Un pod de gânduri

Un pod de gânduri

Deasupra orelor târzii
Se arcuia un pod de gânduri
Pe care, noaptea, două păsări
Îl luau în cioc, zburând cu el
Până la marginile lumii,
Când îl lăsau încet în jos
Să lege veghea de-adormire
Şi să ne ia-n acelaşi vis.


Întoarcerea acasă

Aievea merg pe strada de demult,
Împing în şoaptă poarta cu grilaj
Şi intru iar în curtea cu castani,
Păşind pe-un vălmăşag de frunze reci.

Urc treptele de la marchiză şi deschid
Uşa cu geamul verde veştejit.
Odăile-au rămas cum le-am lăsat
Cu mobile bătrâne şi picturi
Din care mă privesc aceiaşi ochi.

Curând ai mei se-arată blând în jur,
Cu-aceeaşi limpezime de obraz.
Doar eu, cea dispărută, m-am schimbat,
Un frig de neguri las în urma mea
Şi tot ce-ating se face nevăzut.

Când mă apasă teama…

Când mă apasă teama şi sunt singur,
Pornesc în gând către grădina
În care, nevegheat de nimeni,
Fiul Îi cere Tatălui să-L cruţe.

Nu mişcă nici o frunză-n întuneric.
Nu se aud în beznă încă paşii…
Ca niciodată Domnul îmi întinde
O rază din tăcerea-nfricoşată.

Iniţiere

Deşi mă vezi aici,
Eu sunt departe
Ca fumul
Abia stinsului incendiu.
Îţi pare că-n cetate
Mi-auzi glasul,
Când în timpan se-anină
Doar ecoul.

Sunt mai prezent acum
Când îţi lipseşte
Îndemnul meu
Să te ridici din beznă
Şi să aprinzi în tine
O lumină.
Nu eşti captiv.
Acelea nu sunt lanţuri
Ci aripi ce-au uitat
Să se deschidă.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *