Chase Twichell
Avion privat
Pe aerodromul cu iarbă, o soție
așteaptă la volanul unei mașini de teren.
În curând, va apărea soțul ei
ca un mic înger negru,
iar când vântul şi zgomotul
de la aterizare vor înceta
și eu voi fi din nou singură, aici,
voi sculpta o mică amintire a acestei seri —
un poem. Dintotdeauna,
așa mi-am clădit eu atașamentul
pentru lumea asta, încercând să înțeleg
ce sunt eu,
și ce caut scrutând cerul ?
Un zeu să-mi spună cu blândețe
de ce sunt, mai degrabă, ca avionul,
și nu ca pasagerul lui?
~~~
Cal
N-am văzut niciodată un suflet separat de genul său,
dar mi-ar plăcea. Aș vrea să-l văd pe al meu în felul ăsta —
eliberat de legăturile sale feminine. Ar putea fi ceva asemănător
cu călăritul unui cal. Călărețul este cel care aparține speciei umane,
însă toată lumea se uită la cal.
Chase Twichell (n. August 20, 1950), poetă americană, fondatoarea editurii Ausable Press. Poeziile sale au apărut în diverse reviste și magazine literare, cum ar fi The New Yorker, Field, The Georgia Review, The Paris Review, Poetry , The Yale Review, etc. Este câștigătoarea unui valoros premiu pentru poezie al Universității Claremont, Kingsley Tufts Poetry Award (2010). Twichell s-a născut în New Haven, Connecticut și a urmat cursurile colegiului Trinity College, după care a obținut un master la Universitatea din Iowa, Iowa Writers’ Workship. În prezent, Twichell locuiește la New York, împreună cu soțul ei, romancierul, Russell Banks. A predat, că Profesor Universitar la diferite universități din Statele Unite, Universtiatea Princeton, Colegiul Hampshire, Universitatea din Alabama, etc. În anul 2011, Twichell a făcut parte din juriul pentru acordarea renumitului premiu pentru poezie, Griffin Poetry Prize.
Chase Twichell
Private Airplane
On the grass airfield, a wife
is waiting in her four-wheel drive.
Soon her husband will appear
like a tiny black angel,
and when the winds and commotion
of his landing have come and gone
and I’m alone here again,
I’ll carve a little memento of the evening-
a poem. As far back as I can remember,
this is how I’ve borne my attachment
to the world, trying to understand
what I am, scanning the sky for-what?
A god to tell me gently
why I’m like the airplane,
and not like its passenger?
~~~
Horse
I’ve never seen a soul detached from its gender,
but I’d like to. I’d like to see my own that way,
free of its female tethers. Maybe it would be like
riding a horse. The rider’s the human one,
but everyone looks at the horse.
