Teste medicale
Azi dimineață, miercuri 22 martie 2023, a venit tinerica soră medicală să-mi controleze tensiunea, nivelul oxigenului și temperatura, care mi se iau de șase ori pe zi. În plus, a mai fost o examinare, pe care n-o mai experimentasem. Am fost întrebată dacă știu unde sunt. „Da, la spitalul cutare.” Motivul pentru care sunt aici? „Fractură de gleznă! Fără nenorocita asta de cizmă neagră și interdicția de a călca pe ea, aș fi putut merge!”
După asta m-a întrebat când m-am născut. I-am răspuns. Apoi a trecut la întrebări mai complexe: în ce lună suntem? „În martie, zic, deși afară e iarnă!”. Serioasă, tinerica a continuat: știi și în ce an suntem? Răspund corect. Ea continuă: și luna, ziua? Răspund, suntem pe 22 martie.
Foarte bine, zice ea. Și se îndreaptă spre o tăbliță pe care zilnic surorile o completează la rubricile: ziua, data și numele personalului medical. Șterge ea ce era scris ieri, începe să completeze noile informații și, când ajunge la dată, scrie marți22 martie 2023, în loc de miercuri. A trebuit s-o atenționez. Ei? Cine e mai alert? Pacienta sau tinerica?
Pacientul trebuie să aibă moralul ridicat!
În acest scop, spitalul oferă vizite ale pacienților de către voluntari. Ieri a venit o asistentă socială la mine și m-a întrebat dacă aș fi de acord cu asemenea vizite. „Ce poate face voluntarul pentru mine”, întreb. ”Oh, zice asistenta, poate discuta, poate face cu dv ușoare exerciții cu brațele, vă va ridica sigur moralul”. Mi-a pus și câteva întrebări despre mine, ce-mi place. Literatura și muzica clasică. Tipa a notat totul și mi-a spus că dacă mă plictisește persoana respectivă, pot oricând să întrerup timpul acordat, între 10-20 minute.
Și, a doua zi, m-a trezit dintr-un dulce somn de după amiază o cuconiță – pesionară, evident – zâmbitoare, blondă, uscată și cu unghii lungi galbene. Mi s-a prezentat, a scos o listă – cea dată probabil de asistenta socială – și a început să discute cu mine, întrebându-mă unde m-am născut, când am emigrat, etc. I-am tăiat politicos avântul și am întrebat-o dacă n-ar vrea să facă exerciții cu mine. Sigur, zice ea încântată și scoate din mapa ei bleu – asortată cu bluza – o foaie cu figuri. Și începem să facem diverse miscări ușoare cu mâinile, ea cu ochii pe foaie, eu cu ochii pe ea, mâinile putând face ce voiau!
Eu fiind cu piciorul în cizmă, ea a zis că n-are voie să mă asiste la exerciții cu niciunul din picioare. Nici cel bolnav, nici cel sănătos. Și iar a început vorbitul, iar am întrerupt-o, în mod delicat.
Dar doamna, pe cât de uscățivă, pe atât de neimpresionabliă, nu s-a itimidat, ci a consultat iarăși foaia de la asistenta socială și a citit acolo că-mi place muzica clasică. „Ah, s-a bucurat ea, vreți să ascultați ceva? Am cu mine tot ce-mi trebuie!” Și, fără să aștepte răspunsul meu, a scos dintr-un rucsăcel o tabletă electronică, întrebându-mă direct: „Ce să vă pun ?”. „Bach”, zic eu. „Stați puțin”. Și începe ea să pitoneze pe tabletă, scuzîndu-se că nu prea se pricepe la computere.
După ce a lucrat din greu, a revenit: „Vreți să ascultați un cântăreț anume?” „Da, zic, pe Bach”. Ce să-i mai explic eu că Bach e compozitor, nu cântăreț? Mai caută ea pe tabletă și, fericită, mi-arată poza lui Bach. „Gata, l-am găsit, vi-l pun.” Și-mi îmi întinde tableta, de unde venea o miorlăială îndepărtată. Punând tableta la ureche mi-am dat seama că era un Concert Brandemburgic Bach.
„Doamnă, zic, iertați-mă, dar nu pot accepta asemenea calitate de audiție, muzica trebuie ascultată pe un sistem corespunzător, nu așa, oricum!” Nedescurajată, mi-a zis că săptămâna viitoare va aduce căști. I-am mulțumit și, politicos, am facut-o să înțeleagă, că am obosit. A plecat.
A douaa venit un domn de la departamentul de Asistență Socială căruia a trebuit să-mi justific preferința de a întrerupe aceste vizite. Norocul meu a fost că atunci era cu mine fiul meu – venit din California – care l-a convins pe domn că ar fi bine să asculte ce spune mama lui. Domnul, zâmbind cu înțeles, a cedat.
Desene de Adelaida Mateescu
