TRANSATLANTIC- Chase Twichell

Chase Twichell

Avion privat

 

 

Pe aerodromul cu iarbă, o soție

așteaptă la volanul unei mașini de teren.

În curând, va apărea soțul ei

ca un mic înger negru,

iar când vântul şi zgomotul

 

de la aterizare vor înceta

și eu voi fi din nou singură, aici,

voi sculpta o mică amintire a acestei seri —

un poem. Dintotdeauna,

așa mi-am clădit eu atașamentul

 

pentru  lumea asta, încercând să înțeleg

ce sunt eu,

și ce caut scrutând cerul ?

Un zeu să-mi spună cu blândețe

de ce sunt, mai degrabă, ca avionul,

și nu ca pasagerul lui?

 

~~~

 

 

Cal

 

N-am văzut niciodată un suflet separat de genul său,

dar mi-ar plăcea. Aș vrea să-l văd pe al meu în felul ăsta —

eliberat de legăturile sale feminine. Ar putea fi ceva asemănător

cu călăritul unui cal. Călărețul este cel care aparține speciei umane,

însă  toată lumea se uită la cal.

 

Chase Twichell  (n. August 20, 1950), poetă americană, fondatoarea editurii Ausable Press.  Poeziile sale au apărut în diverse reviste și magazine literare, cum ar fi The New Yorker, Field, The Georgia Review,  The Paris Review, Poetry , The  Yale Review, etc.  Este câștigătoarea unui valoros premiu pentru poezie al Universității Claremont,  Kingsley Tufts Poetry Award (2010).  Twichell s-a născut în New Haven, Connecticut și a urmat cursurile colegiului Trinity College, după care a obținut un master la Universitatea din Iowa,  Iowa Writers’ Workship.   În prezent, Twichell locuiește la New York, împreună cu soțul ei, romancierul, Russell Banks.   A predat, că Profesor Universitar la diferite universități din Statele Unite,  Universtiatea Princeton,  Colegiul Hampshire, Universitatea din Alabama, etc.   În anul 2011, Twichell a făcut parte din juriul pentru acordarea renumitului premiu pentru poezie, Griffin Poetry Prize.

 

 

Chase Twichell

Private Airplane

 

 

On the grass airfield, a wife

is waiting in her four-wheel drive.

Soon her husband will appear

like a tiny black angel,

and when the winds and commotion

 

of his landing have come and gone

and I’m alone here again,

I’ll carve a little memento of the evening-

a poem. As far back as I can remember,

this is how I’ve borne my attachment

 

to the world, trying to understand

what I am, scanning the sky for-what?

A god to tell me gently

why I’m like the airplane,

and not like its passenger?

 

 ~~~

 

 

Horse

I’ve never seen a soul detached from its gender,
but I’d like to. I’d like to see my own that way,
free of its female tethers. Maybe it would be like
riding a horse. The rider’s the human one,
but everyone looks at the horse.

 

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *