(in)Competența

Periodic sunt lansați în spațiu de nu știm cine (nici nu are importanță până la urmă) termeni care isterizează media și o parte a intelectualității; cea „sustenabilă”  prin nu știm ce. Despre „schimbăm paradigma”, cu altă ocazie, mai ales că nu se prea vede nimic concret constructiv, ci doar demoliție. O mare problemă o reprezintă însă competența, după cum se va vedea, nu doar la noi, ci la nivel european, chiar transatlantic, militărește cugetând. 

În lipsă de altceva, media și adversarii coaliției au pus problema competenței unor numiți în funcții guvernamentale, constatându-se evident incompetența celor din clica concurentă până la un punct. Precizare: orice coaliție politică se manifestă așa cum se vede, în primul rând pentru că involuntar (dar lăudabil…) respectă etimologia latină a termenului; de la alere (a hrăni) cu supinul alitum de unde alimentum (aliment), compusul coalescere cu supinul coalitum de unde clar coalitio tardiv dar cu sens inconfundabil: hrănire împreună, ghiftuire împreună pentru a prinde puteri. Deci, ca latini nu avem ce comenta. 

În privința competenței problemele sunt aparent mai complexe; competentia, potrivire, juste raporturi, e în familie cu competitio, competiție, aspect neglijat însă între partide, nu și în interior. Oricum, numirea nu are nimic cu competiția adevărată ne-o arată verbul de bază competere cu supinul competitum, a se potrivi, a corespunde, dar și a căuta să obțină în concurență cu altul. Privind astfel lucrurile, cu obiectivitate, desigur că tentația este să ambiguizăm termenul, adică (in)competență. Marea mirare – degeaba îndeamnă Horatius „să nu ne mire nimic” –  e provocată însă nu de mecanismul politic ci de faptul că judecătorii lui sunt adevărații deținători ai incompetenței, adică majoritatea mediaticilor. Că se vorbește adesea de nivelul catastrofal al facultăților de jurnalism (de ce n-o fi fost bună denumirea de ziaristică? Probabil pentru că era la „Ștefan Gheorghiu”, absolvită și de latifundiari de azi și așteptată zadarnic de cei cu dosar provincial mai subțire), nu ar fi o problemă. Ar fi incompetență in rem; ce altceva să fie comentariul cu aplomb până la nesimțire, azi despre prețul cartofilor, mâine despre crime și furturi, răspoimâine despre competențele variilor  ministere și așa mai departe??? Mai incitantă e incompetența mediaticilor cu pregătiri cel puțin absconse de vreme ce nu poți da nicicum de cv-ul vreunuia dintre ei? iar culmea e atinsă când un mediatic verifică teze de doctorat, dând verdicte „inatacabile”, la comanda cine știe cui… Nici asta nu ar fi o dramă, eventual cu iz epic, dacă nu ar fi prezentată ca un aspect național: școala românească de doctorate e la pământ. Cea mediatică înseamnă că e subterană. Am mai scris-o și o repet: generalizările, adică prea mult articol hotărât –   românii, școala, etc. – , sunt probe de prostie defăimătoare, rușinoasă pentru emitent. Până la urmă o anume competență nu o dă neapărat individul politic ci aceia pe care și-i circumstanțializează, echipa, dacă vreți, absolut necesară în asemenea condiții; dacă și aceia sunt clietes și nimic altceva, atunci da, începe incompetența. Nici chiar o dictatură nu o face un singur individ chiar dacă istoric are „neșansa” să-i dea numele (hitlerism, stalinism, ceaușism, etc).

Dar, ca să vedem că nu suntem unici nicidecum, ci ne încadrăm în simfonia europeană, voi aminti că actuala șefă a Uniunii Europene, distins medic ginecolog a fost timp de șase ani (un mandat și jumătate) ministrul apărării Germaniei (nu cred că sunt atâția militari de sex feminin în Bundeswehr încât să fie nevoie de așa ceva); urmașa Ursulei la apărare (a Patriei), este o profesoară (nu e clară materia predată) cu un master în drept și… politică. Competența e greu descifrabilă… Despre plagiate doar atât: sunt verificate la comandă și la case mai mari: teza doamnei doctor ginecolog a fost verificată de îndată de a început ascensiunea, dar universitatea coordonatoare nu a fost receptivă nici la clonțul mediei, nici la cel al adversarilor politici; parcă totuși decent ar fi ca înainte de    a-ți da cu părerea, fie și caragialesc, „pe lângă” adică, să fi redactat o teză, dacă nu chiar să fi coordonat câteva. Dar la câte unul (sau mai mulți)  cv-ul rămâne indescifrabil precum „taina mare, a tainelor – atomul”, (zice Poetul), chiar dacă nu „gândește singur” și nu „scormone” în nici un caz „lumina”. În fine doar atât: în dreptul roman incompetenter desemna neconvenabilul, nelalocul lui.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *