Credeam

Credeam până mai ieri că scrisul
Îşi ia puterile de aur
Din ce s-a scris, şi că o carte
Aprinde torţa altor tomuri,
Că cititorul fură umbra
Artistului care veghează.
Dar nu… când intru-n bibliotecă
Mi se năzare că misterul
Care-a dictat atâtea pagini
Nu s-a aflat pe sine încă,
Şi ce descopăr în cuvinte
E coroziva nostalgie
După un sens care le scapă.
Ce pun acuma pe hârtie,
Vine din alb, sunt instrumentul
Prin care-acelaşi duh încearcă
De mii de ani sa se reverse.

Tags: ,

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *