Marcel Gauchet este unul dintre greii Republicii Literelor – pe zona franceză, dar cu ecouri multiple şi aprecieri elogioase mult în afara Franţei. Eseistica sa este, deopotrivă, un superior exerciţiu de stil şi de desfăşurare a idei, textele acestuia fiind de fiecare dată mari şi benefice provocări intelectuale.
În spaţiul public-cultural de la noi, atîta cît există el în dimensiuni decent amenajate, se folosesc des două dintre formulele care au o legătură directă cu acest autor, fără a se indica de unde provin, fără a se pomeni neapărat – sau, dacă da, atunci rar – cine e autorul privilegiat care a lucrat cu sintagmele respective. Una: „devrăjirea lumii”. A doua: „ieşirea din religie”.
Să menţionez, cu bucurie de cititor foarte interesat de o asemenea tematică, faptul că aceste două sintagme enumerate mai sus se regăsesc şi în titlul a două dintre cele mai faimoase cărţi ale lui Marcel Guachet, titluri traduse şi în limba română. Aşadar, la editura Nemira – „Dezvrăjirea lumii. O istorie politică a religiei”. Şi la editura Humanitas – „Ieşirea din religie. Parcursul laicităţii”.
Un focus scurt asupra ediţiei de la Humanitas, cu două idei şi o amicală invitaţie de final.
Prima idee: „hrănită din confruntarea cu sacrul,democraţia împrumuta un soi de sacralitate de contaminare care o ridica, fără doar şi poate, deasupra lucrurilor profane; întoarsă spre „ieşirea omului din minorat”, ea era locuită de o seriozitate fundamentală care făcea din asta o vocaţie, un ministeriu, un obiect de devotament necondiţionat; orientată spre cucerirarea autonomiei, ea căpăta astfel dimensiunile unui proiect global, cuprinzînd întreaga condiţie umană şi părînd să fie suficientă. Cît de măreaţă era cauza, în vîltoarea luptei! Cît de ingrată şi de prozaică este ea a doua zi după victorie! Cît de cenuşie este politica în prezent, cînd suntem metafizic emancipaţi!
Replay: Cît de cenuşie este politica în prezent, cînd suntem metafizic emancipaţi!
A doua idee: „putem risca să spunem că vom constata, într-o bună zi, că democraţia porneşte într-o altă direcţie. O zi imposibil de prevăzut, dar o zi marcată dinainte, totuşi, în dispozitivul democraţiei aşa cum se desfăşoară din nou el astăzi. Logica sa procedurală-identitară lasă se se întrevadă, încă de pe acum, punctul de contradicţie în jurul căruia va avea loc răsturnarea ciclului. La un moment dat, idealul autoguvernării va readuce în centrul atenţiei, ca elemente de sprijin indispensabile, aceste dimensiuni ale generalităţii publice şi ale unităţii colective repudiate de aspiraţiile actuale. Ele se vor recompune într-o nouă lumină, în vreme ce însuşi idealul autonomiei va găsi un nou limbaj”.
Replay: „putem risca să spunem că vom constata, într-o bună zi, că democraţia porneşte într-o altă direcţie”
Prin urmare, poate că nu este deloc rău să reflectăm – în această atît de importantă pentru creştinism – ce este „ieşirea din religie”, ce înseamnă ea, la ce duce sau la ce poate duce aceasta. Şi să nu confundăm eliberarea cu libertatea! Eliberea este, adesea, euforică – şi îşi consumă repede resursele de noutate pe care le aduce cu sine. Libertatea, în schimb, este obligatoriu, însoţită de responsabilitate. Să nu le confundăm, aşadar…
