In Canada micile obiecte, chiar găsite de altcineva, se aruncă. Cine nu pierde, în bloc, câte o șosetă în sala mașinilor de spălat, sau câte o mănușă scapată prin parcare?
Zilele trecute veneam de la spălat cu un căruț de cumpărături pe care era cocoțat coșul meu cu rufe curate și aranjate. În Canada nimeni nu calcă rufele, ele se pliază, activitate care are loc fie pe mesele de lângă mașinile de uscat, fie în casă. Și, când să intru în apartament, bufff! Coșul cu rufe s-a răsturnat, împrăștiind pe culoar toate rufele mele curate și pliate.
Am cules totul de pe jos și am băgat încărcătura în casă. Cauza era evidentă: caruțul cu patru roți, două mari în spate și două mici în față – cu rulmenți, ca să poată coti – pierduse una din rotițele mici din față. Așadar, ori găsesc rotița, ori cumpăr un căruț nou. Deocamdată încep căutarea rotiței.
Cobor în sala cu mașini de spălat. Nimic. Cercetez și cele trei lifturi, nimic. Într-unul din lifturi, un domn mi-a spus că în blocul vecin, unde locuiește sora lui, s-a amenajat un loc unde se pot depune obiecte găsite, iar păgubașii le pot recupera. Da, dar asta e în blocul vecin, nu în al meu. M-am dus totuși acolo, să văd dacă nu găsesc o rotiță potrivită pentru căruțul meu. Locul respectiv, etichetat Lost & Found (Pierdut și Găsit) avea câteva rafturi pline cu obiecte aranjate pe categorii. Spre surprinderea mea, raionul de roți ocupa spațiul cel mai larg. Erau roți de cărucior de copil, rotițe de geamantane, fragmente de mobilă pe rotile, ba chiar era și o roată de bicicleta! „Cum și-o fi pierdut-o?” m-am întrebat. Din păcate, rotiță ca a mea nu era!
M-am întors acasă cu intenția să spăl din nou rufele, cărându-le cu mâna. Le-am zvârlit într-un uriaș sac de plastic pentru gunoi, nefolosit și, târându-l, am ajuns din nou la subsol, unde am umplut cu ciudă alte două mașini de spălat. După care iau liftul de la subsol, urc la etajul 16 și, cînd să deschid ușa spre culoarul care duce la apartamentul meu, constat ca era întredeschisă, dar blocată. Cobor iar la subsol, unde e administrația, bat la ușă, iese administratoarea, am mască, explic problema. Vai de mine, cum se poate? Cheamă administratoarea prin celular pe cel de la întreținere, care e pe acoperișul blocului să repare ceva. 40 de minute l-am așteptat, între timp am tras o fugă la sala de spălat să trec rufele spălate în mașinile de uscat. Până la urmă tipul a venit, a mai adus un om cu el, am urcat toți, ei au forțat ușa și au găsit că fusese înțepenită din cauza unui obiect care alunecase sub ușă. Ha! Era chiar rotița mea! Am bâlbăit ceva celor doi care au desțepenit ușa și am alergat în casă.
Da, era exact rotița mea, regăsită. Gata, trecem la reparat! Rotița trebuia înșurubată în piciorul de metal în formă de tub. N-am înțeles cum scăpase, dar nu contează! Înșurubatul cu mâna liberă n-a mers din cauza rulmenților care făceau ca rotița să se învârtească în gol în loc să intre unde trebuia. Mi-am dat seama că aveam nevoie de o sculă specială și anume de o cheie pe care, în Canada, francofonii o numesc cheie engleză, iar anglofonii, cheie franceză. Practic, e o cheie care își ajustează deschiderea, am folosit-o mult în laborator, numind-o adjustable key (cheie ajustabilă) și în felul asta am lucrat și cu anglofonii și cu francofonii evitând orice confuzie!
Da, am în casă o asemenea cheie și era chiar în sertarul în care bănuiam că era. Victorie! Am reușit să-nșurubez rotița. Ba chiar mai mult: am strâns-o și pe cealaltă, gândindu-ma, după aceste succese, că aș merita o diplomă de reparator de rotițe, pe care aș afișa-o lângă pe ușa desțepenită!
Pentru recuperarea rufelor uscate am folosit căruciorul renovat! E drept că de data asta n-am mai pliat rufele la subsol, ci am revenit în apartament și le-am îngrămădit la repezeală în dulap, să nu le mai văd!
Căutarea rotiței pierdute a dat rezultat! În schimb sunt și acuma în căutarea timpului pierdut din cauza ei…
Desene de Adelaida Mateescu
