Periodic sunt lansați în spațiu de nu știm cine (nici nu are importanță până la urmă) termeni care isterizează media și o parte a intelectualității; cea „sustenabilă” prin nu știm ce. Despre „schimbăm paradigma”, cu altă ocazie, mai ales că nu se prea vede nimic concret constructiv, ci doar demoliție. O mare problemă o reprezintă însă competența, după cum se va vedea, nu doar la noi, ci la nivel european, chiar transatlantic, militărește cugetând.
În lipsă de altceva, media și adversarii coaliției au pus problema competenței unor numiți în funcții guvernamentale, constatându-se evident incompetența celor din clica concurentă până la un punct. Precizare: orice coaliție politică se manifestă așa cum se vede, în primul rând pentru că involuntar (dar lăudabil…) respectă etimologia latină a termenului; de la alere (a hrăni) cu supinul alitum de unde alimentum (aliment), compusul coalescere cu supinul coalitum de unde clar coalitio tardiv dar cu sens inconfundabil: hrănire împreună, ghiftuire împreună pentru a prinde puteri. Deci, ca latini nu avem ce comenta.

În privința competenței problemele sunt aparent mai complexe; competentia, potrivire, juste raporturi, e în familie cu competitio, competiție, aspect neglijat însă între partide, nu și în interior. Oricum, numirea nu are nimic cu competiția adevărată ne-o arată verbul de bază competere cu supinul competitum, a se potrivi, a corespunde, dar și a căuta să obțină în concurență cu altul. Privind astfel lucrurile, cu obiectivitate, desigur că tentația este să ambiguizăm termenul, adică (in)competență. Marea mirare – degeaba îndeamnă Horatius „să nu ne mire nimic” – e provocată însă nu de mecanismul politic ci de faptul că judecătorii lui sunt adevărații deținători ai incompetenței, adică majoritatea mediaticilor. Că se vorbește adesea de nivelul catastrofal al facultăților de jurnalism (de ce n-o fi fost bună denumirea de ziaristică? Probabil pentru că era la „Ștefan Gheorghiu”, absolvită și de latifundiari de azi și așteptată zadarnic de cei cu dosar provincial mai subțire), nu ar fi o problemă. Ar fi incompetență in rem; ce altceva să fie comentariul cu aplomb până la nesimțire, azi despre prețul cartofilor, mâine despre crime și furturi, răspoimâine despre competențele variilor ministere și așa mai departe??? Mai incitantă e incompetența mediaticilor cu pregătiri cel puțin absconse de vreme ce nu poți da nicicum de cv-ul vreunuia dintre ei? iar culmea e atinsă când un mediatic verifică teze de doctorat, dând verdicte „inatacabile”, la comanda cine știe cui… Nici asta nu ar fi o dramă, eventual cu iz epic, dacă nu ar fi prezentată ca un aspect național: școala românească de doctorate e la pământ. Cea mediatică înseamnă că e subterană. Am mai scris-o și o repet: generalizările, adică prea mult articol hotărât – românii, școala, etc. – , sunt probe de prostie defăimătoare, rușinoasă pentru emitent. Până la urmă o anume competență nu o dă neapărat individul politic ci aceia pe care și-i circumstanțializează, echipa, dacă vreți, absolut necesară în asemenea condiții; dacă și aceia sunt clietes și nimic altceva, atunci da, începe incompetența. Nici chiar o dictatură nu o face un singur individ chiar dacă istoric are „neșansa” să-i dea numele (hitlerism, stalinism, ceaușism, etc).
Dar, ca să vedem că nu suntem unici nicidecum, ci ne încadrăm în simfonia europeană, voi aminti că actuala șefă a Uniunii Europene, distins medic ginecolog a fost timp de șase ani (un mandat și jumătate) ministrul apărării Germaniei (nu cred că sunt atâția militari de sex feminin în Bundeswehr încât să fie nevoie de așa ceva); urmașa Ursulei la apărare (a Patriei), este o profesoară (nu e clară materia predată) cu un master în drept și… politică. Competența e greu descifrabilă… Despre plagiate doar atât: sunt verificate la comandă și la case mai mari: teza doamnei doctor ginecolog a fost verificată de îndată de a început ascensiunea, dar universitatea coordonatoare nu a fost receptivă nici la clonțul mediei, nici la cel al adversarilor politici; parcă totuși decent ar fi ca înainte de a-ți da cu părerea, fie și caragialesc, „pe lângă” adică, să fi redactat o teză, dacă nu chiar să fi coordonat câteva. Dar la câte unul (sau mai mulți) cv-ul rămâne indescifrabil precum „taina mare, a tainelor – atomul”, (zice Poetul), chiar dacă nu „gândește singur” și nu „scormone” în nici un caz „lumina”. În fine doar atât: în dreptul roman incompetenter desemna neconvenabilul, nelalocul lui.
Dan Negrescu
n. 5 iulie 1953, Timişoara.
