„Dai un ban, da’ stai în faţă”

Nu cred că există om pe lume căruia să nu-i placă nişte clătite bune. Dovada cea mai bună este existenţa lor în toate bucătăriile lumii. Purtând diverse denumiri, dulci – umplute cu gemuri şi dulceţuri, sărate – cu ciuperci, legume, brânză, confecţionate din făină de grâu sau de orez, rulate, plate sau pliate, ele constituie un deliciu culinar nelipsit din lista de preferinţe ale gurmanzilor de pe tot globul.

clatite 1Nefiind o excepţie în materie de gusturi, îmi plac şi mie clătitele , mai ales cele cu dulceaţă de vişine. Ştiu să prepar clătite foarte bune şi mă delectez cu ele încă din timpul confecţionării. Singura problemă e durata preparării lor. În cazul meu, în plus, munca e neproductivă, pentru că, prăjindu-le una câte una, cum e gata o clătită, o împăturesc, o pudrez cu zahăr şi o consum, lucru care face că grămăjoara de clătite de pe farfuria cu produsul final să nu se înalţe prea repede!

Am găsit în Toronto un magazin rusesc unde se vând clătite în pachete de câte zece. E drept că magazinul e cam departe şi că diametrul clătitelor e uriaş, dar descoperirea m-a bucurat. Între timp am mai aflat şi de nişte magazine româneşti unde se pot comanda. Dar mândria mea de gospodină nu mă lasă nici să le cumpăr de la ruşi, nici să le comand de la români. Am rămas deci la varianta preparării lor acasă, încercând, pe cât posibil, să nu le consum pe toate pe loc.

Zilele trecute însă, uitându-mă în congelatorul unui supermarket de lângă mine, am făcut o descoperire: printre alte produse am zărit, înghesuite, nişte pachete transparente, cu eticheta în ruseşte, conţinând câte zece clătite. Cum încă mai ştiu ceva din limba rusă învăţată obligatoriu la şcoală, am descifrat textul de pe ambalaj şi, fericită, am cumpărat un pachet, gândindu-mă că onoarea mea de gospodină nu-mi va fi alterată de nişte clătite industriale!

clatite 2Ajunsă acasă, am încălzit o clătită la microunde, am pudrat-o cu zahăr şi, fericire! Clătita vieţii mele! Am pus restul pachetului în congelator şi, cum dulceaţa de vişine (produs din Grecia) mi se terminase, m-am dus la un alt supermarket – tot din apropiere- să mă aprovizionez. Ajunsă la raionul de mărfuri internaţionale, mi-am pus în coş un borcan de dulceaţă de vişine din Grecia şi, parcurgând aleea, am ajuns la mărfurile ruseşti. Acolo erau borcane de dulceaţă de vişine (вишни) mult mai ieftine, aşa că am renunţat la cel grecesc şi l-am cumpărat pe cel rusesec. Potriveala de clătite ruseşti cu dulceaţă conaţională mi s-a părut o idee bună!

Peste câteva zile am scos o clătită din congelator, am decongelat-o la microunde, după care am umplut-o cu dulceaţa вишни, am rulat-o şi am reîncălzit-o câteva secunde. Au urmat două mari surprize. Prima: toată farfuria era plină de zeamă de dulceaţă. Cercetând cu atenţie am descoperit un amănunt: clătita industrială avea găurele cât o gămălie de ac, greu de observat, prin care s-a scurs zeama. N-am perseverat în cercetarea scopului găurelelor, mi-am spus că, în fond, nu contează prea mult dacă zeama ieşise din clătită, fructele erau încă în interior.

Am tăiat o bucăţică şi am băgat-o în gură. Minunat gust. Doar că aici a apărut cea de a doua surpriză: vişinele din dulceaţă aveau sâmburi. Nu, nu era un accident, la o singură vişină, ci toate erau aşa. Am continuat să consum clătita, scuipând – elegant- sâmburii, dar am hotărât ca, la următoarea clătită să scot sâmburii vişinelor direct din dulceaţă, pentru garantarea integrităţii mele dentare.

clatite 3

Am scos deci pe o farfurioară nişte dulceaţă. La vişinele crude, de obicei scot sâmburii cu ajutorul unui vârf de cuţit sau cu un ac de păr. Am încercat aceeaşi tehnică la vişinele din dulceaţă, dar, din cauză că erau aluneacoase şi rebele, n-a mers. Aşa că am trecut la utilizarea degetelor. Mânjită pe ambele mâini cu dulceaţă şi lipsită de ustensila ajutătoare, am constatat că operaţia de eliminare a sâmburilor din fructele mici şi lipicioase era nu numai neproductivă, dar şi foarte neeconomică: după o muncă intensă am reuşit să umplu clătita a doua golind jumătate din borcan. Uitându-mă mai atent pe eticheta borcanului rusesc, am observat că într-un colţ era scris cu litere minuscule: vişine cu sâmburi. Evident, de asta era mai ieftină!

A doua zi mi-am cumpărat – puţin mai scump – dulceaţa grecească, pe care scria în engleză: vişine fără sâmburi. Quod Erat Demonstrandum: dai un ban, da’ stai în faţă„!

(notă: textul a apărut şi în revista ALCHEMIA)

desene de Adelaida Mateescu

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *