Mary Oliver
Cum mă duc în pădure
De obicei, mă duc în pădure singură, fără niciun
prieten, fiindcă toți sunt veseli și vorbăreți, așadar
nepotriviți.
Nici n-aș prea vrea să fiu văzută vorbind cu
sturzii mierloitori sau îmbrățișând bătrânul stejar negru. Am felul meu
de-a mă ruga, așa cum, fără îndoială, îl ai și tu pe-al tău.
În plus, când sunt singură mă pot face invizibilă. Pot
sta în vârful unei dune nemișcată ca o grămadă de scaieți,
până când trec vulpile pe lângă mine, nepăsătoare. Pot auzi
foșnetul tainic al trandafirilor cântând.
Dacă te-am luat vreodată cu mine în pădure, înseamnă că te iubesc
foarte mult.
Mary Jane Oliver (1935 –2019), proeminentă poetă americană, laureată a premiului Pulitzer în 1984 cu volumul “American Primitive” și a premiului National Book Award în 1992 cu volumul “New and Selected Poems”. Născută în Maple Heights, Ohio, o suburbie semi-rurală a orașului Cleveland, Oliver a scris numeroase volume de poezie despre natură, drumeții și meditații în singurătate.
Mary Oliver
How I go to the woods
Ordinarily, I go to the woods alone, with not a single
friend, for they are all smilers and talkers and therefore
unsuitable.
I don’t really want to be witnessed talking to the catbirds
or hugging the old black oak tree. I have my way of
praying, as you no doubt have yours.
Besides, when I am alone I can become invisible. I can sit
on the top of a dune as motionless as an uprise of weeds,
until the foxes run by unconcerned. I can hear the almost
unhearable sound of the roses singing.
If you have ever gone to the woods with me, I must love
you very much.
