Interviu Raul Dudnic: „Jurnalistul are puterea de a schimba și a afecta, ca să nu spun a otrăvi, mințile celor care se hrănesc cu știri.”

Dialog Veronica Pavel Lerner Raul Dudnic,  Jurnalist,realizatorul emisiunii de televiziune „Noi Românii”, difuzată pe canalul „Rogers – OMNI”, Canada.

 Veronica Pavel Lerner: Te-am întâlnit la sfârșitul anilor 90, când venisem în Ontario – transferată de compania la care lucram  – după 15 ani de Montreal. Prima oară te-am auzit la radio. Întâmplător, căutând un alt post, am dat peste emisiunea ta, care m-a atras imediat. Mi-a plăcut foarte mult tot conceptul emisiunii și, mai târziu, te-am întâlnit la o manifestare românească. Urmărindu-ți parcursul, am aflat apoi că eșți și muzician. Ai putea să-mi prezinți principalele repere ale drumului urmat de tine de la începuturile din România și până în prezent

Raul Dudnic: Sunt arădean prin naștere, timișorean prin strămutare. Nu m-au atras niciodată cele tehnice, de aceea am evadat din clișeele acelor vremuri, și am aterizat la facultatea de agronomie din motive idilico-semănătoriste. În paralel mă vizita și muza muzicii, așa încât din liceu am început să cant la chitară, mai întâi în trupa liceului (Logaritm), apoi în cea a facultății (Linia 27). În facultate am cântat într-un duet pop-folk bine primit la vremea acea cu AdrianDinu. Visul semănătorist a durat 3 luni, drept care am lăsat baltă agricultura și am început să cânt ca basist în „Cargo”. În 1990 am fost într-un turneu de 6 săptămâni cu trupa în Franța.

01 Radio octombrie 2007

Radio octombrie 2007

Tot în ’90 am început să scriu la „Forum Studențesc”, revista studenților timișoreni, apoi am urmat un curs de broadcasting la BBC, am colaborat cu Radio Timișoara, am lucrat ca redactor la televiziunea „Europa Nova”, la ziarul „Timișoara”, apoi la ziarul „Realitatea Bănățeană”. Am mai cântat în „Cargo” până în ’93, între timp am deschis împreună cu trei prieteni o firmă de traduceri în Timișoara și am început a doua facultate (neterminată) de Jurnalism-Limba Engleză.

În 1993 am cunoscut-o pe actuala și singura soție, Sonia, studentă la medicină în Timișoara. În 1995 ne-am decis să emigrăm și am ajuns în Canada. În același an, în octombrie am avut prima emisiune de radio, una TV („Realitatea Românească”) și un ziar de viață scurtă cu același nume. În anul 2000 am început o nouă emisiune radio („Radio Nostalgia”) și la scurt timp, împreună cu regretata Simona Catrinaam pornit ziarul „Jurnalul Românesc”, a cărei producție a încetat cu întoarcerea Simonei în România. Din 2002 am început emisiunea „Noi Românii” la televiziunea OMNI care mai trăiește și astăzi, după 17 ani.

VPL: Frumos parcurs. Și-mi dau seama că aproape în întregul tău timp petrecut în Canada te-am urmărit pas cu pas, datorită calității tale de bun reporter, dar și de talentat muzician. Evoluția ta mi s-a părut deosebită. Îți urmăresc emisiunile TV, care, după ce ani buni a avut o durată de o jumătate de oră, recent s-a extins la o ora și, în plus, are și numeroase reluări. E nevoie de o acreditare specială pentru a obține timpul unei emisiuni pe postul „OMNI”?

RD: Canalul OMNI (fost CFMT) este parte din trustul de presă „Rogers”, care mai include, printre altele și „City TV”. În anul 2002, televiziunii OMNI i-a fost alocat un al doilea canal, OMNI 2. În acel moment am fost contactat, ca și alți producători, pentru a produce o emisiune în limba română. Evident, a fost nevoie de mai multe probe și teste pînă când am primit avizul favorabil. Faptul că emisiunea noastră este apreciată de managementul OMNI a făcut ca de-a lungul anilor să creștem de la o jumătate de ora și o reluare pe săptămînă, la o oră de emisie și patru reluări.

VPL: Care a fost factorul care te-a determinat să începi emisiunea „Noi Românii”? Ai avut vreun model? Te-ai inspirat de la emisiunile TV ale altor grupări etnice?

RD: Ca să fiu sincer, dragostea mare în presă a fost și încă este radio-ul, în special cel „live”. Pentru că în România am lucrat însă și în televiziune în funcția de coordonator de programe și redactor la „Europa Nova” în Timișoara, nu mi-a fost greu să mă re-adaptez la ale vizualului. Model nu am avut (în general nu am și nu am avut modele sau idoli), am folosit cunoștintele și informațiile adunate până la momentul X și i-am dat bătaie. Cu poticnelile inerente începutului, evident. Nu m-am inspirat din producțiile altor programe etnice, nici nu era nevoie, deoarece prin contractul pe care îl am cu televiziunea OMNI/Rogers, eu, ca și toți ceilalți producători etnici, trebuie să difuzez circa 70-75% conținut comunitar local, restul, conținut din patria mumă.

