Statul Islamic din Irak şi Siria este un inamic al umanităţii

Există, istoriceşte vorbind, un prag al barbariei pe care secolul de abia început este pe cale să îl stabilească, rivalizând în ferocitate şi vărsare de sânge justificată ideologic cu crimele veacului XX. În acest repertoriu al fanatismului ce mutilează şi distruge întregi comunităţi, Statul Islamic, califatul ce ocupă porţiuni din teritoriile Irakului şi ale Siriei, ocupă o poziţie centrală. Fiecare gest al său stabileşte un nou precedent de sfidare a regulilor elementare ce definesc naţiunile şi organizează societatea internaţională.

De la violuri şi decapitări până la lichidarea unor grupuri religioase minoritare şi distrugerea de artefacte culturale, Statul Islamic se defineşte ca un actor global a cărui vocaţie asumată este aceea de a a încălca normele pe care se fondează ideea noastră comună despre umanitate. Nici un gest nu este unul accidental, nu este expresia unei inflamări întâmplătoare. Ideologia care motivează crima este expusă fără ezitare, graţie mijloacelor moderne de care noua faţă a crimei contemporane se serveşte. Comunicarea pe reţelele de socializare este, simbolic, unul dintre instrumentele la care recurge şi operaţiunea de racolare a convertiţilor şi recruţilor în această armată universală.

Statul Islamic a încetat să mai fie o problemă localizabilă geografic şi tratabilă în termenii clasici ai unei insurgenţe de tipul celei care a urmat căderii regimului lui Saddam Hussein. Statul Islamic capătă, zi după zi, o dimensiune care îl aşează într-o categorie radical diferită, o categorie ce ii cuprindea pe cei pe care , în limbajul dreptului internaţional emergent, naţiunile civilizate îi desemnau cu sintagma “ hostis humanis generis” – piraţii de pe mări şi traficanţii de sclavi. Cu alte cuvinte, iar fermitatea conceptuală se cere asumată, în pofida presiunii corectitudinii politice, Statul Islamic este un inamic al întregii umanităţi. Cei ce se pun în serviciul său nu mai pot beneficia de nici una dintre garanţiile pe care dreptul internaţional le acordă combatanţilor. Cei ce îi elogiază actele şi incită la sprijinirea crimelor sale sunt, în egală măsură, inamici ai umanităţii: complicitatea cu Statul Islamic îi aşează în afara sferei pe care naţiunile noastre o recunosc ca legitimă, de unde şi datoria de a opri propagarea acestui mesaj al urii.

“Hostis humanis generis”-islamismul pe care îl întruchipează Califatul nu este acel gen de inamic etatic cu care se pot încheia armistiţii şi iniţia negocieri. Statul Islamic rupe, deliberat, orice punte de comunicare cu umanitatea. De la crime impotriva umanităţii la genocid, actele Statului Islamic pot fi calificate având ca punct de plecare normele dreptului internaţional. Politica de lichidare a creştinilor şi altor minorităţi religioase este una genocidară. Obligaţia tututor statelor este aceea de a interveni, spre a opri acest proces implacabil şi metodic de anihilare ce se petrece, în fiecare zi.

“ Hostis humanis generis”-unica modalitate prin care demnitatea umană poate fi restabilită, ca principiu nenegociabil, este distrugerea, definitivă şi completă, a acestei entităţi care a subminat suveranitatea unor state şi a trasat, arbitrar, noile graniţe ale unui pseudostat ilegitim. Nu doar Orientul Mijlociu este cel vizat de ofensiva acestor barbari cu aspiraţii teocratice. Asasinatele de la Paris şi cele de la Copenhaga sunt semne ale unei globalizări a terorii, ca efect al contaminării ideologice.

Arderea de cărţi şi de manuscrise ,desfigurarea şi vandalizarea de statui sunt simptomele unui rău în raport de care nu putem întreţine iluzia neutralităţii sau a negocierii. Statul Islamic este un inamic al umanităţii. Eliminarea sa este obiectivul ultim, de la care nu putem abdica.