TRANSATLANTIC – Victoria Chang, Obit

Victoria Chang

Nu pot mărturisi cu toată inima

că aș alerga în fața unui autobuz

să te salvez pe tine de  la moarte.

Și ce-i dacă o fată nu este cu nimic mai presus

decât mama ei?

 

*

 

A iubi pe cineva

înseamnă a admite extincția

Îmi repet asta

ca să nu mă îndrăgostesc niciodată,

ca focul să mă mistuie doar pe mine.

 

_____________

 

Câteodată, tot ceea ce am

sunt cuvintele,  iar a le scrie înseamnă

că ele nu mai sunt

rugăciuni, ci animale.

Alți oameni le pot vâna.

 

*

 

Nu ai nevoie de nimic

de la mine, ai deja

tot ceea ce-ți trebuiește:

luna, o rană pe suprafața lacului,

urmele noastre, pe care să nu calci.

 

_____________

 

Dinții Mamei mele — au murit de două ori, o dată în 1965, când i-au fost extrași, toți,

de la o infecție gingivală.  A doua oară,  pe 3 august, 2015. Păstrez dinții ei falși într-o cutie,

în garaj.  Când a murit mama, i-am atins, i-am mirosit, chiar mi s-a părut că

aud un scâncet. Mi-am pus dantura ei în gură. Dar având două seturi

de dinți m-a făcut și mai flămândă. Când a murit mama m-am văzut în oglindă,

cuvintele ei într-un cerc în jurul gurii mele, ca pudra de zahăr de pe

gogoși.  Ultimele ei cuvinte au fost în limba engleză. A cerut un Sprite. Mă întreb

dacă ultimul ei gând a fost în chineză. Mă întreb care-a fost ultimul ei gând.

Obișnuiam să cred că cuvintele unui mort mor odată cu el. Acum știu

că sunt răspândite peste tot, căutând un sens de care să se atașeze precum o aromă.

Mama obișnuia să strângă flori de portocal într-un vas mic. Trec pe lângă

copacul acela în fiecare primăvară.  Întotdeauna am crezut că doliul e ceva care are miros.

Ceea ce nu știam e că, de fapt, nu este un substantiv, ci un verb. Că se mișcă.

Victoria Chang (n. 1970, Detroit, Michigan) este o poetă și editoare americană, una dintre cele mai citite poete de pe continentul nord american la ora actuală. Părinții ei au emigrat în Statele Unite din Taiwan.   Este absolventă a Universității din Michigan, cu specializare în studii asiatice, și a Universității Harvard, unde a absolvit programul de master cu aceeași specializare. De asemenea, a obținut un master în poezie de la Warren Wilson MFA Program for Writers.  Cel mai recent volum al sau, Obit, publicat de Cooper Canyon Press în 2020, a ajuns pe lista scurtă a celor patru poeți internaționali nominalizați pentru prestigiosul premiul canadian în poezie,  Griffin International Prize,  pentru anul 2021 (https://www.griffinpoetryprize.com/awards-and-poets/shortlists/2021-shortlist/).  Amintesc aici ca acest renumit premiu a fost câștigat în 2018 de Ana Blandina pentru întreaga sa activitate literară.  Același volum de poezie, Obit, i-a adus Victoriei Chang premiul pentru poezie în 2021, oferit de Los Angeles Times, de asemenea, premiul oferit de PEN Center SUA, precum și California Book Award.  Chang este editor de poezie pentru Tupelo Quarterly și editor colaborator pentru On the Seawall. Chang a fost editor – invitat al Poem-a-Day pentru luna mai, 2019. În prezent locuiește în Los Angeles.

 

Victoria Chang

 

I can’t say with faith

that I would run toward a bus

to save you from death.

If a girl is only as

good as her mother, then what?

 

*

 

To love anyone

means to admit extinction.

I tell myself this

so I never fall in love

so that the fire lights just me.

 

_____________

 

Sometimes all I have

are words and to write them means

they are no longer

prayers but are now animals.

Other people can hunt them.

 

*

 

You don’t need a thing

from me, you already have

everything you need:

the moon, a wound on the lake,

our footprints to not follow.

 

_____________

 

My Mother’s Teeth—died twice, once in 1965, all pulled out from

gum disease. Once again on August 3, 2015. The fake teeth sit in a box in

the garage. When she died, I touched them, smelled them, thought I

heard a whimper. I shoved the teeth into my mouth. But having two sets

of teeth only made me hungrier. When my mother died, I saw myself in

the mirror, her words in a ring around my mouth, like powder from a

donut. Her last words were in English. She asked for a Sprite. I wonder

whether her last thought was in Chinese. I wonder what her last thought

was. I used to think that a dead person’s words die with them. Now I

know that they scatter, looking for meaning to attach to like a scent. My

mother used to collect orange blossoms in a small shallow bowl. I pass the

tree each spring. 
I always knew that grief was something I could smell. But

I didn’t know that it’s not actually a noun but a verb. That it moves.

 

 

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *