Arta kunderiană de a trăi se sustrage acestei scheme, iar opera sa aruncă asupra avatarurilor condiţiei noastre erotice o cu totul altă lumină decât marea poveste a eliberării sexuale. În momentul când are loc procesul bătrânilor şi al lumii lor, această operă arată cu degetul – e chiar una dintre temele sale cele mai puternice – către tinereţe, privită că „vârsta lirismului prostesc, când omul e pentru el însuşi un mister prea mare ca să se poată întoarce spre misterele din afara lui, când celelalte fiinţe (chiar şi cele mai iubite) nu sunt pentru el decât nişte oglinzi mobile în care surprinde cu uimire propriul sau simţământ, propria sa emoţie, propria sa valoare“. Poetul, care, potrivit lui Kundera, este „cel ce-şi oferă lumii autoportretul, în dorinţa sa nemărginită de a face ca înfăţişarea sa, surprinsă pe ecranul versurilor, să fie iubită şi adorată“, se instalează în această vârstă. Ba chiar se înrădăcinează în ea. Cvadragenarul, dimpotrivă, se desprinde de ea. În loc să se iubească pe sine în ceea ce iubeşte şi să-şi privească cu încântare eul fragil, frământat, rebel, el priveşte cu ochii larg deschişi lumea exterioară. Iar privirea lui e dorinţă. La el, erosul şi maturitatea, erosul şi umanitatea, erosul şi civilizaţia merg mână în mână. Şi tocmai desprinderea de viaţa tinereţii îl aduce pe calea vieţii bine trăite, în sensul moral şi în sensul voluptuos al termenului.
Critica adusă de Kundera atitudinii lirice se precizează şi se adânceşte, în Insuportabila uşurătate a fiinţei, cu opoziţia între două tipuri de cuceritori: cuceritorul romantic care, proiectând asupra femeilor idealul său feminin, nu se eliberează de sine şi cuceritorul epic sau libertin care nu are nici un a priori, nici un model şi care nu e niciodată dezamăgit, fiindcă e pasionat de diversitate. Tomas, eroul din Insuportabila uşurătate a fiinţei, aparţine celei de-a doua categorii, cea care se opune lirismului. Cu fiecare nouă cucerire, el trăieşte „un sentiment de nespusă fericire, pentru faptul de a fi pus stăpânire, încă o dată, pe o părticică de lume“. Este aşadar un „colecţionar de curiozităţi“. Dar nu e doar atât. Aidoma cvadragenarului, are amante constante, numind relaţiile pe care le întreţine cu acestea prietenie erotică. Să ne oprim o clipă asupra expresiei. Împotriva romantismului nostru sau a lirismului nostru spontan, Kundera susţine prin personajul său superioritatea sobrietăţii în raport cu extazul – nimeni n-a cântat vreodată prietenia nebunească – şi contestă imemoriala separare a teritoriului prieteniei de cel al erosului. Prietenia erotică este răspunsul libertin la religia dragostei.
Dar Kundera nu rămâne la această alternativă. Într-o cafenea dintr-un orăşel din Boemia, Tomas o întâlneşte pe chelnăriţa Tereza. Petrec o oră împreună. Peste câteva zile, ea vine la el, la Praga. Fac dragoste. Noaptea, Tereza are un puseu de febră. Rămâne la Tomas o săptămână, bolnavă, apoi convalescentă. Pe Tomas îl încearcă atunci un sentiment de „dragoste inexplicabilă“ pentru această fată pe care aproape n-o cunoaşte.
Alain Finkielkraut „ Şi dacă dragostea ar dăinui”
Traducere din franceză de VLAD RUSSO
Humanitas, 2014
