1938
:
femeile urlau
însă nouă nu ne păsa dacă trăiau sau mureau
eram soldaţii împăratului
în bordelurile militare
am violat fără nicio reţinere
le numeam „femei de consolare”
japoneze de-ale noastre
chinezoaice
vietnameze
tailandeze
şi câteva olandeze
luate cu forţa zi şi noapte
fără mâncare
unele pe jumate copii
bătute
chinuite
violate
„femeile de consolare” costau bani
şi asta nu ne mai convenea
am avut noroc cu invazia chinei
puteam lua din sate pe oricine
când nu se supuneau le împuşcam pe loc
în timp ce buddha
lao tse
şi confucius
se uitau la noi şi ne scuipau în cap din ceruri
nu simţeam nimic
în afară de moarte nimic nu era real
în război am urât apele negre ale pacificului
pe care le iubeam când eram copil
aş fi vrut să vină şi să înece toate ţărmurile
toate casele
satele
plantaţiile
să le îngroape pentru totdeauna
şi să murim cu toţii odată
1694
:
„căzând bolnav într-o călătorie
visurile mele rătăcesc mai departe
deasupra unui câmp de iarbă uscată”
2011
:
când am văzut venind apele
am ştiut că o să mor
pentru că merit să mor
deşi prea târziu
moartea nu e ceva brusc
moartea mănâncă din noi câte puţin
cu fiecare zi trăită
după cutremur mi se părea că apele vin încet
stăteam în faţa casei şi aşteptam
dinspre pacific venea un vânt cald
era linişte
m-am uitat în jos
şi câteva furnici mi se urcau pe papuc
atunci am auzit apa spărgând casele
nu m-am uitat în faţă
m-am uitat drept în sus
de după nori nu se vedea nicio rază de soare
nici buddha
nici lao tse
nici confucius nu erau acolo
****
:
sunt vocea absentă a vântului
sunt soarele fără raze
sunt forma pământului gol
sunt liniştea apelor dinainte de ape
