Tommy, Copilul spațial, nu era singurul membru al tribului uitat al lui Asperger care-și transformase obsesia din copilărie pentru science-fiction într-o carieră în domeniul științific. Pentru mulți membri ai spectrului, pe vremea când erau încă invizibili în ochii medicinei, grupurile de fani science-fiction erau o comunitate în care se simțeau, în sfârșit, ca niște băștinași pricepuți, după ce ani de zile semenii lor îi ridiculizaseră și îi jigniseră fiindcă păreau naivi, stângaci și nepricepuți. O altă comunitate care le permitea autiștilor să profite la maxim de atuurile lor naturale în prima parte a secolului XX a fost cea a radioamatorilor. Nemaifiind nevoie de interacțiunea față către față care li se părea atât de dificilă, chiar și cei cărora le era aproape imposibil să comunice verbal reușeau să ia contact cu persoane care le semănau, să-și găsească posibili mentori și să capete aptitudinile și încrederea necesare pentru a deveni membri productivi ai societății.
În mod surprinzător, ambele comunități au fost create de același om, care probabil se situa și el undeva în spectrul autist: un antreprenor vizionar pe nume Hugo Gernsback, care a prevăzut natura descentralizată și profund interconectată a societății secolului XXI cum foarte puțini au făcut-o, cu ajutorul prietenului său la fel de excentric, prolificul inventator Nikola Tesla. Cu timpul, Gernsback și Tesla au anticipat dezvoltarea televiziunii, a știrilor online, a serviciilor matrimoniale informatice, a videotelefoanelor și a multor altor lucruri care ne fac viața mai ușoară și a căror existență o considerăm, un secol mai târziu, de la sine înțeleasă.(…)
Cariera lui de inventator a rămas în umbra împlinirilor prietenului lui sârb (ceea ce nu era de mirare!), dar de-a lungul vieții i s-au acordat peste 80 de brevete pentru o varietate de inovații, de la primul walkie-talkie până la unul dintre primele aparate auditive ancorate în os, planuri pentru o pereche de ochelari-TV (dotați și cu o mică antenă) și o roată de parc de distracții submarină.
Dar creația lui cu cele mai evidente trăsături autiste a fost un dispozitiv pentru reducerea semnalelor senzoriale care distrag atenția în birouri zgomotoase, numită „Izolatorul”. În numărul din iulie 1925 din Science and Invention, apărea o ilustrație suprarealistă reprezentându-l pe redactor modelându-și creația; arăta ca un scufundător la mare adâncime cu o cască foarte greoaie și cu o sursă individuală de aer dintr-un rezervor plasat în apropiere. Casca nu avea decât două orificii înguste, ca purtătorul ei să se poată concentra la un singur rând de text odată. Odată „eliminate zgomotele dinafară”, anunța textul explicativ, „muncitorul se poate concentra cu ușurință pe subiectul dat”.
Steve Silberman, Neurotriburi. Istoria uitată a autismului
Traducerea de Anca Bărbulescu
Editura Frontiera, 2016
