Astăzi , 4 februarie, este ziua de naștere a Monicăi Macovei. Persoana și rolul ei în istoria României postdecembristă fac parte dintre cele puține care aleg apele. Nu pur și simplu dintre cele profund admirate și profund detestate. Ci dintre cele despre care adeziunea și resentimentul/rezerva pe care le inspiră spun mai puțin decât spun despre persoanele animate de una dintre aceste două atitudini. Un turnesol desăvârșit. Despre cei care i-au fost alături, pe o porțiune a parcursului ei profesional și apoi politic, pentru ca apoi să se distanțeze/despartă de ea, mai mult decât despre ea însăși rămasă de-a lungul anilor uimitor de aceeași. Atât în ong-uri, cât și în politic. Până și portretul de Dorian Grey a lui Traian Băsescu a intrat în faza lui de sluțire accelerată după ce președintele a ales între Monica Macovei și Elena Udrea, ca între două femei și nu ca între doi parteneri de proiect politic.
De altfel, tocmai de aceea, trecerea ei prin viața politică românească, ca membru al unor organizații ale societății civile, ca ministru al Justiției și apoi ca europarlamentar, a lăsat o urmă indelebilă din acest unic motiv: a avut un diagnostic și un proiect politic clar. Iar acestea erau corupția ca boală de sistem a societății românești, respectiv leacul ei unic, Justiția.
Proiectul însuși este unul care alege apele. Corupția, mare și mica, este în România atât de adânc înrădăcinată în moravuri, încât este perceput ca utopic, iar persoana care se ia la trântă cu un asemenea proteic Goliat apare ca exotică, dacă nu suspectă. Intransigența Monicăi Macovei face parte dintre „trăsăturile noastre pozitive” născute din exasperare. Cu sorți de izbândă care nu atârnă doar de anvergura și carisma persoanei. Nici măcar de simțul realității, care recomandă mai ales acceptarea, acomodarea cu starea de fapt.
Deviza Monicăi „Nu mă las și nu vă las !” este una de kamikaze. Pe cine nu lasă ea ? Pe cei care au admirat-o, au susținut-o, au votat-o? Sau pe marii corupți ai nației, începând cu Voiculescu, Vântu și alte nume azi aproape uitate ? Sau pe molohul cu care s-a luat de gât în propria „tabără”, începând cu faimosa ședință de guvern în care Tăriceanu, așa „Moliceanu” cum a fost el poreclit, a întrebat-o stupefiat: „De-aia am venit noi la guvernare, să permiți tu să fie arestați ai noștri?” În stupefacția larg împărtășită a aproape totalității echipe guvernamentale.
Și tot așa a plecat ea cam de peste tot, în stupefacția foștilor parteneri de proiect, incapabili să se acomodeze cu un atât de precar „simț al realității”. Și totuși… Urma ei la Parlamentul European, susținerea ei pentru Laura Codruța Kovesi și acum pentru Maia Sandu, continuă să facă din ea, retrasă déjà din viața politică, un nume care alege apele.
La mulți ani, Monica Macovei, eu una aștept ultimul și cel mai durabil efect de turnesol al trecerii tale prin viața societății românești : MEMORIILE.
