Îmi place din ce în ce mai puţin încotro mergem, fie că-i la vale fie că-i la deal, dar ce mă sâcâie pe mine cel mai mulț este senzaţia asta de deja vu, un fel de salivare pavloviană care îmi confirmă repetare, perpetuare a acelui, CEVA pe care îl tot […]
„Ce credeți? Mai pot primi o scrisoare până duminică? Ar fi posibil. Dar este absurdă această plăcere a corespondenței. Nu-i destul una singură, o singură cunoaștere? Desigur, e suficientă, însă cu toate acestea mă las comod pe spate și beau scrisorile dumneavoastră, știind doar că nu vreau să mă opresc […]
A existat la Albert Camus o tinereţe a inimii care l-a ferit de încremenirea locurilor comune. Cel care a iubit oamenii, până la capăt, nu a putut accepta cruzimea şi barbaria. Teroarea a fost înfruntată cu fermitatea ataşamentului faţă de demnitatea umană. Campaniile sale au evitat ordinea mediocră a platitudinilor, […]
Apariţia integralei poetice şi eseistice a lui Poe în traducerea lui Liviu Cotrău este unul dintre acele evenimente intelectuale care onorează o cultură şi o tradiţie. După Emil Gulian şi Dan Botta versiunea memorabilă imaginată de Liviu Cotrău se alătură acestui efort de a echivala ceea ce pare imposibil de […]
O nouă vară, o nouă aventură a Sarei. Totul începe ca o mică vacanță destul de plicticoasă, dar numai după câteva capitole, în care tatăl și fiica parcă se tatonează sau se acomodează unul cu altul, lucrurile scapă de sub control și întreaga geografie a lumii, întreaga arhitectură a lumii, […]
În această eră a nostalgiei totalitare suferinţa celor care au fost striviţi de comunism pare să se şteargă din memoria colectivă. Seduşi de entuziasm şi orbiţi de rătăcire contemporanii noştri ignoră un teribil secol XX, căci logica reţelor sociale îi exilează într-un prezent etern. Şi totuşi, departe de acest vuiet […]
Îi este dat lui I.D.Sîrbu, asemeni lui Nicolae Steinhardt, să-şi împlinească destinul doar în postumitate : opera sa capătă profilul pe care puţini îl bănuiau, iar destinul său face corp comun cu textul în care s-a topit, până la pierdere de sine. Eliberat de marginalitatea pe care o aşezase asupra […]
Cei din urmă ani ai jurnalului lui Nicolae Iorga sunt cronica unei prăbuşiri: un sentiment al tragismului, personal şi colectiv, pare să domine. Ceea ce ar fi trebuit să fie apoteoza unei cariere politice, regimul carlist, este intervalul definit de războiul civil teribil şi de sfârşitul României Mari. Profetul şi […]
Când nostalgia trecutului devine prea apăsătoare, iar cea a viitorului nu oferă decât iluzia confortabilă a unui pariu pascalian, ce rămâne? Nostalgia prezentului: vie, arzătoare, copleşitoare şi foarte, foarte personală. Desigur, aparent, nicio altă nostalgie nu va putea vreodată concura cu cei doi demoni, atât de seducători şi himerici: nostalgia […]
Cei de demult visau timpul pe care şi-l închipuiau egal cu sine, asemeni unui roman scris în pragul unei toamne ce întârzie până dincolo de marginile iernii, atrase de cerul ce devine foşnet marin de nori ai nopţii: fericirea lor era o fericire naivă şi stângace , iar mâinile lor […]
