O nouă sintagmă civilă cu inflexiuni inevitabil mediatice pare să acapareze în ultima vreme lupta din totdeauna a românilor pentru un trai mai bun, fie și pe patru roți, cu motor însă iar nu cocie. Aiureala de cerebel infantil a „autostrăzii” de un metru din cadrul proiectului național protestatar, a generat discuții, demonstrații, deși în nici o țară serioasă nu s-a construit nici un kilometru măcar pe bază de circ demonstrativ. Una dintre soluțiile rostite cu aplomb steril a fost unirea oamenilor onești. Desigur greu de spus ce are onestitate cu autostrada, dar se poate constata că avem o nouă definire care se înscrie într-o mai lungă serie care ne definește devenirea istorică, fără a aduce și ceva concret.
Primul a fost cert omul daco – roman; un amestec genetic din care singurul lucru bun verificabil și azi e limba latină a secolului XXI sau româna, că tot aia e. Că persistă și un regretabil filon barbar, o genă măruntă dar încăpățânată, o probează indiferența unei părți a poporului față de ritualul balnear și al vespasianei, față de curățenie și ordine, iar nu în ultimul rând explică și în același timp implică indiferența politică autostradală. De amintit și aberația numită omul daco – român.
Urmează omul pavăză; cu mândrie știm că în corespondența medievală occidentală, papală mai cu seamă, românii sunt numiți pavăza creștinismului; desigur nu și când trebuia să li se trimită ajutoare concrete, adică nu cruciulițe sfințite sau icoane făcătoare de minuni. Ceva nu era însă foarte clar în unitatea pavezei de vreme ce cronicarul spune că „românii câți se află lăcuitori (urmează ținuturile)… de la un loc sîntu cu moldovenii și toți de la Rîm se trag”; e frumos cum sună numai că se poate (răs)tălmăci, ceea ce unii au și făcut voind să acrediteze că românii și moldovenii sunt de la un loc, dar nu aceiași. Problema e că le-a mers și suportăm și azi consecințele. Inclusiv a ticăloșiei intelectuale academice care la momentul decisiv, pentru a nu-și pierde facilitățile, a subscris la originea slavă a Românei.

Urmează o perioadă greu definibilă în care întâlnim omul imperial în Banat și Transilvania, devenit unitul cu Roma (revin mai jos asupra lui), apoi omul fanariotizat în Valahia și Moldova și tot pe acolo omul credincios care nu pricepea nimic din slujba slavonă sau ciripelile monahilor greci, forme care susținem azi că le-au menținut credința nealterată românilor.
Omul de mai sus e urmat de ceea ce presupunem că ar fi omul de tip vechi, de vreme ce îi succede cu glorie idealul împlinit prin și în sintagma omul de tip nou. Acesta stă sub semnul inconfundabil și inalienabil al unității de neam, ceea ce e bine. Deși trebuie să exalte gena barbară de care am amintit deja (apa fiind raționalizată de la o vreme, nu trebuie să se spele des neavând cu ce), totuși limba imperialiștilor romani care se temeau de daci, e studiată onorabil, oricum infinit mai cu bun simț decât azi. Se încearcă pe unele canale oculte dar și cu susținere academică inocularea teoriei despre originea limbii latine în cea a dacilor; acțiunea nu pare să fi avut succes căci și prostirea își are limitele ei, deși mici degenerați încearcă și azi să confunde Dâmbovița cu Tibrul.
În urma strigătelor disperate ale istoriei și ale poporului, se decide undeva răsturnarea creatorilor omului de tip nou, făcându-și loc cu aceeași mânie proletară însă omul de bine; nu foarte diversificat nici el, căci creatorii sunt cam aceiași. Dacă precedentul, adică de tip nou era clar definit în documente oficiale, cel de bine pune multe semne de întrebare, ca atare să încercăm măcar etimologic să-l descifrăm că tot din latină e; spre a nu lungi cercetarea, ne oprim la homo bonus care are și varianta vir bonus cu aceleași înțelesuri, adică om de bine, dar și mai, adică politic, cetățean patriot, om excelent etimologic remarcabil, soldat valoros. Regretabil dar omul nostru de bine e cel care gândește precum cei aflați la putere și nu numai, căci avem și varianta inconfundabilă român bun implicând credința ortodoxă, puțin antisemitism ca ifos intelectual și ca probă de prostie fie și pentru faptul că adânc invocatul Apostol Andrei nu era nici catolic nici ortodox , că nu avea cum, ci iudeu precum Cel pe Care L-a urmat, chemându-l și pe frate-său Kefa căruia îi spunem Petru. Dar cine e totuși românul rău? evident unitul cu Roma (chiar dacă vine Papa…) căci majoritarii simt uneori ceea ce spune păgânul dar universalul Seneca, „nu e mai rău simțământ decât să trebuiască să dai înapoi ceea ce ai furat odinioară”. Deși fără ei nu aveam nici un centenar. Să nu uităm însă îmbinarea boni, improbi adică oamenii de treabă, oamenii ticăloși. Unii fără alții nu merg.
În context să smintim sau să amintim și omul uituc, desprins din cel de bine; e clar că se uită programatic de unde am plecat, nu de azi nu de ieri, de unde și trăsătura caracteristică poporului nostru corect semnalată de C. Noica, uitarea istorică. Uneori benefică însă, nu cred că o întâlnim numai la noi ci și la cei care uită cum i-au „civilizat” pe alții fără să li se ceară; aici putem vorbi de marii uituci care au câștigat marile războaie și de cei care, deși redeveniți mari, nu au voie să uite pentru că au pierdut războiul. Noi, desigur, suntem uitucii mici, pe cont propriu.
Ajungem și la cel de la care am pornit, omul onest; honestus are înțelesuri… onorabile, distins, onorabil, respectabil, cinstit, decent, cumsecade, frumos (la vedere). Nu putem omite că rădăcina e din honor care duce la funcție înaltă, onorariu, recompensă. De vreme ce nu ni se spune cine este omul onest, putem crede despre oricine că e purtător de onestitate și… onoare sau funcție înaltă. Adică același cetățean care gândește ca și noi. Toată problema e cine suntem noi???
Dan Negrescu
n. 5 iulie 1953, Timişoara.
Prozator, eseist, traducător. Studii: Liceul nr.6 Timişoara, Facultatea de Filologie, Secţia română-latină, Universitatea din Timişoara (1976). Profesii şi locuri de muncă: profesor, Liceul Agro-Industrial Timişoara (1976-1985); profesor, liceul Industrial nr.7 Timişoara şi la Liceul Maghiar din Timişoara (1985-1990); inspector şcolar pentru limbile română şi latină, la Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş (ianuarie-septembrie 1990); profesor universitar doctor, şeful Catedrei de limbi clasice la Facultatea de Litere a Universităţii de Vest din Timişoara (începând din 1996). Colaborează la: „Orizont, „Altarul Banatului, „Ariergarda", „Renaşterea Bănăţeană. Paralela 45", „Analele Universităţii din Timişoara", „Studii de literatură română şi comparată", „Signum" (Dresda), „Lumea liberă" (New York) etc.
PUBLICAȚII:
Volume:
Cărţi de autor
Cultură şi civilizaţie latină în cuvinte, PAIDEIA, Bucureşti, 1996, ISBN 973-9131-45-0.
Literatură latină. Autori creştini, PAIDEIA, Bucureşti, 1996 ISBN 973-9131-476.
De la Troia la Tusculum, PAIDEIA, Bucureşti, 1998, ISBN 973-9393-039.
Tatăl, fiul şi spiritul uman, PAIDEIA, Bucureşti, 1999, ISBN 973-9368-72-7.
Dan Negrescu, Radu Motica, Lexicon juridic latin - român, Lumina Lex, Bucureşti, 2001, ISBN 973-588-359-7.
Apostolica et Patristica, Editura Universităţii de Vest, Timişoara, 2002, ISBN 973-8433-00-2.
Patristica perennia. Părinţi de limbă latină, Editura Universităţii de Vest Timişoara, 2004, ISBN 973-8433-50-9.
Dan Negrescu, Radu Motica, Lexicon juridic latin-român, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Universul juridic, Bucureşti, 2012, ISBN 978-973-127-750-9. 202 (101) p.
Patristica perennia aucta, Părinţi de limbă latină şi scrierile lor, Editura Universităţii de Vest, Timişoara, 2012, ISBN 978-973-125-365-7. 293 p.
Terminologie latină. Ieri. Azi., Editura Universității de Vest din Timișoara, 2015, ISBN 978-073-125-461-6. 214 p.
Dan Negrescu, Dana Percec, Periplu prin malefic. Un eseu lucrat pe surse, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2017, 217 p., ISBN 978-973-125-531-6.
Dan Negrescu, Dana Percec, Excerpte veninoase și onirice. Eseu despre doi frați, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2018, 252 p.
Dan Negrescu, LECȚIE ROMANĂ, prefață Cristian Pătrășconiu, postfață Dana Percec, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2018, 254 p. ISBN 978-973-125-601-6.
Dan Negrescu, VIA ROMANA, praeverbum Dana Percec, postverbum Cristian Pătrășconiu, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2019, 256 p. ISBN 978-973-125-678-8.
Dan Negrescu, LEGISTUL CUVINTELOR, praeverbum Dana Percec (Lecția cercului sau de la formă la cuvântul rostit), pp. 9-16, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2020, 186 p., ISBN 978-973-125-811-9.
Dan Negrescu, Dana Percec, Quinta medievală, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2021, vol.I 371 p., ISBN 978-973-125-832-4. Vol. II, 258 p., ISBN 978-973-125-833-1.
Dan Negrescu, Patristica perennia aucta. Părinți de limbă latină și scrierile lor, ediția a II-a, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2021, 268. P. ISBN 978-973-125-868-3.
Traduceri
Pico della Mirandola, Raţionamente sau 900 de teze. Despre demnitatea omului, traducere şi note de Dan Negrescu, studiu introd. de Gheorghe Vlăduţescu, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1991, ISBN 973-44-0014-2.
Spinoza, Tratat despre îndreptarea intelectului, traducere şi note de Dan Negrescu, prefaţă de Viorel Colţescu, Editura De Vest, Timişoara, 1992, ISBN 973-36-0125-X.
Augustin, Soliloquia şi Sermones, studiu introductiv, traducere şi note de Dan Negrescu, Editura de Vest Timişoara, 1992, ISBN 973-36-0161-6.
Pierre Abelard, Etica, traducere şi note de Dan Negrescu, PAIDEIA, Bucureşti, 1994, ISBN 973-9131-05-0.
Sfântul Ambrozie, Imnuri, traducere şi introducere de lect. dr. Dan Negrescu, în Sfântul Ambrozie. Scrieri, partea a II-a, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti 1994, ISBN 973-912-28-3.
Descartes, Expunere despre metodă, traducere din limba latină şi note lexicale de Dan Negrescu, PAIDEIA, Bucureşti, 1995, ISBN 973-9131-37-9.
Heloise şi Abelard, Autoportrete epistolare, introducere, traducere din limba latină şi note de Dan Negrescu, PAIDEIA, Bucureşti, 1995, ISBN 973-9131-35-2.
Toma d’Aquino, Despre Fiinţă şi Esenţă, traducere, note şi biografie de Dan Negrescu, PAIDEIA, Bucureşti, 1995, ISBN 973-9131-36-0.
Sfântul Ieronim, Despre bărbaţii iluştri şi alte scrieri, introduceri, traduceri şi note de Dan Negrescu, PAIDEIA, Bucureşti, 1997, ISBN 973-9131-74-3.
Sfântul Ieronim, Dialog împotriva luciferienilor, introd., trad. şi note de Dan Negrescu, PAIDEIA, Bucureşti, 1999, ISBN 973-9368-45-x.
Sfântul Ieronim, Pilduitoare vieţi de eremiţi, Studiu introductiv, introduceri şi traduceri de Dan Negrescu, Paideia, Bucureşti, 2006.
Sfântul Ieronim, Apologie şi rânduială, studii introductive, traduceri şi note de Dan Negrescu, Paideia, Bucureşti, 2008.
Carmina Burana, traducere din latină Dan Negrescu, Paideia, 2009.
Fericitul Ieronim, Epistole, volumul I, Părinţi şi scriitori bisericeşti, Ed. BASILICA a Patriarhiei Române, Bucureşti, 2013, Traduceri de Dan Nicolae Negrescu,..., p. 43-50, 93-95, 156-205, 205-208, 208-210, 214-216, 260-263, 275-277, 282-285. (75p.), ISBN 978-606-8495-46-0.
Heloise și Abelard, Dincolo de epistole, introducere, traducere din limba latină și note de Dan Negrescu, Editura Universității de Vest din Timișoara, 2016, ISBN 978-973-125-511-8.
Clement Alexandrinul, Sf. Vasile cel Mare, Sf. Ioan Gură de Aur, Sf. Grigore Teologul Fericitul Ieronim, Fericitul Augustin, Scrieri cu tematică pedagogică, Basilica, București, 2016, trad. Dan Negrescu pp. 420-470., ISBN 978-606-29-0136-3.
Fericitul Ieronim, Epistole, Volumul al II-lea, Părinți și scriitori bisericești, Ed. BASILICA a Patriarhiei Române, București, 2018, traduceri de Dan Negrescu…, p. 146-157, 163-165, 187-192, 207-210, 258-269. (32 p.) ISBN 978-606-29-0289-6.
Publicaţii didactice
Texte latine din antichitatea creştină. Antologie de texte, Tipografia Universităţii de Vest din Timişoara, 1994.
Cultură şi civilizaţie latină în cuvinte, Tipografia Universităţii de Vest din Timişoara, 1995.
Literatură latină. Autori creştini. Curs, Tipografia Universităţii de Vest din Timişoara, 1995.
Invariante clasice în literatura română, Curs pentru masterat, Tipografia Universităţii de Vest din Timişoara, 2008.
Beletristică
Epistolar imperial, Editura Paideia, Bucureşti, 1998.
O mitologie timişoreană - MEHALA, Editura Marineasa, Timişoara, 1998.
Oameni, locuri, cai şi îngeri, Editura Marineasa, Timişoara 1999.
Do ut des. Breviar despre cerşit, Editura Marineasa, Timişoara 2000.
Însemnările Sfântului Renatus, Editura Marineasa, Timişoara, 2001.
Trilogie imperială, Editura Marineasa, Timişoara, 2002 (premiul Uniunii Scriitorilor din România, filiala Timişoara, 2003).
Raport despre starea na(ra)ţiunii, Editura Marineasa, Timişoara, 2003.
Oameni, locuri, cai şi îngeri, Ediţia a II-a cu trei poveşti noi, Marineasa, 2005 (apărut 2006)
Romanul lui Constantin, Marineasa, 2005 (apărut 2006).
TABLOU cu siguranţă, Marineasa, 2007.
TABLOU CU siguranţă şi înţelesuri, Marineasa, 2009.
Mehala din ceruri. O mitologie pentru cunoscători, Marineasa, 2010.
TABLOU (dintr-o expoziţie) CU SIGURANŢĂ şi înţelesuri, Editura Universităţii de Vest din Timişoara, 2013. 350 p.
ESEU despre pledoariile patristice ale răului, Eurostampa, Timișoara, 2015. ISBN 978-606-569-959-0. 78 p. 125-474-6.
Trilogie imperială, Precuvânt de Dana Percec, ediția a II-a revizuită, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2016. ISBN 978-973-125-501-9.
MEHALA. O poveste, cu o prefață de Otilia Hedeșan, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2017, 254 p., ISBN 978-973-125-533-0.
Prezent în antologii
Timişoara între paradigmă şi parabolă, ediţie de Eleonora Pascu, Editura Excelsior, 2001, p. 124-125 (Castanii paşei).
Pagini despre Banat, coordonatori Diana Dincă, Mihai Ciucur, Editura Marineasa, 2011, p. 253-258. (Toamna paşei din Mehala).
Centurion sau sutaș (?), în volumul 100. Gânduri și ipostaze. Editura Universității de Vest, Timișoara, 2018, p. 125-131.
Prezenţe în antologii: Timişoara între paradigmă şi parabolă,Timişoara, Editura Excelsior, 2001. Premii literare: Premiul pentru proză al Filialei Timişoara a Uniunii Scriitorilor din România (2003).