Zidul Berlinului- împotriva nostalgiei comuniste

După 25 de ani,o stafie bântuie Europa- nostalgia comunistă. Pe forumuri sau pe reţele de socializare, în conferinţe sau în articole inflamate, comunismul este invocat ca acel spectru al echilibrului şi al bunăstării. Tot ceea ce detestatul “ neoliberalism” refuză claselor exploatate a fost oferit, cu altruism, de către democraţiile populare. Un eden perfect şi rotund, subminat de propaganda Vestului şi capabil de a procura protecţie socială şi siguranţă a vieţii- iată imaginea de poster pe care o bricolează, programatic şi entuziast, stânga radicală. Chiar dacă ele, regimurile comuniste au dispărut, ea, ideea comunistă, flutură ca un stindard glorios, evocând jertfele de sânge în apărarea egalităţii sociale. De la Florin Poenaru la Vasile Ernu şi C. Rogozanu, stânga comunizantă autohtonă participă la acest efort, prometeic, de reînviere a purităţii pierdute. Textele lor sunt pelerinaje la ruinele unei vechi iubiri, niciodată abandonate.

În urmă cu 25 de ani, constructorii germani ai celei mai drepte şi mai luminoase dintre orânduiri asaltau zidul pe care democraţia populară germană îl ridicase în inima unui oraş, tăind printre case şi destine. În urmă cu 25 de ani, sfidând utopiile, oamenii au trecut prin porţile de control care le erau refuzate, cucerind acea elementară libertate de a călători şi visa. În urmă cu 25 de ani, zidul Berlinului,graniţa impenetrabilă menită să apere cetatea socialistă de contaminarea decadentă a capitalismului, cădea. Ideea comunistă se sfărâma şi ea, o dată cu fragmentele smulse din zid.

În clipele în care nostalgia comunistă reapare, drapată în faldurile justiţiei sociale, noiembrie 1989 se cere invocat, ca o piatră de hotar. Zidul a fost întruchiparea, solemnă şi sângeroasă, a unei ordini destinate să extirpe dim fiinţa umană vocaţia însăşi a rezistenţei şi libertăţii. Zidul a tradus, brutal şi tragic, această declaraţie de război a comunismului împotriva propriilor popoare. Fericirea marxist- leninistă avea să le fie impusă, împotriva voinţei sabotorilor şi duşmanilor. Izolată de beton şi de ciment, lumea comunistă îşi edifica propriul său cosmos. Un univers de surogate şi de automate umane, un univers al modermizării malformate şi al şirului de blocuri interşanjabile, un univers al supravegherii şi al delaţiunii . Ivit din acest sol fetid al ideocraţiei, Zidul Berlinului era întruchiparea acestui stat pregătit să extermine şi să intimideze.

La 25 de ani de la străpungerea sa, Zidul Berlinului este antidotul împotriva nostalgiei complice. Ipocriziei funciare a stângii radicale (o stânga “ cool” sedusă de artefactele Apple şi dependentă de facebook) îi putem opune încrederea în liberul arbitru al individului. Planificării şi etatismului orb le putem contrapune energiile comunităţilor. Sclaviei şi servituţii le răspundem cu afirmarea, tenace şi modestă, a libertăţii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *