Interviu Sabina FATI: Pe Drumul Mătăsii – ca să te înţelegi mai bine

Dialog exclusiv LaPunkt între Sabina FATI şi Cristian Pătrăşconiu.

Care stafide şi care migdale sînt cele mai bune, în cele din urmă? Ştiu că, în călătoria ta pe Drumul Mătăsii ai încercat multe soiuri din fiecare dintre cele două…

Mi-au plăcut foarte mult, de fapt nu stafidele, ci afinele uscate pe care mi le-am cumpărat din bazarul din Oş in, Kirghistan, înainte să urc în Pamir şi să trec graniţa spre Tadjikistan. Dar migdalele sînt foarte bune şi în Kaşgar, în Vestul Chinei, în regiunea Uigură. Kaşgarul e locul unde a început The Great Game, la începutul secolului XX, între britanici şi ruşi. Şi cred că Marele Joc continuă şi acum în Asia Centrală, între chinezi şi ruşi, fiindcă americanii, continuă să fie indeciși în privința acestei regiuni.

Cum s-a născut ideea acestei neobişnuite călătorii – să refaci, în felul tău, Drumul Mătăsii? În profilul tău public, nu există antecedente comparabile. Există, mai degrabă, în biografia ta care ţine în bună măsură de zona privată, dar public, nu există ceva de acest gen…

Am proiectat această călătorie pentru a verifica în ce măsură un nou Drum al Mătăsii ar putea exista în secolul 21: un drum care să lege China de Europa. Americanii au făcut o astfel de strategie cu aproape 15 ani în urmă, reluată în 2011 de Hillary Clinton pe vremea când era secretar de stat al SUA. Era vorba despre o soluție de „umplere” a golului care ar fi urmat să se creeze după retragerea americanilor din Afganistan. Strategia creării Noului Drum al Mătăsii, nu a fost din păcate pusă în practică de americani, așa că acest spațiu geopolitic dintre China și Europa, tinde să fie ocupat de China și Rusia.

De fapt, există Drumuri ale Mătăsii, nu unul singur…

Da, dacă revenim în istorie, vedem uşor acest lucru:  principala ramură a Drumului Mătăsii pleca din China spre Siria, cu diferite variante, unele care traversau acum 2500 de ani Asia Centrală spre Iran și mai departe spre Siria și de acolo prin Marea Mediterană spre Roma sau Grecia sau Tibetul, Afganistanul și Iranul spre Siria. Această cale rămâne blocată din cauza războiului din Siria, a Statului Islamic și a conflictului fără sfârșit din Afganistan. Eu am mers, însă, pe ruta secundară, cea care traversează Asia Centrală, Caucazul de Sud, Turcia, România și care urca odinioară pe Dunăre spre mijlocul Europei. Există și alte trasee, Drumul Stepelor, pe care a mers Marco Polo, Drumul Obsidianului, Drumul Mirodenilor…Cum se poate călători pe un nou Drum al Mătăsii în secolul 21? – aceasta a fost marea mea întrebare şi la ea am încercat să răspund. Cît e de uşor, cît e de complicat? Călătoria a fost finanţată de Black Sea Trust, iar cartea mea încearcă să ofere câteva răspunsuri.

Dar nu doar geopolitică. Intuiesc – e şi un drum despre tine acesta, nu? Cum e pentru tine acest drum parcurs de tine în 80 de zile – e un vis vechi de copilărie sau e un vis de maturitate? În ambele situaţii – vis devenit oarecum realitate…

Da. Seamănă într-un fel cu unul dintre visele copilăriei mele, dar pe-atunci eram pasionată de Africa.

Cum e, în ce moduri e despre tine această călătorie? În ce fel o asemenea călătorie te-a revelat în faţa ta?

Chiar dacă am plecat la drum cu scopuri clare, în general de observator, inevitabil în această poveste am devenit personaj, traversând tot felul de întâmplări adesea neprevăzute, în ciuda faptului că mi-am pregătit foarte bine călătoria.

Ce înseamnă „bine pregătit”? Cum se face pregătirea pentru un asemenea drum?

În primul rînd, înseamnă să ai un calendar clar. Să știi exact ce vrei să faci în fiecare zi, cu ce urmează să mergi din punctul A în punctul B, unde te oprești, unde dormi, care sunt riscurile. Știu că o atare pregătire omoară aventura și că neprevăzutul face ca povestea să palpite, dar în același timp, dincolo de această chemare a spontaneității eu am fost mai preocupată de dorința de a termina cu bine drumul.

Un alt aspect ţine de modul cum poţi ajunge în aceste ţări din Asia Centrală, pentru că fiecare dintre ele îţi cere viză. Pentru a obține vize, ai nevoie de scrisori de invitaţie. De unde poţi lua acele scrisori? Cine ţi le dă? Partea birocratică legată direct de chestiunea obţinerii vizelor, a fost, cred, cea mai grea în capitolul de călătoria propriu-zisă. Şi nu e vorba doar de o singură ţară, ci de multe. Cînd am încercat, în prima fază, să iau legătura, în felul în care mai procedaseră şi alţi români care mai merseseră în aceste regiuni, mi s-a răspuns foarte repede. Dar mi s-a atras atenţia: unu, că sînt femeie; doi, că sînt ziaristă…

Deci, două păcate grave – unul mai grav decît altul…

Da…Şi femeie, şi ziaristă – şi, pe deasupra, să mai şi vreau să călătoresc singură. Aș fi putut încerca să cer acreditări de jurnalist, dar refuzurile erau riscante, urmând ca drumul să-mi fost pregătit de propagandiștii celor 10 state prin care am trecut.

Oricum, ai fost scanată destul de bine…

Poate că da.

Ți-a fost frică?

Da, mi-am dat seama de acest lucru, prima dată în China, după ce m-am pomenit cu adevărat singură, fiindcă în anumite locuri oameni își vorbeau doar limba lor. Apoi, cînd căutam un hotel, mergeam cu o hîrtie pe care un binevoitor îmi scrisese în mandarină adresa și numele hotelului. Mi-am dat seama că nu toți cei pe care îi întrebam de drum știua să citească. Dincolo de adrenalina la care se gândesc unii cititori, am avut când și când senzația că aș putea să mă pierd și că nimeni în afară de mine nu mă poate ajuta vreodată.

şi de faptul că nu ştii ce ţi se întîmplă mîine, ai şi o senzaţie destul de ciudată şi de inconfortabilă, că eşti pierdut, şi că depinde doar de tine să te poţi salva. Acolo eşti obligat să te salvezi imediat. Am mers de multe ori singură pe trasee dificile de munte unde uneori nu întâlneam țipenie de om două zile la rând. Aici, nu oamenii lipseau…

Cum te-ai pregătit pentru această călătorie?

A fost, mai întîi, o lungă pregătire birocratică. Apoi, am citit cît am putut despre toate aceste țări, despre istoria Asiei Centrale. Am căutat hărți și nu în cele din urmă mi-am pus la punct echipamentul de drum: sac de dormit uşor, jachetă impermeabilă, ghete confortabile și rezistente, mi-am recondiționat ruxacul vechi, în fine un bagaj minimalist, dar suficient.

Cît ai mers pe jos?

Nu am mers prea mult în cele din urmă, cu excepția distanțelor imense străbătute în fiecare dintre locurile în care m–am oprit. Între orașe am folosit trenul, acolo unde se putea și în rest maşini de ocazie, care te puteau însă abandona, la o adică în locurile cele mai neașteptate, cum mi s-a întâmplat la graița dintre Kîrîstan și Tadjikistan, în Pasul Kyzyl Art, la peste 4000 de metri altitudine.

Acela a fost cel mai tensionat moment?

Pot să spun şi aşa. Fiind atît de sus, eram acolo doar eu şi soldaţii din cazarmă. Ei nu mai văzuseră, de mult sau poată nicicînd, o femeie blondă. Au ieşit toţi din cazărmi să se uite la mine.

Ce ţi-a spus, într-un mod adînc, acest Drum al Mătăsii, astăzi? Drumul Mătăsii al tău, într-un sens personal…

Într-un fel, a fost un drum și către mine. Pe de altă parte, spre finele celor 80 de zile, mi-am dat seama că o călătorie ar trebui să fie nesfârșită pentru a te înțelege pe tine până la capăt și pentru a desluși mai bine lumea din jur. Cu cât mergi mai încet, cu cât te oprești mai mult într-un loc sau altul, cu atât poți vedea mai bine ce se întâmplă înăuntrul și înafara ta, cu atât te poți înțelege mai bine.

Şi nouă, astăzi, ce ne spune această, cum să îi zic, instituţie numită „Drumul Mătăsii”? Ca instituţie istorică…

Cred că sînt două lucruri de amintit. Primul: putem spune că Drumul Mătăsii nu a fost, de fapt, niciodată închis, nici după ce s-a descoperit varianta lui maritimă acum 500 de ani, iar mărfurile nu au mai fost transportate pe uscat, fiindcă rutele intercontinentale erau mult mai costisitore şi mai riscante. Cînd tranzitul comercial se făcea pe uscat, doar o parte din caravane mai ajungeau la destinație. Un mic trafic dinspre Est spre Vest și invers a rămas, însă, viu chiar sub URSS, chiar dacă bazarurile au fost închise atât în China, cât și în Uniunea Soveitică.

Al doilea lucru de spus este că Noul Drum al Mătăsii nu poate fi profitabil că statele pe care le străbate nu își stabilesc standarde comune. În plus, graniţele sînt complicat de străbătut, între ţările din zonă sînt conflicte, iar procurarea vizelor este ceva foarte complicat. Dacă totuşi depășești toate blocajele birocratice și îţi pui pe picioare o afacere care mai şi prosperă, atunci ea îţi poate fi furată sau luată cu forța, oricând.. Totul este extrem de impredictibil în această zonă, unde infrastructura de transport a fost croită acum aproape un secol. Există regiuni aflate pe Drumul Mătăsii care nu sunt controlate de statele de care aparțin și pentru a avea un tablou complet, mişcările islamiste sînt extrem de active în regiune. Oricum spațiul dintre Rusia și China, numit și Eurasia este disputat de cele două mari puteri aflate în expansiune. Iranul, acest pivot geopolitic care poate înclina balanța într-o parte sau alta și care pare pregătit să se deschidă spre Vest, mi s-a părut, poate, țara cea mai vie de pe acest traseu.

Cartea e dedicată multor femei. În ce fel e despre femei această carte?

Cartea nu este despre femei, dar destule dintre personajele care o populează sînt femei. Pe unele le-am observat din apropiere, cu altele am vorbit, despre unele mi s-a povestit, pe unele le-am întîlnit din greşeală ori din întîmplare. Altele m-au ajutat, altele m-au hrănit. Unele m-au îndrumat. Am întîlnit şi dizidente care, poate s-au pus în pericol atunci cînd s-au văzut cu mine. În ajustarea călătoriei mele am fost ajutată de femei, de președinta Black Sea Trust, Alina Inayeh, de șefa secției moldovene de la Radio Europa Liberă, Oana Serafim, de adjuncta ei, Ileana Breitenstein. Cartea mea a fost la rândul ei nășită de femei: directoarea generală a Editurii Humanitas, Lidia Bodea;  Elena Ștefoi, prima cititoare a manuscrisului.

Pe tot parcursul călătoriei am fost preocupată de femeile din jurul meu. Am urmărit cu mare atenţie, de pildă, ce se întâmpla cu ele în regiunea uigură, unde pentru a sfida statul, se învăluie în cea mai strictă tradiție musulmană. În China, în regiunea de Vest, deşi există diverse edicte împotriva purtării vălului, femeile devin din ce în ce mai radicale; cu cît statul intervine mai mult în viaţa lor privată, cu atît se acoperă mai mult, parcă retrăgându-se din lumea aceasta care le rănește, unde statul le obligă să facă avort chiar dacă sarcina lor a ajuns la șapte sau opt luni.

În Kîrghîstan, chiar în capitală, în centrul Bișkek-ului, am văzut un magazin care se cheamă Zahra, trimitere evidentă la celebra firmă de îmbrăcăminte, dar care era în întregime dedicat musulmanelor. Amănuntul acesta nu e lipsit de importanţă, fiindcă această țară, Kîrghîstanul este, dintre toate republicile de pe Drumul Mătăsii, cea mai liberală. Aici au avut loc două revoluţii liberale, oamenii sînt ceva mai liberi, economia este mai deschisă. Ţara nu e chiar bogată, dar are, făţă de restul republicilor de pe Drumul Mătăsii, o deschidere mai mare în multe privinţe. Cu toate acestea, în capitala statului, multe femei, nu toate, firește, purtau haine islamice. Ca semn de mîndrie, de recunoaştere a identității lor.

Femeile sînt drăguţe peste tot. Au grijă de tine, îţi spun de ce să te fereşti. În Iran am avut noroc de compania unei femei de afaceri care mi-a arătat multe lucruri şi de la care am învăţat multe. O femeie de succes, nu neapărat fericită, dar care s-a descurcat în afaceri la fel de bine ca un bărbat, deși trăiește într-o țară în care are un statut relativ inferior. Ea mi-a spus să am grijă cum îmi port eșarfa, fiindcă oamenii din Garda Revoluționară Islamică a ayatollahului abia așteaptă un pretext pentru a pune mâna pe o femeie, chiar dacă e străină: „până vine ambasadorul tău să te scoată ei vor fi avut timp să-ți facă cele mai îngrozitoare lucruri”.

Pe drum fiind, ai regretat vreodată că ai ales să mergi, că ai ales această călătorie?

Nu, niciodată. Mi-a şi fost frică să nu cumva să fiu nevoită, din diverse motive, să renunţ. După spaima din prima luna a călătoriei, am devenit, cumva, a drumului.  Trăiam toate lucrurile care se întîmplau şi îmi plăceau toate. Chiar şi cele mai puţin plăcute. Am avut o gleznă care m-a supărat ceva timp şi de la care m-am temut că voi fi nevoită să renunţ să fac tot drumul, dar până la urmă am suportat entorsa până la capăt.

Cum te-ai „acoperit”, a propos de riscurile şi de pericolele acestei călătorii? Cum ai încercat să le îndiguieşti, să le anulezi dacă se poate? Ce ai făcut, ce măsuri de precauţie ţi-ai luat?

Te gîndeşti înainte să pleci care sînt pricipalele pericole. Cel mai des – să te fure cineva, să rămîi fără bani şi fără acte. Să te răpească sau să îţi facă rău, dintr-un motiv sau altul. În primul rînd, am încercat să fiu precaută; nu am fost ostentativă, nu am purtat  bijuterii, am fost aproape tot timpul îmbrăcată în negru. Mi-am pus actele la adăpost, nu am ţinut toţi banii în acelaşi loc – am avut, de fapt, o poveste întreagă legată de unde e locul cel mai sigur. Am plecat la mine cu bani „mărunți” de 5 și 10 dolari  – pentru bacşişuri, pentru mîncare, pentru maşini de ocazie. Nu am avut această problema în China – acolo am călătorit mult cu trenul şi în mulţime. Cînd am intrat în zona muntoasă, a fost, totuși, cu adevărat complicat. Pînă la urmă, i-am pus în mai multe locuri. La graniţa de la 4.000 de metri, mă întrebam: oare ce-aș face dacă rămân fără ruxac, dacă băieții de acolo mi-l iau sau dacă mai târziu după trecerea frontierei, aș rămâne fără el.Aveam acolo cam tot – schimburi, bani,  tabletă, aparat foto, computer. Actele le ţineam fixate pe piele – în cazul în care rămîn fără nimic, să am măcar pașaportul, un card și câțiva bani.

Ţi-au dispărut, din ce ştiu eu, nişte texte în această călătorie…

Da. Şi nişte poze. Mi-au şters computerul, spun asta, așa, impersonal, fiindcă nu știu cine și de ce ar fi făcut acest lucru, dar e clar că nu a fost o defecțiune, fiindcă mi-au dispărut simultan contactele din telefon și informațiile din computer. Mi s-a întîmplat în Georgia, mai exact am descoperit acest lucru în ultima zi de ședere în Georgia.

Revenind la riscuri: tu, în primul rînd, trebuie să te protejezi. Contează şi cum comunici cu oamenii care îţi apar pe drum. Cum iei decizia să te sui într-o maşină? Şi unde te duce maşina aceea – unde vrei tu sau în altă parte? Spre exemplu, cînd am plecat din Kîrgîstan spre Tadjikistan, la un moment dat am luat o maşină şi şoferul acela m-a dus prima dată la el acasă. Nu s-a întîmplat nimic, dar putea să se întîmple orice. M-a dus la el acasă, să îmi arate iurta lui, mai ştiu eu ce…

Formulez acum puţin în termenii unor filosofii orientale – ce a fost, pentru tine, mai important: drumul sau ţinta acestui drum?

Eu cred că drumul. Drumul în toate sensurile lui – şi în sensul de mers, şi în sensul că el te duce acasă: drumul care te schimbă și care e tot timpul schimbător, care îţi arată lucruri minunate, dar care te pune în același timp în pericol. E un drum permament care te obligă să fii cu toate simţurile treze. Te face să fii conştient pînă în măduva oaselor de tot ceea ce se află în jurul tău.

L-ai terminat? L-ai mai repeta?

Nu. Nu l-am terminat. În senul înțelesul oriental, despre care vorbeai, drumul nu se termină niciodată. L-aş mai repeta. Dar pe o altă rută. Oricum ar fi nu ar fi vorba despre acelaşi drum.

Trebuie că, înainte de a pleca, aveai un fel de drum mental. Cum era Drumul Mătăsii din mintea ta, înainte de a păşi pe el?

Am citit cîteva cărţi despre acest drum şi, probabil inevitabil, acest drum afectiv, din mintea mea era în bună măsură determinat de aceste lecturi. Una dintre cărțile mele preferate este scrisă de Susan Whitfield: Viața de-a lungul Drumului Mătăsii. Acest volum este o colecție de povești bine documentate despre personaje diferite care călătoresc sau își petrec viața pe Drumul Mătăsii, astfel capitolele se numesc: Povestea Negustorului, Povestea Soldatului, Povestea Prințesei, Povestea Călugăriței etc. Multe din imaginele cu care am plecat de-acasă au fost influențate de această carte. În final mi-am dat seama că drumul meu era creat tot din nişte personaje – fie jucate de mine, fie întîlnite pe drum. Oamenii pe care i-am întîlnit au fost acolo, pe drum, pentru mine. Pentru a umple de sens povestea călătoriei mele.

Şi atunci, ai fost cu adevărat singură – aşa cum spune titlul cărţii care povesteşte acest drum al tău?

Poate că niciodată nu am fost cu adevărat singură. Nici măcar în graniţa aceea de la mare altitudine, acea graniţă înspăimîntătoare.

Numele „Drumul Mătăsii” trimite la ceva oarecum delicat, fin, foşnitor. Se regăsesc aceste note ale acestui concept de „Drum al mătăsii” în drumul real sau, dimpotrivă, între nume şi realitate e un contrast izbitor?

E adevărat că mătasea e foarte rară pe Drumul Mătăsii. Găseşti în bazarele marilor oaze – la Kaşgar, Buhara, Tabriz covoare de mătase în stil persan, în stil uzbec, în stil turkmen, care sunt pufoase, incredibil de frumoase și pe care îți poți imagina că te poți așeza turcește. Pe de altă parte, tot la propriu, Drumul Mătăsii e plin de praf, şi de oameni care vor bacşiş, de oameni care vor să te păcălească, de dictatori care vor să construiască, în toate satele, case identice – cum e în Uzbekistan. Sau de dictatori care pun întotdeauna pe urmele străinilor pe cineva. Cum e în Turkmenistan, de exemplu.

E şi o călătorie despre graniţe.

Da. Graniţele au fost, cum zici tu, ţinta mea.

Cum sînt ele acolo? Ce gîndeşti, acum, după ce le-au cunoscut şi pe acestea, despre graniţe, ce îţi spun ele?

În primul rînd, ele sînt conturate de geografie. Unele sînt complicate din start fiindcă Drumul Mătăsii traversează deşerturi şi munţi. Unele rute se strecoară pe un drum mai lin, altele, pe un drum mai dificil. Uneori oamenii le fac şi mai dificile. Nu toate graniţele sînt definitiv trasate. Stalin a lăsat în această zonă enclave şi exclave pentru aproape fiecare stat de acolo.

Cîndva, Drumul Mătăsii aduce prosperitate sau măcat promisiunea prosperităţii.

Cîndva Drumul Mătăsii era prosper.

Ce aduce el azi?

Ar putea să aducă și azi. Deja gazul şi petrolul merg spre China, pe Drumul Mătăsii. Dar ar putea să meargă şi spre Europa.

Şi cartea, dar şi drumul care a inspirat-o, e despre multe lucruri: şi despre graniţe, şi despre tine. Eu cred că este şi despre privire. Într-un fel pregnant şi constant. Cum ţi-ai antrenat privirea cu care să vezi ce e pe acest drum?

E un drum care aproape că te obligă să fii atent tot timpul, deşi, adevărul este că e greu să te concentrezi permanent. Să fii atent şi la tine şi la ce ţi se poate întîmpla şi la ce se întîmplă în jurul tău. Uneori, oboseşti, dar Drumul te obligă nu doar să trăiești permanent ce ți se întâmplă, ci să te și bucuri de ceea ce găsești.

Te-ai uitat în această călătorie după ceva în mod anume? Sau, pur şi simplu, ai privit fără să judeci, înregstrînd cît poţi de mult, cît îţi dau voie limitele propriei rezistenţe fizice?

M-am uitat după oameni, după birocrați, după drumuri, după granițe. Am avut grijă de mine, fiind mereu cu ochii în patru

Dar ai căutat ceva anume? Ai avut, cum s-ar zice, nişte „ipoteze de cercetare”?

Firește, am plecat cu gândul să verific granițele, să văd dacă pe vechiul Drum al Mătăsii se va putea naște Noul Drum al Mătăsii.

Ai scris despre acest drum că ai avut gîndul că „ar putea redeveni o cale liberă”. Chiar ar putea?

Pe termen mediu şi scurt, nu sînt deloc optimistă. Şi graniţele vor fi, ani mulţi de acum înainte, complicate; şi libertatea va fi, pe Drumul Mătăsii, foarte strict îndiguită. Din păcate, pe Drumurile Mătăsii (căci sînt mai multe), drumurile, armele și traficul de persoane circulă mai repede și mai simplu decât mărfurile sau …democrația.

Dar mai e Drumul Mătăsii un drum necesar azi, mai e un drum util?  Azi, cînd viteza de deplasare dorită e aşa de mare…

E un drum util tocmai din acest motiv. China a început deja să lucreze la o rută care să lege această ţară de Berlin – prin calea ferată. Această rută, în viitor, ar putea să reducă timpul de transport al unui container comercial cu două săptămîni. Un container care acum merge pe mare. Ar reduce şi costurile şi timpul de transport. E imens – şi pentru comerţ. Aceasta e drumul care urmează Drumul Stepelor, prin Rusia. Drumurile, dacă sînt bune şi sigure, pot să creeze bunăstare.

Dar mai e ceva realist azi să gîndim că un nou Drum al Mătăsii e posibil?

Există o proiecţie practică în această privinţă: noul Drum al Mătăsii este Drumul Gazului. Şi e fezabil. Am putea aduce gaz din Kazakstan sau din Turkmenistan pe rutele Drumului Mătăsii, pînă în Europa. Rămîne de văzut dacă va fi şi un drum al ideilor, al comerţului liber între statele din această întinsă regiune. Şi, desigur, e de văzut dacă va mai fi vreodată un drum liber…

Cu ce trebuie să pleci la tine sau ce trebuie să ai în tine cînd pleci pe un asemenea drum aşa încît să nu te rătăceşti? Sau poate că e bine să te rătăceşti din cînd în cînd pe un asemenea drum?

Cred că „aventura” poate exista şi dincolo de „rătăcire”. E preferabil să ai o „busolă interioară” care să te ajute să mergi pe drumul bun

Foto şi mai multe amănunte despre călătoria Sabinei FATI pe Drumul Mătăsii, aici şi aici!