Uimitoare e, la Rasputin, persistenţa în rău, inepuizabila dorinţă de a jefui, chinui, agresa, viola, tortura, ucide. Completamente lipsit de scrupule, el pare ivit pe pământ doar pentru a spurca, umili, distruge. Conceput ca un dublet al lui Corto Maltese, aproape că nu ni-l mai putem imagina altfel decât în opoziţie, într-o mereu eşuată încercare de aducere la raţiune de către eternul său rivalprieten.
Hugo Pratt a avut în vedere o tipologie anume, pe care căpitanul siberian o ilustrează cu expresivitate: „Rasputin este un om anormal, el nu discerne binele de rău, face tot ce-i trece prin cap, în timp ce Corto, care poate fi imoral, ştie unde se încheie binele şi începe răul şi, prin urmare, e obligat să ia o anumită poziţie. Rasputin e simpatic pentru că, în anumite momente, este extraordinar de cordial faţă de Corto; felul în care încearcă, cu orice preţ, să se împrietenească ni-l face simpatic. În mijlocul unei întâmplări sau acţiuni dinamice, el e capabil să oprească totul pentru a-l întreba pe Corto: «La urma urmelor, ce părere ai despre mine?» . ş…ţ Există ceva frumos în Rasputin: faptul că simte permanent dragoste faţă de mama lui, prostituata care fusese condamnată la exil în Siberia, moartă pe când îl năştea, fiind apoi crescut de o altă prostituată, pe care o respectă ca pe propria mamă. Rasputin povesteşte toate aceste lucruri fără să se sfiască. E capabil să inventeze o aventură pentru a stârni emoţia lui Corto Maltese, pentru că în lumea de azi nu mai există aventură. E un personaj centrat, amuzant, care în plus îi sperie pe copii…” (Mollica, Paganelli, 2006: 51, 53).
Produs al unei lumi putrede, în Rasputin vorbeşte resentimentarul, răzbunătorul, revanşardul. El are de împlinit o răfuială cu istoria, cu oamenii şi cu Dumnezeu — asemeni tizului său Grigorii, magul de la Curtea imperială rusă, mai mare cu şaisprezece ani decât el, dar la fel de demonic în înfăţişare şi comportament. Rasputin corespunde unui anumit palier din caracterul multistratificat al lui Corto Maltese. Dandy-ul, în a cărui poză citeşti un întreg repertoar al rafinamentului şi artificialităţii, are nevoie, întotdeauna, de o infuzie de vulgaritate. Fie că şi-o satisface plonjând în subteranele sociale (gândiţi-vă de altminteri la improbabila prietenie dintre Pirgu şi „craii de Curtea Veche”), fie satisfăcându-şi preferinţele sociale apelând la personaje dintr-o lume nefrecventabilă (cazul lui Oscar Wilde şi al „băieţilor de stradă” — în Holland, 2003), prezenţa alterităţii e obligatorie. Adriana Babeţi şi Angelo Mitchievici au scris lucruri relevante despre relaţia dintre ultra-sofisticatul dandy şi nevoia de viaticum extras din subsolurile existenţei — vezi volumele Dandysmul, respectiv, Decadenţă şi decadentism.
Rasputin alege instinctiv — un instinct al răului — conflictul, comportamentul iraţional şi cruzimea. În situaţiile când se află împreună, Rasputin declanşează şiruri întregi de întâmplări şi confruntări, în care e urmat de marinar cu o suspectă docilitate. Dacă n-ar exista în el o doză de „rasputinism”, probabil că propunerile ori „inspiraţiile” asasinului înnăscut ar rămâne fără ecou. Corto este, în mod esenţial, un „căutător de comori”, un aventurier dispus să-şi rişte viaţa pentru a da marea lovitură: aceea care l-ar transforma într-un nabab. Diferenţa dintre ei e una de intensitate şi de motivaţie: amândoi vânează câştigul uşor, amândoi sunt lipsiţi de scrupule şi amândoi arată un dispreţ total faţă de primejdie şi moarte. Doar că în cazul lui Rasputin toate acestea sunt placate pe un amoralism fără alternativă: el pare să nu ştie că lumea conţine şi o tablă de valori pozitive, nu doar violenţă de dragul violenţei.
Prezenţa alături de Rasputin arată în ce măsură Corto Maltese e un personaj cu evoluţie, un personaj „rotund”. La începutul Baladei mării sărate, deosebirile sunt, cum am văzut, minime: protagoniştii par născuţi din aceeaşi plămadă şi vorbesc aceeaşi limbă: a lăcomiei şi brutalităţii. Pe când Rasputin rămâne prizonierul acestor însuşiri, Corto evoluează perceptibil. Rasputin devine, cu fiecare nou episod, tot mai aproape de o caricatură, Corto prinde consistenţa unui personaj în carne şi oase. Elementul moral se insinuează din ce în ce mai insistent în biografia marinarului maltez, pe când rusul poate fi redus, indiferent de situaţie, la cele câteva trăsături deja cunoscute: intoleranţa, duritatea, lăcomia, sadismul, invidia, ura. Aventura siberiană oferă un amplu portret contrapunctic, în care trăsăturile lui Rasputin se agregă ca într-un basorelief infernal.
Prins în intriga militaro-politică desfăşurată pe fundalul destrămării imperiului ţarist, rusul dă frâu unor porniri care ni-l dezvăluie până la ecorşeu: hoţ, duplicitar, trădător, dar şi un „asasin impulsiv şi fără morală. Schimbă taberele fără scrupule pentru bani sau pentru a-şi salva pielea; e un laş fără pereche” (Jeffroy, 2002: 47). Şi totuşi, Corto Maltese îi găseşte scuze: Rasputin nu-şi dă seama că face rău, susţine prietenul său, deoarece îi lipseşte „organul etic”. El acţionează instinctiv, fără a fi temperat în vreun fel de constrângeri sociale, politice ori morale. Cu toate acestea, personajul are o consistenţă aparte, întrezărită dincolo de temperamentul coleric, de iresponsabilitate şi de pofta neînfrânată de a face rău. El e simpatic într-un sens aproape înduioşător: ştii că nu-şi va duce întotdeauna intenţiile până la capăt, deoarece pornirile criminale vor fi mereu diminuate, dacă nu chiar reduse la simple bombăneli, de Corto Maltese.
Copil nelegitim, Rasputin are, în acelaşi timp, un grav sentiment al ilegitimităţii sociale. Personalitate vulnerată, el reuşeşte să-şi impună voinţa doar prin forţă. Fără o armă în mână, se simte slab, vulnerabil, ameninţat. Se pare că nici măcar marinarii maori nu-l iau în serios, de vreme ce le dă ordine agitând isteric pistolul. Fazele de agresivitate, verbală sau fizică, alternează de regulă cu scene în care îşi dezvăluie fragilitatea. Pare o contradicţie în termeni, însă personajul se hrăneşte din cele două însuşiri identificate de Oreste del Buono, în catalogul Il Mito dei Mari del Sud: adversar şi complice, „vagabond de serviciu şi deuteragonist ideal” (citat în Brunero, 2008: 48). Partitura lui Rasputin e sortită planului secund, asemeni celei a actorilor „de susţinere”. El e necesara voce a doua într-o naraţiune aflată în permanentă căutare a stării de echilibru. Nu e însă nicio clipă raisonneur-ul discursului. În schimb e, adeseori, de-raisonneur-ul naraţiunii-aventură.
Cabotin şi iresponsabil, Rasputin nu se dă în lături să „fure” partitura protagonistului. Pentru a-şi atinge scopurile, se deghizează, minte cu neruşinare, râde isteric şi dansează până în pragul delirului. Să ne amintim că Esmeralda era fascinată de felul în care Rasputin ştia să-şi domine partenera în timpul unui tango argentinian: „Îl revăd pe Rasputin, complet absorbit de dans, cu ochii pe jumătate închişi, cu barba aruncată uneori în spate, trăgândumă spre el şi alunecând cu paşi precişi pe parchetul de la Chez Luiza sau de la Marie la Basque. Apoi se apleca peste mine fredonând o veche jelanie rusească, care nu avea nicio legătură cu cuvintele tangoului din care nu înţelegea o iotă. Dar ce talent de coregraf! Când se încheia ultima notă a armonicii, îmi dădea drumul şi se îndrepta bolborosind nemulţumit în barbă, spre bar. Nu mi-a spus niciodată nici cea mai neînsemnată galanterie şi nu mi-a cerut nimic şi n-am fost altceva decât partenera fascinată a momentelor sale de corp la corp simbolic. Trebuie să fi alcătuit un cuplu curios, dar nimeni nu îndrăznea să zâmbească. Se ştia că Rasta mânuia cu uşurinţă cuţitul, că nu uita afronturile şi că era de-o mândrie bolnăvicioasă” (Pratt, Pierre, 1994: 108- 109).
____________
Pratt, Hugo. Pierre, Michel, 1994. Les femmes de Corto Maltese, Bruxelles: Casterman. Mollica, Vincenzo, Paganelli, Mauro, 2006. „L’Auteur et la Bande dessinée” (publicat iniţial în Editori del Grifo, octombrie 1980), în Pratt, 2006.
Holland, Merlin, 2003. The Real Trial of Oscar Wilde, New York: HarperCollins.
Jeffroy, Géraldine, 2002. Lire et comprendre Corto Maltese en Sibérie. Préface de Dominique Petitfaux, Paris: Le Serpent de mer.
preluare de pe Romania Literara
