Sloane a spus într o doară :
— Desigur, nu este neapărat nevoie să pleci. Înțeleg că nu ai posibilitatea să te întreții ?
Stoner a clătinat din cap.
— Ai calificative excelente în toți anii de studiu. Cu excepția – a ridicat din sprâncene și a zâmbit – cu excepția cursului introductiv de literatură din anul doi, ai primit „Foarte bine“ la toate cursurile de engleză și nimic sub „Bine“ la alte cursuri. Dacă te ai putea întreține un an, un an și ceva după absolvire, ai reuși, n am nici o îndoială, să ţi închei cu succes cursurile de maste¬rat ; după care probabil că ai putea să predai în timp ce ți pregătești doctoratul. Asta dacă te interesează vreun pic o astfel de perspectivă.
Stoner s a tras înapoi.
— Ce vreți să spuneți ? a întrebat și a simțit în propria voce ceva ce semăna cu teama.
Sloane s a aplecat spre el până când fețele li s au apropiat ; Stoner a văzut cum ridurile de pe fața prelungă și uscăţivă i se destind și a auzit cum vocea seacă și batjocoritoare se îmblânzește și lasă garda jos.
— Chiar nu știi, domnule Stoner ? a întrebat Sloane. Încă nu ai înțeles care îți e viitorul ? O să fii profesor.
Dintr odată Sloane a părut că se află undeva la mare distanţă, iar pereții camerei s au tras îndărăt. Stoner se simțea suspendat în aer și și a auzit propria voce întrebând :
— Sunteți sigur ?
— Sunt sigur, a spus Sloane încet.
— De unde știți ? Cum vă puteți da seama ?
— Dragostea, domnule Stoner, a spus Sloane voios. Ești îndrăgostit. E cum nu se poate mai simplu.
John Williams – Stoner
Traducere din limba engleză de Ariadna Ponta
Colecția „Biblioteca Polirom“ (coordonator: Bogdan-Alexandru Stănescu)
Cum nu se poate mai simplu. Își dădea seama că dă din cap și spune ceva lipsit de importanță. Apoi că părăsește încăperea. Buzele îi fremătau și vârfurile degetelor îi amorțiseră : umbla ca un somnambul, dar în același timp era extrem de conștient de lucrurile din jurul lui. S a atins de lambriurile de lemn lustru¬ite de pe coridor și i s a părut că simte căldura și vârsta lem¬nului ; a coborât încet scările și s a minunat de vinișoarele din marmura rece pe care pașii păreau să i alunece. Pe holuri, vocile studenților începeau să se distingă din murmurul general, iar figurile erau apropiate și stranii și familiare. A ieșit din Clădirea Jesse în aerul dimineții, iar cenuşiul nu mai părea la fel de apăsător ; l a făcut să se uite în sus, spre cer, de parcă acolo se găsea o posibilitate căreia nu era în stare să i dea un nume.
„Intalnire cu bucuria.”