VPL: Emisiunile tale sunt un mijloc și de a-ți exprima punctele de vedere. Intervențiile tale, scurte și foarte la obiect sunt pline de curaj. Într-una din ultimele emisiuni afirmai că misiunea mass-mediei este de a spune adevărul și tu o faci nu numai prin afirmațiile personale, dar și prin tot ce filmezi. Știi foarte bine să alegi interviurile, filmările la evenimentele culturale ale comunităților româneșți din Ontario, etc. Faci totul din instinct, sau ai învățat de undeva toate aceste tehnici, inclusiv pe cea a filmărilor propriuzise?

RD: Meseria de jurnalist este o meserie cu mari responsabilități. Jurnalistul are puterea de a schimba și a afecta, ca să nu spun a otrăvi, mințile celor care se hrănesc cu știri. În final jurnalismul este o meserie, mult mai mult decît talent, care se învață pas cu pas. Norocul meu a fost să am dascăli buni, începînd cu regretatul George Șerban, fost redactor șef la ziarul „Timișoara”, frații George și Florin Boierude la televiziunea „Europa Nova” și instructorii de la BBC la cursul de broadcasting. Acolo am învățat despre etica jurnalistică în care, dincolo de știrea care trebuie să fie interesantă (exemplul clasic – un câine a mușcat un om nu e știre, un om a mușcat un cîine, da, este știre), această, doamnă știre, trebuie să fie adevărată. Am învățat să verificăm informația din două, chiar trei surse. Chiar și în satirele pe care le includ în emisiune, folosesc informații reale în jurul cărora croiesc satiră. Apropos, acest comentariu satiric a pornit cu și de la Simona Catrinaa cărei scriitură o consider și astăzi inegalabilă.

02 Cu Simona Catrina

Cu Simona Catrina

După cum vezi, emisiunea nu intră la categoria de știri, ci se numește oficial și este un “mozaic comunitar”, adică, la un loc, evenimente comunitare, portrete din comunitate, fie din aria culturii,  sportului, afacerilor, divertisment și anunțuri comunitare.

O notă de subsol, cu permisiunea ta – emisiunea noastră nu primește ajutor financiar, sau de altă natură, nici de la guvernul canadian (provincial sau federal), nici de la cel din Bucureșți, ci este susținută exclusiv prin reclamele difuzate în cadrul ei. Mai mult, în trei rînduri am aplicat pentru susținere financiară la „Direcția pentru Românii de Pretutindeni” (care de-a lungul anilor și-a schimbat numele, dar nu și năravurile), și tot în trei rînduri am fost refuzați, politicos, refuz însoțit cu cîte o scrisoare de mulțumire pentru promovarea imaginii României în Canada. Cu toate acestea colaborăm cu persoane din România, nu cu instituții sau asociații, colaborări bazate fie pe reciprocitate, fie pe onestitate și simpatie.

VPL: Și eu cred că textele Simonei Catrina erau inegalabile. Păcat că s-a stins atât de tânără, o urmăream cu mare interes. Emisiunea ta e complexă și, ceea ce îmi place este că eșți peste tot unde se întâmplă ceva interesant. Cum te informezi? I-ai luat interviuri Simonei Halep de fiecare dată când a venit în Canada. Zilele trecute ai avut un dialog cu Andrew Scheer, șef al partidului Conservator al Canadei, care, după cum îți spunea, are ceva origini româneșți și i-a plăcut recenta vizită la București. Care-i sursa ta de informații pentru a ne ține și pe noi la curent cu principalele evenimente ale comunității?

RD: Sunt conștient că ratez multe dintre ele, ca și personaje sau întâmplări interesante pentru comunitate, însă cele la care ajungem, ca echipă, se datorează în mare parte colaboratorilor, rețelei de prieteni și relațiilor clădite de-a lungul vremii. Radu Secășaneste cel mai valoros și mai apropiat colaborator, iar mai recent Andrei Pora. Colaborăm foarte bine cu Consulatul României la Toronto și cu cîteva biserici, nu cu toate, ce e drept. La fel de drept însă este faptul că avem „intrări” în locuri și la persoane mai greu accesibile publicului, – politicieni, sportivi, artiști, fie din România, fie din Canada, vezi exemplul cu Andrew Scheer, liderul federal al conservatorilor pe care l-am intervievat de patru ori până acum. Ca o curiozitate, familia bunicului său din partea tatălui vine din România.

VPL: Acum doi ani, la festivitatea de la Consulat cu prilejul zilei naționale a României, ai primit un premiu de la d-l Consul din acea vreme, Doru Liciu. Ne poți da câteva detalii?

RD: Am fost luat prin surprindere, a fost un premiu pentru contribuții la vizibilitatea comunității, dacă țin bine minte. M-a surprins plăcut și mulțumesc Consulatului că s-a gândit că fac o treaba bună. Eu cred că poate fi și mai bună, însă un echilibru între viața personală și cea profesională este absolut vital, mai ales cînd treci în zona crepusculară a semicentenarilor.

Premierea lui Raul Dudnic de d-l Doru Liciu

VPL: Am văzut cât ai fost de surprins la Consulat când ai primit premiul și mi-a plăcut să constat, în afară calităților tale profesionale, pe care le știam ( pe cele muzicale n-am avut ocazia să le urmăresc), că eșți și foarte modest.

În încheiere, mulțumindu-ți pentru interesantul dialog, aș vrea să te întreb dacă emisiunile tale pot fi urmărite și de românii din afara Canadei.

RD: Și eu îți mulțumesc pentru acest interviu. Fragmente din emisiunile „Noi Românii” pot fi revăzute pe YouTube, canalul „Noi Românii Toronto TV”, sau pe Facebook, „Noi Românii TV”

 

Notă: Interviu apărut inițial ȋn revista„Vatra veche”

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *