Testul medical
Zilele trecute am fost la spital pentru un test medical. La intrarea în parcare, când să apăs pe butonul care ridică bariera, observ un paznic voluminos, cu mănuși, care apasă el pe buton pentru toate mașinile. Protecție contra virusului, îmi spun. Parchez, văd „NIVEL 3Ț scris mare pe tot peretele. Voi ști unde să-mi regăsesc mașina la întoarcere. Cobor cu liftul și mă îndrept spre cabinet.
Așteptând, am văzut defilarea de bolnavi pe brancarde mobile împinse de infirmieri. O infirmieră, pe a cărei targă se afla o pacientă cu mască, a început să tușească. Lumea din jur s-a îngrozit, dar ea s-a scuzat: „probabil m-a iritat aerul din cabinetul precedent”, la care pacienta de pe targă a intervenit energic de sub mască: „sigur că te-a iritat, era un aer ȋngrozitor și mirosea oribil.”
După ce o tehniciană de origină asiatică mi-a făcut testul, a rostit cu o voce de robot formula standard: „dacă doctorul găsește vreo problemă veți primi un telefon. Dacă totul e bine, nu vă sunăm.” Aștept deci să nu mă sune.
La plecare, m-am dus la garaj la nivelul 3, n-am găsit mașina. O doamna care cauta loc de parcare m-a luat in masina ei ca sa gasim masina mea. Am înconjurat de câteva ori nivelul 3, n-am găsit-o. Era la nivelul 4. Ciudat, fotografiasem peretele, scria 3 pe el! N-am dezlegat misterul. Am plecat si doamna care m-a ajutat a parcat in locul meu. Mă întreb
unde și-a regasit mașina la plecare, tot la 4 (desi era scris 3), sau la5 ?
Telefoanele
Suntem în campanie de colectare a donațiilor ȋn scopuri de binefacere. Așa e în Canada, ți se cer bani și dacă ai donat o dată, vin alți zece și-ți cer bani, pentru că vestea s-a răspândit. La fiecare două luni, timp de vreo zece zile, telefonul sună încontinuu pentru aceaste donații. De obicei nu răspund decât la apelurile cu număr cunosut. Acuma însă, când aștept sa nu mă sune spitalul, trebuie să răspund. Așa am ajuns să fac o donație unei asociații de pompieri, fericită fiind – când am răspuns-că nu era spitalul la telefon. Numai că, dacă timp de două săptămâni fac câte o donație la fiecare apel, mă decavez! Telefoanele continuă să sune și inima să-mi sară, așa că am hotărât: ridic receptorul, ascult și, dacă o voce necunoscută mă întreabă „how are you today?” (ce mai faci?), închid pe loc.
La supermarket
Am ȋn cartier un mic supermarket care-mi place pentru că nu e întins pe kilometri. Are dimensiuni rezonabile și, chiar dacă produsele își schimbă zilnic locul (n-am înțeles niciodată de ce!), le regăsesc ușor.
Aveam nevoie ieri de afine și am ales un coșuleț cu eticheta din Argentina. Am mai luat și o sticlă cu suc de portocale, la casierie am pus pe banda rulantă sticla de suc și, când să plasez afinele, nu știu cum s-a deschis coșulețul și jumătate din conținut s-a vărsat pe jos. M-am scuzat, plină de remușcări, dar casierița mi-a spus imediat că nu-i nimica, să nu-mi fac griji, se întâmplă des așa ceva. A luat cutia cu restul de afine și a băgat-o sub tejghea. Instantaneu a apărut o fată care a măturat afinele de pe jos în timp ce eu m-am dus să iau altă cutie. Mă simțeam vinovată, dar fetele nu păreau incomodate de incidentul meu, dimpotrivă, erau chiar vesele. Am plătit. Fata cu mătura i-a spus casieriței „gata, e curat, pe jos nu mai e nicio afină!”. Casierița mi-a ambalat noul coșuleț de afine, ca să prevină un nou incident și mi l-a băgat, împreună cu sucul, în sacul de cupărături, pe care, spre suprinderea mea, mi l-a dat pe gratis.
Am pus totul în portbagaj, dar m-am întors în magazin să mai cumpăr ceva. Le-am zărit pe fete degustând cu o vizibilă plăcere afinele rămase în coșulețul accidentat. Am înțeles, însfârșit, bucuria și amabilitatea lor. Am pornit spre casă cu convingerea că afinele argentiniene alese de mine, în ciuda fragilității ambalajului, sunt cele mai dulci din lume! Cât despre fete, au avut noroc cu mine: ce-ar fi gustat ele dacă se vărsau, să zicem, niște boabe de piper?
Desene de Adelaida Mateescu
