Chemare

Cum stau deșartă-n drum, ca vasul spart
Din care toată apa s-a prelins,
Aștept să văd ce rost se-ascunde-n gol.

Încerc să mă adun, să mă ridic,
Să -mprejmuiesc pustiul cu un gard,
Și să îmi fac la mijloc un umbrar.

Acum că mi-am găsit și eu un loc,
Unde să pot primi și ospăta,
Vino la mine, Doamne, să Te-alin.

2 Comentarii

  1. Liana Tugearu says:

    Este chiar deșertul pe care îl trăil cu toții acum. Dacă am putea avea și noi puterea poetei de a împrejmui pustiul cu un gard. Ajută-ne Doamne 1

  2. Cristiana Bem says:

    Superbă poezie, ca fiecare poem al Monicăi Pillat! Mă regăsesc în spiritul și taina versurilor… Mulțumesc din adâncul inimii Poetei sufletului meu!

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *