Marie Howe
Adaptare
Aseară, după cină, în timp ce eu curățam tejgheaua bucătăriei, fata zice:
Ai vrea să-ți cunoști data morții ?
Nu, am spus, nu aș vrea să știu asta.
Eu aș vrea, a spus ea.
Apoi a mai spus: dacă te-ar fi ucis cineva
ai vrea să te întorci ca să te răzbuni?
Nu, am spus, prefer să mă întorc la oamenii pe care i-am iubit.
Dacă te-ai întoarce la cineva care te-a uitat? a spus ea
Le-aș spune că i-am iubit oricum, am răspuns,
Ce dacă ar spune Cine?
Am spălat tigăile o vreme.
În noaptea aceea ne-am decis să urmărim altceva decât seriale despre crime neelucidate
la care ne uitam de luni de zile
și am ales o adaptare după Edith Wharton,
fete americane bogate care se adună în Anglia pentru a-și procura soți
– fiecare a ales omul greșit.
De ce fac toate lucrul ăsta?, zic, scufundată în canapea;
iar din scaunul roz, o voce: Mamă, n-ar fi nicio poveste
dacă toate ar fi ales bine.
Când s-a terminat primul episod eram amândouă în întuneric,
înfășurate în pături, strigând Nu, nu, nu, nu!
atunci când ultima fată, cea mai plină de viață, a acceptat să se căsătorească cu bogătanul plângăcios.
Au urmat creditele de încheiere. 17 secunde până la următorul episod 16, 15, 14,
Încă unul, zise ea.
Sigur. am spus, uitându-mă la ceas. Iar ea a apăsat butonul.
Marie Howe (n. 1950) poetă americană, născută la Rochester, New York, desemnată Poet Laureat al statului New York între anii 2012-2014, autoare a patru volume de poezie: “Magdalene: Poems” (2017), “The Kingdom of Ordinary” (2009), What the Living Do (1997) și “The Good Thief” (1988), volum selectat de Margreet Atwood pentru colecția 1987 National Poetry Series. Cunoscutul poet american, Stanley Kunitz a spus despre Howe că scrie o poezie luminoasă, elocventă, cu rădăcini adânci în viața interioară. Despre poezie și viața de zi cu zi, Howe a spuns: “Aceasta poate fi cea mai dificilă sarcină în lumea postmodernă: să nu-ți întorci privirea de la ceea ce se întâmplă. Să lași deoparte tableta, emailul și telefonul. Să privești suficent de mult timp, încât să poți vedea prin lucruri – asemeni unei ferestre.”
Marie Howe
Adaptation
Last night, cleaning the counters after dinner, the girl said,
Would you want to know the date of your death?
No, I said, I would not want to know that.
I would she said.
Then she said, if someone killed you
would you want to come back for revenge?
No, I said, I’d rather come back to the people I loved.
What if you came back to someone and they’d forgotten you? she said
I’d tell them I loved them anyway, I said,
What if they said Who?
I scrubbed the pans for a while.
That night we decided to watch something other than the murder mysteries
we’d been watching for months
and chose an Edith Wharton adaptation,
wealthy young American girls flocking to England to acquire husbands
– every single one of them chose the wrong man.
Why do they all do that? I said from the couch;
and from the pink chair she said, Mom there wouldn’t be any story
if they all chose well.
By the time the first episode was over we were in darkness,
both of us, wrapped in blankets shouting No no no no
when the last most vibrant girl agreed to marry the rich sop.
The credits rolled. 17 seconds to the next episode 16, 15, 14,
Another one, she said.
Sure. I said, looking at the clock. And she clicked.