Prozator, eseist, traducător. Studii: Liceul nr.6 Timişoara, Facultatea de Filologie, Secţia română-latină, Universitatea din Timişoara (1976). Profesii şi locuri de muncă: profesor, Liceul Agro-Industrial Timişoara (1976-1985); profesor, liceul Industrial nr.7 Timişoara şi la Liceul Maghiar din Timişoara (1985-1990); inspector şcolar pentru limbile română şi latină, la Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş (ianuarie-septembrie 1990); profesor universitar doctor, şeful Catedrei de limbi clasice la Facultatea de Litere a Universităţii de Vest din Timişoara (începând din 1996). Colaborează la: „Orizont, „Altarul Banatului, „Ariergarda", „Renaşterea Bănăţeană. Paralela 45", „Analele Universităţii din Timişoara", „Studii de literatură română şi comparată", „Signum" (Dresda), „Lumea liberă" (New York) etc.
PUBLICAȚII:
Volume:
Cărţi de autor
Cultură şi civilizaţie latină în cuvinte, PAIDEIA, Bucureşti, 1996, ISBN 973-9131-45-0.
Literatură latină. Autori creştini, PAIDEIA, Bucureşti, 1996 ISBN 973-9131-476.
De la Troia la Tusculum, PAIDEIA, Bucureşti, 1998, ISBN 973-9393-039.
Tatăl, fiul şi spiritul uman, PAIDEIA, Bucureşti, 1999, ISBN 973-9368-72-7.
Dan Negrescu, Radu Motica, Lexicon juridic latin - român, Lumina Lex, Bucureşti, 2001, ISBN 973-588-359-7.
Apostolica et Patristica, Editura Universităţii de Vest, Timişoara, 2002, ISBN 973-8433-00-2.
Patristica perennia. Părinţi de limbă latină, Editura Universităţii de Vest Timişoara, 2004, ISBN 973-8433-50-9.
Dan Negrescu, Radu Motica, Lexicon juridic latin-român, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Universul juridic, Bucureşti, 2012, ISBN 978-973-127-750-9. 202 (101) p.
Patristica perennia aucta, Părinţi de limbă latină şi scrierile lor, Editura Universităţii de Vest, Timişoara, 2012, ISBN 978-973-125-365-7. 293 p.
Terminologie latină. Ieri. Azi., Editura Universității de Vest din Timișoara, 2015, ISBN 978-073-125-461-6. 214 p.
Dan Negrescu, Dana Percec, Periplu prin malefic. Un eseu lucrat pe surse, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2017, 217 p., ISBN 978-973-125-531-6.
Dan Negrescu, Dana Percec, Excerpte veninoase și onirice. Eseu despre doi frați, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2018, 252 p.
Dan Negrescu, LECȚIE ROMANĂ, prefață Cristian Pătrășconiu, postfață Dana Percec, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2018, 254 p. ISBN 978-973-125-601-6.
Dan Negrescu, VIA ROMANA, praeverbum Dana Percec, postverbum Cristian Pătrășconiu, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2019, 256 p. ISBN 978-973-125-678-8.
Dan Negrescu, LEGISTUL CUVINTELOR, praeverbum Dana Percec (Lecția cercului sau de la formă la cuvântul rostit), pp. 9-16, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2020, 186 p., ISBN 978-973-125-811-9.
Dan Negrescu, Dana Percec, Quinta medievală, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2021, vol.I 371 p., ISBN 978-973-125-832-4. Vol. II, 258 p., ISBN 978-973-125-833-1.
Dan Negrescu, Patristica perennia aucta. Părinți de limbă latină și scrierile lor, ediția a II-a, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2021, 268. P. ISBN 978-973-125-868-3.
Traduceri
Pico della Mirandola, Raţionamente sau 900 de teze. Despre demnitatea omului, traducere şi note de Dan Negrescu, studiu introd. de Gheorghe Vlăduţescu, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1991, ISBN 973-44-0014-2.
Spinoza, Tratat despre îndreptarea intelectului, traducere şi note de Dan Negrescu, prefaţă de Viorel Colţescu, Editura De Vest, Timişoara, 1992, ISBN 973-36-0125-X.
Augustin, Soliloquia şi Sermones, studiu introductiv, traducere şi note de Dan Negrescu, Editura de Vest Timişoara, 1992, ISBN 973-36-0161-6.
Pierre Abelard, Etica, traducere şi note de Dan Negrescu, PAIDEIA, Bucureşti, 1994, ISBN 973-9131-05-0.
Sfântul Ambrozie, Imnuri, traducere şi introducere de lect. dr. Dan Negrescu, în Sfântul Ambrozie. Scrieri, partea a II-a, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti 1994, ISBN 973-912-28-3.
Descartes, Expunere despre metodă, traducere din limba latină şi note lexicale de Dan Negrescu, PAIDEIA, Bucureşti, 1995, ISBN 973-9131-37-9.
Heloise şi Abelard, Autoportrete epistolare, introducere, traducere din limba latină şi note de Dan Negrescu, PAIDEIA, Bucureşti, 1995, ISBN 973-9131-35-2.
Toma d’Aquino, Despre Fiinţă şi Esenţă, traducere, note şi biografie de Dan Negrescu, PAIDEIA, Bucureşti, 1995, ISBN 973-9131-36-0.
Sfântul Ieronim, Despre bărbaţii iluştri şi alte scrieri, introduceri, traduceri şi note de Dan Negrescu, PAIDEIA, Bucureşti, 1997, ISBN 973-9131-74-3.
Sfântul Ieronim, Dialog împotriva luciferienilor, introd., trad. şi note de Dan Negrescu, PAIDEIA, Bucureşti, 1999, ISBN 973-9368-45-x.
Sfântul Ieronim, Pilduitoare vieţi de eremiţi, Studiu introductiv, introduceri şi traduceri de Dan Negrescu, Paideia, Bucureşti, 2006.
Sfântul Ieronim, Apologie şi rânduială, studii introductive, traduceri şi note de Dan Negrescu, Paideia, Bucureşti, 2008.
Carmina Burana, traducere din latină Dan Negrescu, Paideia, 2009.
Fericitul Ieronim, Epistole, volumul I, Părinţi şi scriitori bisericeşti, Ed. BASILICA a Patriarhiei Române, Bucureşti, 2013, Traduceri de Dan Nicolae Negrescu,..., p. 43-50, 93-95, 156-205, 205-208, 208-210, 214-216, 260-263, 275-277, 282-285. (75p.), ISBN 978-606-8495-46-0.
Heloise și Abelard, Dincolo de epistole, introducere, traducere din limba latină și note de Dan Negrescu, Editura Universității de Vest din Timișoara, 2016, ISBN 978-973-125-511-8.
Clement Alexandrinul, Sf. Vasile cel Mare, Sf. Ioan Gură de Aur, Sf. Grigore Teologul Fericitul Ieronim, Fericitul Augustin, Scrieri cu tematică pedagogică, Basilica, București, 2016, trad. Dan Negrescu pp. 420-470., ISBN 978-606-29-0136-3.
Fericitul Ieronim, Epistole, Volumul al II-lea, Părinți și scriitori bisericești, Ed. BASILICA a Patriarhiei Române, București, 2018, traduceri de Dan Negrescu…, p. 146-157, 163-165, 187-192, 207-210, 258-269. (32 p.) ISBN 978-606-29-0289-6.
Publicaţii didactice
Texte latine din antichitatea creştină. Antologie de texte, Tipografia Universităţii de Vest din Timişoara, 1994.
Cultură şi civilizaţie latină în cuvinte, Tipografia Universităţii de Vest din Timişoara, 1995.
Literatură latină. Autori creştini. Curs, Tipografia Universităţii de Vest din Timişoara, 1995.
Invariante clasice în literatura română, Curs pentru masterat, Tipografia Universităţii de Vest din Timişoara, 2008.
Beletristică
Epistolar imperial, Editura Paideia, Bucureşti, 1998.
O mitologie timişoreană - MEHALA, Editura Marineasa, Timişoara, 1998.
Oameni, locuri, cai şi îngeri, Editura Marineasa, Timişoara 1999.
Do ut des. Breviar despre cerşit, Editura Marineasa, Timişoara 2000.
Însemnările Sfântului Renatus, Editura Marineasa, Timişoara, 2001.
Trilogie imperială, Editura Marineasa, Timişoara, 2002 (premiul Uniunii Scriitorilor din România, filiala Timişoara, 2003).
Raport despre starea na(ra)ţiunii, Editura Marineasa, Timişoara, 2003.
Oameni, locuri, cai şi îngeri, Ediţia a II-a cu trei poveşti noi, Marineasa, 2005 (apărut 2006)
Romanul lui Constantin, Marineasa, 2005 (apărut 2006).
TABLOU cu siguranţă, Marineasa, 2007.
TABLOU CU siguranţă şi înţelesuri, Marineasa, 2009.
Mehala din ceruri. O mitologie pentru cunoscători, Marineasa, 2010.
TABLOU (dintr-o expoziţie) CU SIGURANŢĂ şi înţelesuri, Editura Universităţii de Vest din Timişoara, 2013. 350 p.
ESEU despre pledoariile patristice ale răului, Eurostampa, Timișoara, 2015. ISBN 978-606-569-959-0. 78 p. 125-474-6.
Trilogie imperială, Precuvânt de Dana Percec, ediția a II-a revizuită, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2016. ISBN 978-973-125-501-9.
MEHALA. O poveste, cu o prefață de Otilia Hedeșan, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2017, 254 p., ISBN 978-973-125-533-0.
Prezent în antologii
Timişoara între paradigmă şi parabolă, ediţie de Eleonora Pascu, Editura Excelsior, 2001, p. 124-125 (Castanii paşei).
Pagini despre Banat, coordonatori Diana Dincă, Mihai Ciucur, Editura Marineasa, 2011, p. 253-258. (Toamna paşei din Mehala).
Centurion sau sutaș (?), în volumul 100. Gânduri și ipostaze. Editura Universității de Vest, Timișoara, 2018, p. 125-131.
Prezenţe în antologii: Timişoara între paradigmă şi parabolă,Timişoara, Editura Excelsior, 2001. Premii literare: Premiul pentru proză al Filialei Timişoara a Uniunii Scriitorilor din România (2003).