Poemul de mai jos face parte din volumul „Tarantula” de Bob Dylan, publicat recent la editura Humanitas Fiction. Cartea este tradusă din limba engleză de Sorin Gherguţ şi prefaţată de Mircea Cărtărescu.
Multumim editurii Humanitas Fiction pentru permisiunea de a reproduce acest poem.
(Lapunkt)
PRELUDIU LA PANĂ DE CHITARĂ
mama/ făr’ să-ncerc cumva să descalific a ta mohorâtă prost dispusă persoană. mama cu îndureratul păstor pe umăr. diamantul de douăzeci de cenţi pe deget. nu mă mai joc cu sufletul meu precum un joc de asamblat/ am acum ochii unei cămile & dorm într-un cârlig… să-ţi prea măresc încercările ar fi cât se poate de uşor dar tu nu eşti regina – sunetu-i regină/ tu eşti prinţesa… & ţi-am fost pământ mieros. mi-ai fost oaspete & n-o să-mi abat mâna asupra ta
„sunt întrebări?“
întreabă institutorul. un băieţel
blond de pe rându-ntâi
ridică mâinile şi vrea să ştie
„cât e până-n mexic?“
săraca muză optică zisă unchiu & care poartă la ea o bucată de vânt & copaci de pe păşune & genul de unchi care murmură „măiculiţă“ când se-ntâlneşte cu fermierul care spune „uite. serviţi nişte foame.“ & întinde o lucrare ca lumea-n poala lui greţoasă/ camera de comerţ încearcă să-i spună săracei muze că minnesota fats era din Kansas & nu chiar aşa gras, doar de-o greutate notorie, dar ei clădesc supermarketuri peste păşune & asta ar trebui să-l rezolven pe fermier
„vrea cineva să fie ceva
ieşit din comun?“ întreabă
institutorul. cel mai isteţ copil
din clasă, care vine la şcoală
beat, ridică mâna & zice
„da domnule. mi-aş dori să fiu
un dolar domnule“
dada meteorologul iese din bibliotecă după ce-a fost bătut acolo de-o gaşcă de haimanale/ deschide cutia poştală, se caţără-năuntru & se culcă/ ies şi haimanalele/ ei n-o ştiu, da au fost infiltraţi de o gaşcă de fanatici religioşi… tot grupul se uită prin jur după vreo pradă uşoară… & se fixează pe un plasator de cinema fără serviciu, care poartă o pătură & fes de aviator/ mai e o secundă până pe 4 iulie & el nu opune rezistenţă / dada meteorologul e expediat în Monaco. grace kelly mai are un copil & toate haimanalele se transformă-n oameni de afaceri beţi
„cine-mi poate spune numele
celui de-al treilea preşedinte al
statelor unite?“ o fată plină
de cerneală pe spate ridică
mâna şi & spune „ernest tubb“
mai multe pilule albastre tată & înghite micile pilule bizare/ aceste lebede leoarcă, ritualuri & găini la tine-n somn – li s-a dat undă verde & mandatul smintit de percheziţie da & tu, celebrul Viking, înhăţând bomba cu ceas din filtrul de ţigară al Sophiei, dai pe gât nişte jack daniels & te duci să te-ntâlneşti cu James Cagney… cu-n tatu cu mers legănat pe post de prieten, banda ta credincioasă & mona lisa-n spatele tău… mamă Doamne, peţitorii-l coc & cât aş vrea să-i pot aduce uşurare & şi-onor cu pace prin venele lui. să-l fac să se liniştească. atotputernic & să-i vin de hac hidosului hipopotam al coşmarului său… dar nu-mi pot lua vreun nume de martir nici să dorm eu în vreun duhnet de ocnă & sunt bolnav de
cavi tate… caraghios, îngerul mort, monopolizându-mi corzile vocale, mânându-şi neamul ovin înainte & acasă-n ferpar. e duşmănoasă. e străveche… aretha – dulce aurită/ a cărei goliciune-i ceva ce te străpunge – e precum o liană/ limba ta norocoasă nu mă va altera
„e cineva-n clasă care
să-mi poată spune ora exactă la care
tatăl lui sau al ei nu-i acasă?“ întreabă
instructorul. cu toţii
şi-aruncă deodată creioanele
& se reped afară pe uşă – toţi cu excepţia
desigur a băiatului de pe ultimul
rând, ochelarist & care
are la el un măr
zemoase roze spre mâini răguşite adunându-se & scarmănă imnurile naţionale! Salut preaplecat! terenul de fotbal învăpăiat cu porumbei & alei unde autostopişti se plimbă
& îşi dau foc la buzunarele din care zornăie măicuţe & curve & scăpând de sirianul buruienos, talazuri de jumătăţi de motiv, jack & jills & ceară Michael din curtea bisericii, care plâng în floarea vârstei & se ţin de poante cu gemenii lor… nave goale pe deşert & poliţai rutieri pe mături & tânguieli & ţinând strâns un baros tolomac & toate tromboanele se destramă, xilofoanele crapă & flautiştii rămân fără ale lor… pe când toată formaţia
icneşte aruncă măsuri & bătăi de inimă e de folos desigur să ştii cine-ţi sunt prietenii dar e de folos şi să ştii că n-ai nici un prieten… după cum e de folos să ştii ce n-au prietenii tăi – mai mare prietenie-i să primeşti ce plăteşti
jos cu tine sam. jos şi cu
răspunsurile tale. hitler n-a schimbat
istoria. hitler A FOST istorie/ sigur
că-i poţi învăţa pe oameni să fie frumoşi
dar nu ştii că există o
forţă mai mare care-i învaţă
să fie fraieri – da da i se spune
forţa-problemă/ ei alocă fiecăruia
probleme/ problema ta e că tu
vrei un nume mai bun pentru lume…
nu poţi ucide ce trăieşte şi să te-aştepţi ca nimeni
să nu bage de seamă. istoria-i vie/
respiră/ acum lasă vrăjeala/
du-te să-ţi numeri peştii. tre s-o-ntind. vine cineva
să-mi îmblânzească scorpia. sper că ţi-au
scos cu succes plămânul. salutări
surorii tale
cu dragoste,
Molâu, al Tău
Pirat Prietenos
—————————————————————
„Asemenea lui Kerouac, Ginsberg, Burroughs, Gregory Corso, şi poate mai mult decât ei, Bob Dylan a reprezentat în cântecele şi-n scrierile lui (ce alcătuiesc un continuum fără fisură) criza de identitate a Americii de după război, căutările artistice ale unei generaţii obsedate de sentimentul unei schimbări iminente a lumii. «The times they are a-changing», avertiza el: roata se învârteşte, ce-i azi dedesubt mâine va fi deasupra, ce-i azi dispreţuit mâine va face gloria unei literaturi. Tot acest amalgam haotic de cultură înaltă şi cultură populară, de voci ce se-ntind de la nursery-rhymes la citate sofisticate formează marele colaj al Tarantulei.“ (Mircea CĂRTĂRESCU)
