Violenţa devastatoare a radicalismului traduce, în gest cotidian, încrederea în adevărurile absolute. Radicalul ( acel revoluţionar urban ce se caţără pe statuile trecutului pe care îl detestă, spre a le lua în stăpânire, simbolic) nu este niciodată încercat de îndoială; el nu poate fi un sceptic, de vreme ce acţiunea de schimbare a lumii în direcţia egalităţii absolute cere, în mod imperios, disciplina fanatică a gândirii.
Radicalul de astăzi nu cunoaşte alte repere în afara celor pe care i le furnizează gândirea- surogat care se naşte în spaţiul facebook sau twitter. Enunţurile pe care radicalul le preferă nu sunt niciodată complexe, căci orice complexitate este suspectă ideologic. Mediul virtual este cel în care se naşte şi trăieşte această reflecţie: în contra tradiţiei, dispreţuind lectura sau orice tihnă a spiritului critic, gândirea- surogat este succesorul contemporan al cămăşii de forţă în care ideologiile totalitare îmbrăcau secolul XX.
De la predecesorii săi totalitari, naţional-socialişti şi comunişti, radicalul de astăzi moşteneşte oroarea de individualism şi pasiunea masificării. Gândirea- surogat are ambiţia de a încadra întregul univers în căsuţe precise şi uşor de manipulat: clasa şi rasa sunt cele mai importante. Personalitatea umană este înţeleasă prin raportare la colectivitatea în care este cufundată. Nerăbdător, radicalul nu are vreme pentru nuanţele ce fac din personalitatea umană o realitatea atât de delicată în substanţa ei.
Gândirea-surogat este un avatar al acelei politici raţionaliste a cărţii de care Michael Oakeshott vorbea în eseurile sale. De această dată, simplificarea merge mai departe decât în secolul trecut: nu cartea sacră a religiei totalitare inspiră, ci postarea de câteva rânduri de pe un cont social. Postarea devine reţeta în acord cu care realitatea socială şi intelectuală este analizată, spre a fi modificată revoluţionar.
Radicalismul pe care îl vedem în acţiune în zilele acestea este varianta sărăcită intelectual şi rudimentară a marilor pasiuni care au bântuit umanitatea în era dictaturilor. Limbajul dezarticulat şi vandalismul nu pot să elimine sentumentul de continuitate istorică. Gândirea- surogat din care se hrănesc oamenii timpului nostru rezumă, în chip accesibil, zestrea de patologie a dictaturilor şi tendinţelor liberticide de dinaintea ei. Spectacolul barbariei urbane este ecoul unei alte barbarii, care a mutilat destine. Cultul ideilor nu este niciodată inocent, căci, spre a relua titlul cărţii lui Richard M.Weaver, ideile au consecinţe.
Gândirea- surogat, al cărei ecou este limbajul elementar şi vehement al insultei, este semnul unei epoci pe care o traversăm. Era digitală nu este o eră arcadică, ci una în care pasiunile radicalismului sunt purtate, global. Ideile sunt autentica pandemie: radicalismul de astăzi deţine o ubicuitate explicabilă prin capacitatea reţelelor virtuale de a purta ura şi fanatismul.
Viitorul pe care această gândire- surogat îl presupune este trecutul pe care umanitatea l-a trăit în secolul XX. Tirania discursului unic aspiră la domnia unui nou conformism. Radicalismul adoră perfecţiunea egalităţii pe care violenţa sa o creează. Tot ceea ce nu intră în ordinea acestei grădini ideale a umanităţii regenerate este eliminat, fără ezitare. Spiritul critic nu mai poate fi tolerat în cetatea viitorului. Unanimitatea domneşte peste o colectivitate de lobotomizaţi.
