Wild Bill’s este un restaurant, un saloon, chiar în inima Banff-ului, un „Legendary Saloon” după cum subliniază firma şi cum suntem total neavizaţi, adică habar n-vem de importanţa sublinierilor prin partea locului ne-am decis să intrăm, împinşi de foame, evident, dar mai ales de plictiseala unui alt big nacsau altceva asemănător. Pentru că trebuie să admit, o călătorie trans-Canada cu maşina şi pe buzunar propriu costă.
Dar face!
Interesantă incursiune într-o lume despre care nu ştim mare lucru. Sigur, avem idee ce este un saloon; totdeauna un cowboy intră şi iese prin uşile batante, pianul mecanic cântă fără oprire, gloanţele fluieră în toate direcţiile şi John Wayne rămâne întotdeauna în picioare şi aşa mai departe… dar una e să ai idee a la Hollywood şi alta e să intri tu însuţi într-un saloon fie şi la – mă rog – peste 40 de ani, să zicem aşa, fie şi într-un saloondin Canada, despre care suspectez, nu e tot aia!
Nimic „rowdy”, decor în lemn, obiecte vechi spânzurate peste tot amintind de o lume care a fost şi de care încercăm să ne bucurăm tocmai pentru că nu mai este, curăţenie şi miros de mâncăruri exotice, abureală mexicană de chilli şi alte hot spicesşi bine-nţeles french fries.
Ne place!
Wild Bill se dovedeşte a fi un foarte domestic, civilizat şi chiar prietenos local în care poţi să mănânci nu numai mult, după model american, ci si gustos, dar mai ales o surprinzătoare lecţie de istorie locală cu reverberaţii teritoriale mult mai ample decât aparenţa.
Pentru că Banff-ul este un orăşel de munte din Alberta, o localitate de vacanţă renumită în toată lumea, cu pârtii de schi care rivalizează cu Aspen şi Vail, cu splendide imagini montane în care verdele pădurilor total sălbatice amintesc paleta complexă a Carpaţilor, gheţari care coboară până în buza lacurilor pe care le generează şi, mai ales, conservă echilibrul unei existenţe ritmice, exagerările fiind numai cele pe care natura şi le-a permis: suntem doar în Rocky Mountains.
„Wild Bill’s, Banff’s Legendary Saloon” este de fapt ecoul târziu al unei istorice incursiuni în lumea vestului, a vestului canadian în care Bill Peyto, un engez originar din „Village of Welling, Kent County , England” a jucat un rol hotărâtor în explorareaof the Banff Park”şi a teritoriilor înconjurătoare devenind, se pare, cel mai marcant cunoscător al zonei :„Bill’s knowledge of Rocky Mountains area was equalled by few, and surpassed by none ” după cum zice o notă informativă.
Sigur, restaurantul în cauză nu este revelaţia majoră a locurilor, dar îmi înlesneşte apropierea, nu atât de munţii despre care ştiu câteva lucruri din geografia studiată cândva şi inoculată de pasiunea tatei pentru descoperirea lumii chiar şi pe hârtie numai, cât de lumea vestică spre care am înclinat cam de totdeauna şi despre care mi-am compus de mulţi ani o imagine şi, ca mai toate imaginile fruct ideatic, se dovedeşte insuficientă, superficială, falsă chiar.
Spaţiul! Spaţiul este surpriza cu care îmi sunt anulate toate preconcepţiile despre lumea vestică, ţin să precizez, SPAŢIUL nu întinderea, Canada toată este o imensă întindere după cum bine ştim cu toţii, SPAŢIUL are însă cu totul altă dimensiune. O distanţă anume se aşează între noi şi lumea înconjurătoare pe care o intuim a fi aidoma celei pe care o ştim, dar care rămâne totuşi undeva suspendată într-o întrebare fără răspuns. Totul respiră amplu, grandios, o suflare pacifică pe care cei ca Wild Bill au intuit-o ne cuprinde şi ne integrează, ne acceptă şi ne ţine la distanţă, ne aşează, de fapt pe fiecare la locul lui.
Legenda locului spune că „One Saturday night Peyto walked into a crowded Banff Hotel with a live lynx strapped to his back. A few moments later he found himself alone in the bar. He was that kind of man, though. He liked to have lots of space between himself and the rest of the world”
Solitudine? Nu tocmai!
Bănuiesc o comunicare subtilă care anulează eventuala izolare, un fel de universalizare aparent intraductibilă dar de fapt profundă, om şi lumea din afara lui dialoghează chiar dacă limbajul pare criptic.
Pretenţios? S-ar putea, dar îmi dă senzaţia că mă apropii oarecum de ceea ce constitue atmosfera locului.
Şi dacă vreţi o confirmare a ceea ce spun faceţi o plimbare de vreo două-trei sute de Km. prin împrejurimi, la Lake Louise, la Medicine Lake, La Maligne Lake şi mai ales la Jasper, pentru că drumul dintre Banff şi Jasper te duce dincolo de imaginaţie şi aşteptări.
Regiunea este magnifică. Rockies sunt copleşitori, sălbăticia peisajului le dă un aer supranatural, e o alunecare în atemporal care te anulează pentru că mintea este efectiv incapabilă să mistuie ceea ce ochiul transmite.
Crestele împung cerul (noi l-am prins mai tot timpul albastru, arogant de senin), gheţarii, care fac parte din sistemul Columbia Glacierce se întinde pe o suprafaţă de 350 de Km.2 până dincolo în Montana, coboară până în buza şoselei, lacuri, wild life,râuri, păduri ţi se dezvăluie într-o succesiune sufocantă.
Pe urmă îţi tragi sufletul şi le cari cu tine.
Articol publicat la Vatra Veche. apr 2019
