Istoria lui Corto Maltese, pirat, anarhist şi visător (2)

Astfel începe una dintre cele mai spectaculoase poveşti din istoria benzii desenate internaţionale. În cazul lui Hugo Pratt, termenul are un sens cât se poate de concret: el a preferat de fiecare dată să locuiască în oraşul ori în ţara unde publica. În felul acesta, Argentina, Italia, Marea Britanie, Franţa devin mai mult decât repere geografice: ele sunt etape dintr-un proces de creaţie complex, care avea să facă din Hugo Pratt, începând cu anul 1970, unul dintre marii autori de comics-uri. Cele douăzeci şi unu de episoade publicate în Pif (tipărite ulterior în patru albume independente) constituie pentru Hugo Pratt ceea ce, în secolul al XIX-lea, a reprezentat pentru un Charles Dickens publicarea Documentelor postume ale clubului Pickwick: momentul de cucerire a propriului ton şi, simultan, consacrarea.

Biografia propriu-zisă a lui Corto Maltese devine obiect de studiu cam de la sfârşitul anilor ’80. Eforturile, când detectivistice, când hermeneutice, ale lui Dominique Petitfaux şi Michel Pierre sunt adevărate pietre de hotar ale unei ştiinţe în necontenit progres, căreia am putea să-I spunem cortomaltesologie. Pentru ei, ca pentru orice drept-credincios veritabil, existenţa reală a personajului este indiscutabilă. Nu doar în sensul că autorul de benzi desenate Hugo Pratt l-a creat în anul 1967 şi că, până la sfârşitul carierei sale, i-a asigurat o viaţă glorioasă. Ci, literalmente, în sensul asumării depline a ipotezei că, alături de mărturiile desenate ale artistului italian, a existat un aventurier în carne şi oase cu numele Corto Maltese, iar ceea ce ştim despre el din opera lui Hugo Pratt e doar o parte a existenţei sale.
Istoria lui Corto Maltese-a

„Statuificarea” personajului s-a produs rapid, într-o vâltoare greu de oprit, adunând sub acelaşi steag admiratori, colegi, prieteni şi exegeţi. Vincenzo Mollica îl omagiază într-un album apărut iniţial în italiană la Editori del Grifo, în 1981, şi ulterior în franceză, având girul lui Rolf Kesselring, în Elveţia, sub titlul Dedicated to Corto Maltese. Una dintre cele mai percutante încercări de a defini personalitatea protagonistului îi aparţine scenaristului De Angelis. În stil telegrafic, el pune o serie de etichete, unele inspirate, altele plate, altele pur şi simplu fanteziste: „Flegmatic. Ireverenţios. Andaluz. Modern. Precursor. Emancipat. Romantic. Anticolonialist. Fără prejudecăţi. Rafinat. Elegant. Felin. Cinic. Amoral. Antieroic. Arogant. Narcisic. Anticapitalist. Solitar. Spiritual. Antirasist. Cutezător. Ironic. Autoironic. Dur. Practic. Antiretoric. Anticonformist. Imperturbabil. Celebru. Inteligent. Curajos. Introvertit. Vagabond. Deziluzionat. Instruit. Liber. Înalt. Maltez”.
Unele dintre aceste etichetări au acoperire deplină, altele sunt simple reflexe ale teoriilor anticapitaliste ce făceau furori în Occident la începutul anilor ’80. De altfel, amestecul de dezinvoltură şi corectitudine politică domină până în acest moment abordările privind orientarea ideologică a eroului. Chiar dacă a luptat în Spania de partea Brigăzilor Internaţionale, chiar dacă a fost un antifascist plin de zel nu înseamnă că eroul a căzut în plasa abil întinsă de Stalin. Drept dovadă, el n-a ales ca loc de refugiu Odessa, ci îndepărtata Americă de Sud.

Mircea Mihăieş – Istoria lui Corto Maltese, pirat, anarhist şi visător, prefaţă de H.-R. Patapievici, Polirom, Iaşi, 2014

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *