: pentru profesorul de la Șaguna include și puterea sufletească. Cu un deceniu înainte de excursia cu elevii lui, Iosif Blaga vizitase singur Italia și, bucuros de completarea „lipsurilor” din cultura lui, era preocupat de „trebuința de a împărtăși tinerimea școlară de această binefacere”. Ideea de a reveni cu ei în aceste locuri nu-i dă pace. Se hotărăște ferm să-i aducă în cele mai frumoase orașe din Italia, dar „realizarea acestei dorințe nu era ușoară !”

Din nou, veșnica problemă a banilor: „Lasă că nu-mi puteam da sama că ce sumă ar trebui unui școlar, ca să-l poți duce prin Italia – Veneția, Florența, Roma, Neapol, Pompei, Capri –, căci din acestea n-aș fi lăsat nimic.” Cât de înduioșător și de admirabil acest „căci din acestea n-aș fi lăsat nimic”, atât de tipic mentalității oamenilor epocii, care nu aveau nevoie de slogane de tip „think big” ca să fie îndrăzneți și să vrea ce e mai bun pentru cei din jur. Profesorul de română începe să facă socoteli și presupune că e nevoie pentru o persoană de minimum 250 de florini (moneda din preajma lui 1900, când a gândit excursia, înlocuită apoi de coroană). Dar știe că nimeni nu e în stare să dea o asemenea sumă. Caută deci o soluție.

La clasa lui, predă română și latină: „o grămadă de oare, deci. În urma aceasta aveam și mare putere de influențare asupra acelor școlari”. În ideea că oamenii trebuie influențați ca să-și facă bine lor înșile, îi convinge să-și economisească bani pentru excursie: „Le întemeiasem o bancă, cu director, controlori, casier și comitet, la care elevii contribuiau cu anumite cote. […] În vreo 3 ani s-au adunat 1000 de coroane. Suma aceasta le-a deșteptat interes și dragoste mare față de instituțiunea lor.” Se strâng bani și din evenimente special organizate, o serată literar-artistică la Râșnov, o reprezentație teatrală, o conferință, toate „cu rezultat mulțumitor! Dacă elevul care a cotizat rămâne repetent, are dreptul să-și primească îndărăt „capitalul vărsat”. După 7 ani, într-adevăr, fiecare cotizant are aproape 250 de coroane, iar excursia se stabilește pentru primăvara lui 1906, în vacanța de Paște.

Însă pregătirile încep din iarnă, din vacanța de Crăciun. Iosif Blaga i se adresează directorului de la gimnaziul săsesc din Brașov, Iulius Gross, „un bărbat de școală însuflețit pentru excursiuni cum rar găsești, care și-a stabilit ca principiu pedagogic ca să facă în fiecare an excursiuni de acestea mari”, doar că le face cu absolvenții, așadar după examenul de maturitate, în Italia, Sicilia, Grecia, Palestina. Confratele german „cu bucurie mi-a stat într-ajutor, cu bogatele sale experiențe și cunoștințe”. Urmează un plan de reducere a costurilor demn de un mare strateg.

Prima grijă: căile ferate, fiindcă cea mai mare parte a călătoriei avea să fie cu trenul. Pentru etapa întâi e simplu: „Pentru trenul Prașov-Pesta-Fiume, având asigurat favorul de a călători cu preț de jumătate, n-a fost nevoie de rugări”. Dar în ce privește Italia, lucrurile se complică, fiindcă, exact din 1906, există legea ca numai elevii din școlile italiene să beneficieze de reduceri. Speranța să li se facă o favoare specială e mică. Totuși, cu încrederea în victoria bunului-simț și a binelui, proprie oamenilor din Belle époque, direcțiunea gimnaziului Andrei Șaguna a trimis prin intermediul consulatului din Roma „o rugare specială, scrisă în limba italiană, către direcțiunea căilor ferate”. O cerere analogă a fost adresată „direcțiunii societății ungaro-croate de navigație, în Fiume, cerând ca să ne reducă taxa pe marea Adriatică, Fiume-Ancona și Veneția-Fiume”.

Muzeele din Italia sunt scumpe și la 1906: o liră sau chiar două lire. Drept care, prin intermediul Ambasadei austro-ungare de la Roma se solicită intrarea liberă pentru elevi la toate muzeele și, separat, o rugăminte la Sfântul Scaun pentru muzeele de la Vatican și Lateran: „A trebuit să indicăm în rugare anume locurile și muzeele pentru cari ne interesăm”.

Problema pentru care organizatorul excursiei își face grijile cele mai mari este cazarea, „încvartiruirea”. La excursie iau parte 31 de elevi, 6 profesori, un învățător, un cleric și trei doamne. Sunt, așadar, de asigurat 42 de locuri de dormit. Din nou directorul Iulius Gross are câteva adrese verificate, doar că excursiile făcute de sași sunt mereu în lunile „moarte” pentru Italia, iunie și iulie, pe când cea a șaguniștilor e primăvara, „când e plin de străini”. Iosif Blaga îi scrie lui Duiliu Zamfirescu, care se află în ultimul lui an ca secretar de legație la Roma, și găsește la el „sprijin prețios, dat cu toată dragostea de o inimă adevărată de frate, și bună, și însuflețită”. Cazarea la Roma avea să se facă, grație diplomatului român, la Ospizzio di Santa Marta, la călugărițe, „o mănăstire mare lângă Stul Petru unde, pentru 4 lire (3 cor. 80 de bani) pe zi, am avut locuință și mâncare”, iar locuri asemănătoare au fost găsite de Duiliu Zamfirescu și pentru Veneția și Napoli. În fine, încă o petițiune importantă: „Am cerut de la Venerabilul Consistor ca să permită lungirea vacanțelor cu o săptămână pentru clasa a VII-a gimnazială”.

Începând din februarie încep să vină răspunsurile la solicitările făcute – „rugări”, cum mult mai frumos le numește organizatorul. Călătorilor de la Șaguna li se acordă: de la Ambasada din Roma, dreptul de intrare gratuită la toate muzeele; de la Societatea de navigație, permisiunea de a călători cu clasa I și a plăti bilet de clasa a III-a (6 coroane); de la căile ferate, o reducere de 40-60% la trenuri, cu titlu de excepție de la lege („sieno applicate, in via di eccezione, le medesime facilitazioni stabilite per i viagi di gruppi di studenti italiani”), pe toate traseele din Italia; în fine, Venerabilul Cosistor a acordat prelungirea vacanței pentru elevii de-a VII-a, „în vederea câștigului cultural al excursiunii”.

Așadar nimeni n-a rămas insensibil la aventura pe care se pregăteau s-o trăiască cei câțiva elevi de la gimnaziul românesc din Brașov, alături de profesorul lor. Iosif Blaga notează : „Fiind toate acestea resolvate mulțumitor, așteptam cu dor nespus sosirea vremei de plecare”. (Va urma)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *