La bloc

Am locuit, de când mă știu, la bloc. Și în România și în Canada. Viața la bloc e foarte diferită de cea din casele care au curți, unele cu flori, altele cu grădini de zarzavat.

În România, lângă lift, la parter, era un panou pe care se afișau anunțurile scrise de mână ale „administrației”, care nu avea un „sediu”, cei din comitetul de bloc ofereau spațiul necesar în apartamentul lor. În Canada, anunțurile tipărite sunt afișate fie în lift, fie sunt puse sub ușa fiecărui apartament și administrația are un birou la parter.

La bloc 1

Din punct de vedere însă al umorului, viața la bloc, fie ea în România sau ȋn Canada, nu e lipsită de prilejuri de distracție. Afișele, indiferent de țară, conțin greșeli gramaticale care dau naștere unor confuzii memorabile. În plus, având în vedere că societatea canadiană este formată din imigranți, barierele de limbă dau și ele ocazie unor momente hazlii: când brazilianul de limbăportugheză de la întreținere pronunță R în loc de H și te întreabă dacă la tine în „Rome” ai „Reat”, nici prin cap nu-ți trece că el vrea să știe dacă la tine în casă (Home) ai căldură (Heat).

Printre altele, de multe ori mă gândesc la lecția învățată în România, unde, la sfârșitul anilor 70, nu curgea apa decât noaptea. O aplic și în Canada pentru vreo pană de curent neanunțată, când lipsa de curent, pe lângă nefuncționarea mașinii de gătit, a frigiderului și a aerului condiționat sau a căldurii, după cum e cazul, provoacă și oprirea apei. Am deci în permanență o rezervă de apă potabilă și un recipient cu apă pentru toaletă. Fiind însă într-o țară civilizată, dacă e prevăzută o reparație, oprirea apei se anunță, ca să te poți pregăti. Drept care, cu o seară înainte, umplu cada, iar în dimineața respectivă îmi fac și rezervele pentru bucătărie.

La bloc 2De obicei reparațiile se fac între orele 9 și 17. Uneori, însă, ca în cântecul pentru copii „ora 9 a sosit, omul negru n-a venit”, anunțul nu e onorat, nu se oprește apa și lucrurile se amână. Nicio tragedie! Mai neplăcut este când se anunță, de exemplu, închiderea pentru două zile a sălii cu mășini de spălat rufe pentru înlocuirea celor vechi cu altele noi, dar sala nu se deschide în ziua pomisă și nici nu se mai anunță nimica. Atunci încep discuțiile între locatari, care, de obicei, se produc în lift. Fiecare are câte o altă idee, dar niciodată timpul nu e suficient ca respectivul să-și termine ideea, pentru că îi vine rândul să coboare la etajul lui. Dupa câteva zile sala se redeschide și apar noi anunțuri!

Blocul nostru are și un garaj subteran, care, din când în când, trebuie spălat. Cu o zi înainte primim un anunț că a doua zi va trebui să eliberăm locul din garajul interior, în care sunt parcate aproximativ 300 de mașini și ni se recomandă să folosim „spațiul limitat” din exterior, destinat vizitatorilor și care are 30 de locuri. Anunțurile de acest fel se termină întotdeauna cu formula standard: „Vă mulțumim pentru înțelegere și ne cerem scuze pentru orice inconvenient”. Recunosc, e civilizat și frumos, garajul interior se redeschide la ora promisă, dar bătaia de cap pentru găsirea unui loc de parcare rămâne…

Uneori ni se anunță, tot în scris, că în săptămâna respectivă, zilnic între orele 9 și 17 se vor schimba, de exemplu, toate becurile din interiorul apartamantelor. Blocul în care stau are 18 etaje cu 30 de apartamente pe etaj. Suntem rugați să legăm câinii (dacă avem). Eu stau la etajul 16, dar am observat că, atunci când reparatorii trebuie să intre în toate apartamentele (cum e și la verificarea alarmei de foc), se începe – nu știu din ce motiv- cu etajul 16! Sunt deci printre primii beneficiari ai schimbărilor și verificărilor, lucru care-mi place!

Viața la bloc are farmecul ei, ȋn ciuda deselor si uneori surprinzătoarelor anunțuri. E drept, nu ai curte unde să poți cultiva leuștean și nici grătar la barbeque nu poți face. Dar, dacă ești, ca mine, la înălțime, vezi un peisaj mai frumos chiar decât din avion. Iar pentru leuștean, am o prietenă care mă aprovizionează cu regularitate din recolta ei masivă de leuștean!

Desene de Adelaida Mateescu

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *