Ismail Kadare, „Firida Ruşinii” (3)

Ziariştii, a căror prezenţă nu a fost admisă nici la prezentarea capului în Consiliul de Stat, nici la Ministerul de Externe, şi-au petrecut întreaga noapte în piaţă pentru a fi de faţă în momentul aducerii lui acolo. Abdulla îi cunoştea pe cei mai mulţi după nume. Cu ochii roşii de oboseală, unii dintre ei se întorceau din nou în piaţă pentru a culege, se pare, material suplimentar pentru reportajele detaliate din paginile de interior. Prin mulţime se învârteau
de colo-colo funcţionari ai ambasadelor străine, care, sub pretextul curiozităţii, strângeau, probabil, informaţii cu caracter politic, sarcină cât se poate de uşoară într-o zi ca aceea. Urechile lui Abdulla prinseseră în câteva rânduri frânturi de discuţie care le scăpau unor inconştienţi fără pic de responsabilitate. Se aude că nu va fi demis din postul său nici un dregător albanez, îi spunea un curios altuia. Nu cred, răspundea celălalt. După tot ce s-a întâmplat, asupra lor planează o mare suspiciune.

Firida Ruşinii
Ismail Kadare
(roman)
Traducere din albaneză de Marius Dobrescu
Colecţia Raftul Denisei, colecţie coordonată de Denisa Comănescu
©Humanitas Fiction 2016

Şi totuşi, nu vor fi demiteri, se încăpăţâna primul. Poate, încuviinţă celălalt. Statul vede mai departe ca noi. Ce mai cârtitori, îşi spuse Abdulla. Alt loc n-aţi găsit pen tru asemenea discuţii? La un moment dat îl zări în mijlocul mulţimii pe directorul adjunct al uneia dintre marile bănci din capitală. Abdulla îşi aminti că preţul bronzului scăzuse brusc de ieri, imediat după ce se aflase despre sfârşitul războiului şi despre aducerea capului în capitală. Se mai zvonea că pe la prânz va avea loc o nouă devalorizare a acţiunilor minelor de cupru. În ultimii ani, Abdulla observase că desfăşurarea războaielor putea fi urmărită mult mai bine din
variaţiile preţului la cupru decât din ştirile din presă.
Firida Rusinii

Ce se va întâmpla acum cu Albania? se întreba cineva chiar sub nasul supraveghetorului. Chiar aşa, îşi zise şi Abdulla, ce-o să se întâmple acum cu ea? Întrebarea aceasta, care se afla în acele zile pe buzele tuturor, suna mai credibil în mintea lui, pentru că avea legătură cu frate-său mai mare, a cărui scrisoare ajunsese la destinaţie în urmă cu două zile. Era o scrisoare lungă, în care el înfăţişa în amănunt locul unde avea să-şi satisfacă de-acum încolo serviciul militar. E vorba despre un platou întins din nordul Albaniei, numit Câmpia Kosovei, acolo unde, cu
multe secole în urmă, oastea otomană reuşise în răstimp de numai zece ore să îngenuncheze peninsula cea nebună. Fratele său povestea că în ziua aceea de iunie câmpia era aşa de îmbibată cu sânge, încât mulţi ani la rând vegetaţia a luat-o razna: o parte s-a sălbăticit de tot, cealaltă s-a ofilit şi s-a uscat. Acolo fusese ucis, of-of-of, după bătălie, chiar sultanul Murat I, al cărui mormânt îl păzeşte el acum. În realitate, acolo nu se află trupul sultanului, scria fratele, ci doar sângele şi intestinele lui. Trupul, fără măruntaie, urcat pe o cămilă acoperită cu plăci de bronz,
fusese trimis în capitală, în inima împărăţiei. Şi se mai spune că pe drum izbucnise furtuna şi cămila care ducea trupul sultanului era din când în când atinsă de trăsnet, însă nici cămila, nici trupul nu păţiseră nimic pentru că lunecau pe plăcile de bronz şi se descărcau pe pământ, ca nişte bice de foc asemănătoare spicelor coapte.

Sultanul-erou avea şi el două morminte. Abdulla privi spre firidă. Ca şi tine, îşi spuse. Toţi ăştia au mai multe morminte şi mai multe… femei. În timp ce el, în urmă cu o săptămână… prima femeie… şi cu siguranţă că ultima… şi, culmea ghinionului, nici aia… nici aia… nici…
Ce se va întâmpla acum cu Albania? repetă omul de lângă el. Bieţii de voi, îşi zise Abdulla, de ce nu vă-ntrebaţi ce se va-ntâmpla cu noi? Câteva minute mintea i se blocă. Era unul dintre puţinele moment când reuşea să se dedubleze, iar o parte din el o judeca pe cealaltă. De când aşa? îl întrebă pe celălalt Abdulla. De când ai început să ridici capul? Dar momentul acesta era scurt, la fel şi cel de dezamăgire. Iar el redeveni cel de dinainte, banal şi supus ca de obicei.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *