în fiecare zi trec de două ori pe deasupra inimii tale. nu îţi dai seama de nimic, inima mea a învăţat să bată în şoaptă, nimeni nu o aude , nimeni. însă inima ta bănuieşte ceva şi, fără să ştii, se opreşte o fracţiune de secundă, de două ori pe […]
I-aş invita pe cititori într-o casã a Bucureştiului copilãriei, unde mergeam în vizitã uneori cu pãrinţii, alteori cu bunica mea paternã. Era locuinţa scriitoarei Lily Teodoreanu, de pe liniştita stradã Romulus. Pãşeam sub coroanele castanilor şi prunilor care rãcoreau grãdina casei vechi şi, ajungând în penumbra holului de la intrare, […]
DANIEL VIGHI & VIOREL MARINEASA Continentul gri O privire prin gaura cheii în apartamentele artiștilor plastici timișoreni a maiorului Coșeriu Ioan prin agentul-lornion Ilie Georgescu poate oferi interesante fragmente de viață culturală timișoreană pe baza vechii paremii valabile dintotdeauna: unde dai și unde crapă. În data de 19.03. 1966, maiorul […]
De cind s-a deschis, in Piata Teatrului, atelierul lui Franz Mayer – fotograf al Curtii Regale –, chipurile bucurestenilor se reflecta, rind pe rind, in oglinda vitrinei. Prin lentila aparatului de fotografiat, tinarul artist imortalizeaza, pe bucati de carton, nu doar marea istorie, ci si sute de istorii personale, in […]
Prin anii 50, cãtre sfârşitul sãptãmânii, dupã-amiaza, mergeam de mânã cu pãrinţii mei la doctorul Vasile Voiculescu, unde gazda avea obiceiul sã citeascã invitaţilor sãi (Vladimir Streinu şi soţia, Sandu Lãzãrescu, doctorul Nini Radian) fie câte un poem cald din ciclul Sonetelor închipuite dupã Shakespeare, în traducere imaginarã, fie o […]
DANIEL VIGHI & VIOREL MARINEASA Continentul gri Denunțul lui D.V.: Declar cu mâna pe inimă în fața publicului cititor, ca şi în fața ofițerilor Coșeriu Ioan sau Indrei, faptul că nu am avut știință de numitul Florian Petruț, care apare în Nota informativă de mai jos, decât sporadic, din spusele […]
Mergând prin vis pe strada de demult, Voiam s-ajung la vechiul lãcaş sfânt La care mã dusesem cu pãrinţii, Întâia oarã când eram copil. Cum paşii mã purtau spre nicãieri, L-am întrebat pe tata de mai ştie Unde putea sã fie aşezarea. Mi-a arãtat atunci în palma-ntinsã Bisericuţa alba, cât […]
Fiindcã nu mã mai vezi, Aştept sã mã descoperi Pe foaia din caiet, Când te porneşti sã scrii, Aşa cum pelerinii, Mergând pe-acelaşi drum, Ajung pânã la capãt Sã fie toţi un suflet. Însã de vei alege Sã te alini citind, Vei da, dupã un timp, De mine, la rãscruce, […]
Mi se pare că metafora porţii domină acest moment al istoriei şi al societăţii, la toate nivelele. Mai întâi, imaginea porţii e ce-ţi rămâne în minte când citeşti Leviathanul lui Hobbes, anume că oamenii seara închid poarta în spatele lor, ca să se apere de cei răi şi violenţi rămaşi […]
Tot ce pãrea de neclintit A început sã se fãrâme Ca sufletul sã nu mai ştie Ce-nfãţişare a avut. Prin rotocoalele de fum, În melodioasa destrãmare, Gânduri desprinse din demult Ne lumineazã preschimbarea. Ce lume trece vag prin noi, Ca prin ferestre larg deschise, Fãrã sã lase nici un semn? […]
