În cele din urmă tot ceea ce a însemnat ceva în vieţile noastre intră, discret şi tandru, în acest jurnal ce creşte din dimineţile singuratice ale unui visător : anotimpuri şi voci, jocuri şi surâsuri, atingeri şi străzi, fotografii şi atingeri fugare. Din fragmente de cuvinte, din puncte de tăcere, […]
Nimic din ceea ce freamătă, tenace şi discret, în această a două viaţă care ne este dată prin dragostea de dincolo de moarte nu poate fi tradus folosind cuvintele zilei, după cum nici una dintre culorile ce străbate, spectral, visele noastre, nu poate înfrunta lumina teribilă a dimineţilor ce răsar, […]
De demult, atât de demult, pe vremea când ecranele digitale nu luminau privirile celor ce aleargă pe culoarele vegheate de lumina funerară a neonului translucid, vocile şi muzica se iveau din cutia de majestuoasă splendoare arhaică a unui aparat de radio gerufon : lemnul şi boxele vibrau, iar şcolarul şui […]
Există o privire pe care o trezeşte acuitatea vizionară a dragostei de dincolo de moarte, o privire ce lasă în urmă culorile terne ale prezentului captiv, spre a se abandona transei de lumini şi de şoapte a trecutului ce devine singura noastră patrie, tremurătoare şi plăpândă. Şi acestei priviri, ce […]
Şi poate că această tăcere a viselor noastre, în care ne adâncim ca într-o seară de toamnă, spre a uita răsăritul şi trecerea, este însăşi condiţia dragostei de dincolo de moarte: comuniune blândă, din care pasiunea interogaţiei a fost alungată de tandreţea atingerii ce urmează despărţirii şi dorului. Şi poate […]
Şi totuşi, acest jurnal nu este unul al pierderii şi al durerii, căci în miezul său bate o inimă unită ce refuză să accepte curgerea spre moarte şi uitare a unui destin tentat de absurd. Şi totuşi, acesta nu este un jurnal al pierderii şi al durerii, căci în adâncul […]
Cei ce iubesc alunecă în timp cu lentoarea nostalgică a siluetelor ce cutreieră, în toamnă, ţărmul unei mări: peisajul tulburat al valurilor îi adăposteşte, dăruindu-le seninătatea cu care pot întâmpina dimineţile vieţii lor, fără ca lucirea de lamă arzândă a singurătăţii să îi poată atinge. Cei cei iubesc se abandonează […]
Cândva, de demult. atât de demult, am visat să scriu o carte în care să încapă, ca într-un album de fotografii desuete, întreaga limpezime nostalgică a oraşului de provincie ce ne cuprindea, pe mine şi pe cei de dinaintea mea, ca pe un flux al lacrimilor şi al memoriei, asemeni […]
Cei de demult se adânceau în intimitatea fericirii ca într-o amiază de toamnă nostalgică: mâinile lor aşterneau pe paginile cuminţi frazele în care dicţiunea calmă a iubirii se dezvăluia ochilor lor asemeni bolţilor de viţă-de- vie ce le ocroteau casele, cer vegetal şi tremurător. Cei de demult, cei care nu […]
Şi poate că doar apropierea morţii ne poate dărui acest acut, neliniştitor, melancolic simţ al introspecţiei, de parcă, o dată cu ivirea ei, tot ceea ce este vanitos şi van se duce, spre a face loc tăcerii întretăiate de murmur, asemeni unei case ale cărei camere sunt străbătute de duhurile […]
