Mircea Cărtărescu obţine încă un prestigios premiu – cel decernat în cadrul Tîrgului de la Leipzig 2015 pentru cea mai bună carte. Distincţia este acordată trilogiei „Orbitor” – şi vine la cîteva luni după ce „Orbitor. Aripa dreaptă” („Die Flügel”) a apărut în limba germană în traducerea lui Ferdinand Leopold. […]
Poemul de mai jos face parte din volumul „Tarantula” de Bob Dylan, publicat recent la editura Humanitas Fiction. Cartea este tradusă din limba engleză de Sorin Gherguţ şi prefaţată de Mircea Cărtărescu. Multumim editurii Humanitas Fiction pentru permisiunea de a reproduce acest poem. (Lapunkt) PRELUDIU LA PANĂ DE CHITARĂ mama/ […]
Surprinzător, sesiunea din acest an a Premiilor Nobel nu a oferit punctul de maxim de interes pentru români şi pentru mass-media autohtone la secţiunea Literatură, ci la Chimie. Nu înainte de decernarea acestui premiu – ci după acordarea acestuia, atunci cînd, ca din întîmplare, s-a descoperit detaliul că unul dintre […]
2 august [2013]. Nu-mi recitesc jurnalul, atât cât e el acum (un jurnăluț, în fond), dar gândindu-mă uneori la el (deși numai gândire nu se poate numi asta) îmi pare complet nerecitibil. Văd că ocolesc cuvântul – nu nerecitibil: ilizibil. Așa, am spus-o acum de-a dreptul. Tind să scriu aici […]
Adrian G. Romila a avut gentilețea să-mi ia un interviu pentru revista Conta, nr. 15-16/2014. Îl transcriu mai jos. Poezie și adevăr. În dialog cu Radu Vancu 1. Dragă Radu Vancu, ești unul dintre poeții contemporani importanți, ești un teoretician al poeziei, dacă mă gândesc la cartea ta despre lirism […]
E o carte în care am strâns vreo cincizeci de texte, din cele publicate de prin 2000 încoace. Cele mai multe sunt despre poeți – de la Mircea Ivănescu la Berryman, de la Ștefan Manasia la Venedikt Erofeev (dacă mă întrebați pe mine, e poet) etc.; dar sunt și câteva […]
Floare-a lumilor, val verde, cu lucori de petre rare… Mări pe care vase d-aur port piper şi scorţişoare, Părând piepţeni trecuţi molcom printr-un păr împarfumat… (Mircea Cărtărescu, Levantul)
Contrar reprezentării comune, admiraţia nu e contemplativă. Nu presupune prostraţia cataleptică în faţa obiectului admirat. S-ar putea să mă înşel, dar am impresia că, în accepţiunea curentă, cel ce admiră e văzut ca un personaj încremenit de fascin, cu ochii căscaţi larg şi cu gura întredeschisă într-un zâmbet vag tâmp […]
