Noi, cei din lume

19 Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ceea ce îi aparţine, dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales din lume, pentru aceasta vă urăşte lumea (Evanghelia după Sfântul Ioan, 15, 19)

Și nu de puține ori a fost sentimentul meu de căpătâi. Obișnuia să fie prima utopie pe care o rosteam convingător, aceea de a avea bucuria că aparțin lumii ăsteia. Nu însemna deloc dezumanizare. Însemna a-ți găsi împăcat locul ca om printre oameni, fără să fii doar atât. Dar când ceri și nu primești ce ți se dă, înseamnă că ai încurcat justa măsură: rămâi doar asta. Un om despuiat de deznădejdile lui, rătăcind între himerele unei credințe care dincolo de orice, nu (mai) înseamnă posesie. Și poate nu a însemnat asta niciodată, decât ca luare în stăpânire a propriului Sine prin credință, nădejde și dragoste.

Ar putea întreba cineva cum se face de influexiunile acestea nu sunt reduse la un act de revendicare, câtă vreme trebuie să dai Cezarului ce e al Cezarului și lui Dumnezeu ce e al lui Dumnezeu? Uneori, prin simplul fapt că nu poți da sau nu ți se poate primi, arăți ceea ce ești: noi suntem din lumea aceasta. Dar nu oricum, ci aleși.

Totuși, noi cei din lumea aceasta vedem închinarea la icoana Învierii posibilă numai laolaltă. În lumea aceasta suferi când cei dragi nu mai sunt să îți aprindă lumânarea la miez de noapte, când umbrela de la slujba de Înviere e ținută doar de o mână, când ciocnești oul izbindu-l de podul mesei, rostindu-ți singur, pentru sufletul tău, replicativele Hristos a înviat! Adevărat a înviat!, un dialog restrâns la instituirea unei simple recunoașteri, simbolice, murmurată deasupra mesei la care altădată, dincolo de zumzetul cojilor crăpate, sunau două pahare. Două pahare pentru cel puțin doi oameni care obișnuiau să fie împreună: ale străbunilor și ale nepoților, ale bunicilor și ale copiilor, ale soților pe care i-a despărțit nu omul, ci moartea ori promisiunea vieții de pe urmă. Acestea sunt momentele în care doar noi suntem din lumea aceasta. Obișnuința nu era însă nimic altceva decât doar viață pentru lumea aceasta.

Toate măruntaiele care fac belșug mesei nu mai încap în același film cu toate amintirile care dădeau bucurie inimii. Cu cât trec anii, te obișnuiești mai mult cu compensațiile naturii și cu promisiunile unui suflet care pare să știe mai mult decât trupul. Adică trăiești mai mult.

Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ceea ce îi aparţine. Noi, cei din lumea aceasta, iubim tot ceea ce ne face să credem că odată împliniți, am trăit tot ce se putea da noua întru viețuire, putând pleca la cele veșnice. N-am cunoscut vreodată creștin neînsetat de iubire îndoită, de râsete rotunde, de bătăi în miezul picioarelor, făcute de atâta alergătură cu și după cei dragi, de mâna de lapte a primului copil. Le vrem și le iubim pe toate, pentru că abia după ce le ai, cu toată convingerea că umanitatea aparține omenirii și că lumea iubește tot ce îi aparține, poți să îți spui, cu toată nădejdea, că nu ești din lume. E sentimentul care alunecă de la a trăi întru Dumnezeu la a trăi cu Dumnezeu. Abia atunci, îți dai seama că restul, ceea ce nu ai trăit total, e prima conștiință a lumii Celui Care ne-a ales din lume.

Între oameni, zace atâta căutare și posesie obosită în vorbele celui care spune Celuilalt Eu te-am ales din lume, atâta zăduf în a da privilegiu alesului și posesie alegătorului, încât toată lumea a rămas doar freamăt, fugă și consum. Aceasta este gâlceava dintre Cezari, dintre oamenii care se spală pe mâini unul pe/de altul, care după ce nu se mai posedă, nu se mai recunosc. E potrivnica soartă a celor care se încăpățânează să rămână cu lumea aceasta.

La final, îți dai seama că joaca de-a Dumnezeu a fost un păcat.  Pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales din lume, pentru aceasta vă urăşte lumea. Abia atunci, îți dai seama când te-ai făcut luntre și punte ca Eul Lui și Lumea Ta să nu fie tot una, chiar dacă erau Una.

Nu pot să vă doresc decât ca să vă drămuiți harul așa încât să vă iubiți unii pe alții ca și când ați aparține aceluiași trup și aceluiași suflet în lume, dar să îl iubiți pe Dumnezeu știind că nu sunteți din lume. Hristos a înviat !

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *