
Astăzi de ce ți-e
greu să crezi că peste nouă județe
și nouă ore, pe-o vreme uni,
s-a născut, odată, la Juni-
mea, dulce ca o bacla-
va scoasă din Facla,
o seară și, după ce Săptămâna
scrisese despre ea, trecuse în mâna
ta și începuse pe loc să te placă,
din Cenaclul Flacă-
ra, până-n călcâi,
și de-acolo, de pe Tocul Gutâi,
coborând, prin Pasul Vara,
în cimentul din autogara
unde-mi căutam acul
cu gămălie-n colacul
cu fân de cupru ce se făcuse
cablul meu de antenă de Ruse
fiindcă se vedea că nu mai apari
seara, pe la bulgari?
Adrian Bodnaru
ADRIAN BODNARU (n. 4 octombrie 1969, Bocșa-Română), poet și editor, membru al Uniunii Scriitorilor din România. A debutat în revista „Orizont”, 1991. Trăiește în Timișoara.
Volume publicate: a bodnaru și alte verbe (Editura Marineasa, 1994); noi și purtate (Editura Marineasa, 1996); toate drepturile rezervate, inclusiv Suedia și Norvegia (Editura Brumar, 2000); Versuri și alte forme fixe (Editura Brumar, 2002); Ziua de apoimâine (Editura Brumar, 2004); O legătură de chei (Editura Cartea Românească, 2010); Dictando (Editura Diacritic, 2012); POLIversuri (Editura Diacritic, 2012); Cifra latină (Editura Diacritic, 2013); O vară întreagă sau mai multe la rând (Editura Eikon, 2017); Cidul berlinei (Editura Aius, 2017); UNIVversuri (Editura Aius, 2018); Câteva clipe, spre seară (Editura Tracus Arte, 2019); Timișorela (Editura Brumar, 2019); Poezile și nopți (Editura Junimea, 2021); Prea bătrân pentru-Apolli-/ naire, pre tânăr pentru Napoli (Editura Vinea, 2022).
Traduceri: Vicente Huidobro, Altazor (Editura Diacritic & Brumar, 2012), în colaborare cu Ilinca Ilian.
Prezent în antologii de poezie și în majoritatea revistelor literare. Susține, din 2003, în revista „Orizont”, o rubrică permanentă în versuri.
Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor, Filiala Timișoara (2000, 2004, 2010, 2012, 2018). Premiul special pentru traduceri al Uniunii Scriitorilor, Filiala Timișoara (2012). Premiul Asociației Editorilor din România (pentru excelență redacțională: 2003, și pentru cea mai interesantă colecție: 2000, 2003). Premiul Pro Cultura al Consiliului Județean Timiș (2006).