Şi de ce oare, în toţi aceşti ani ai despărţirii, am ales să fotografiem marea, mereu şi mereu, de parcă am fi simţit că, din adâncul de spume, un glas şi un chip al dragostei se ivesc, întruchipate de undele ce aleargă, când graţioase şi melancolice, când aspre şi neînduplecate, […]
Imperfecţiunii mele solitare tu i-ai răspuns, mereu, cu stenica lumină a dragostei ce luminează, neîncercată de îndoială. Căutărilor mele neliniştite tu le-ai opus limpezimea vieţii ce aşteaptă să fie turnată în destin. Nu am fost întreg ,cu adevărat, decât în preajma ta şi alături de tine: inima ce bate acum, […]
Şi fiecare cuvânt scris pe ecranul acestui calculator este un alt pas care mă apropie de moarte- mărturie a trecerii, el este asemeni minutarului care dezvăluie curgerea vieţii care nu mai este decât un vast, solitar purgatoriu. Textul se smulge din carnea zilelor mele şi devine patria în care ne […]
Doliul nu mai cunoaşte alt timp decât pe acela al rememorării. Singurul soare care mai răsare deasupra întinsului său este acela al melancoliei, iar singurul murmur care mai atinge fiinţa izolată în purgatoriul său este ecoul glasurilor celor care au fost. Doliul ne-a transportat, o dată cu moartea ta, pe […]
Şi poate că acest jurnal al dragostei şi al despărţirii este cronica, delicată şi fragilă, a exilului în care moartea ta ne-a aşezat, ca într-o criptă încărcată de ecourile zilelor care au fost. Niciodată cu adevărat acasă între cei care trăiesc, mereu cu privirea aţintită spre cerul de noapte în […]
Şi iată că, într-una din acele seri în care, eliberată de lestul zilei, privirea purtată de dor ajunge către adâncul de semne al memoriei noastre, am desluşit, asemeni unui joc graţios al văzduhului, mişcarea de pescăruşi ce înconjura silueta noptatecă a licelui în care, de demult, atât de demult, paşii […]
Cei care de demult, atât de demult, aşterneau scrisori şi dedicaţii graţioase pe paginile de gardă ale cărţilor lor visătoare întârziau în acel anotimp al liniştii despre care îşi închipuiau că va fi unul fără de capăt, asemeni unei amieze de toamnă, prelungite în amurg. Cei care de demult, atât […]
Şi poate că destinul se ascunde, enigmatic, în acest straniu algoritm al maşinilor digitale : precizia cu care sunt convocate amintirile risipite în postările ce păreau pierdute în marea de sunete şi de cuvinte este precizia cu care visele se înfăţişează, noapte de noapte, spre a mă înconjura, cu volbura […]
Căci finţa care s-a trezit, în dimineaţa ce a urmat morţii tale, nu mai era cel ce fusesem, cândva : în anotimpul în care aveam să intru, nimic din vechea mea viaţă nu mă mai putea însoţi, ca şi cum, aflat în faţa unei mări ce ce nu cunoaşte capăt, […]
Nu, acesta nu este un jurnal al deznădejdii, pentru că moartea nu a putut institui, niciodată, timpul aspru al despărţirii : inimile care au bătut împreună redescoperă, discret, intimitatea de atingeri pe care biologia oarbă nu o mai poate întrerupe, niciodată. Nu, acesta nu este un jurnal al însingurării, pentru […]
