TRANSATLANTIC. Richard Jackson – Lamentație

Richard Jackson  –Lamentație

 

Îmi pare rău că încă te iubesc așa. Îmi pare rău că am lăsat

cuvintele acestea

să se avânte între noi, așa cum face vântul într-un nod micuț

de flacără.

Îmi pare rău că le-am lăsat să fermenteze, la fel cum soarele o face

în fiecare noapte.

N-am nicio scuză, cu toate astea, nu-mi pare rău că încă te iubesc

așa cum te iubesc. Nu-mi pasă că fitilul

din bec strălucește pentru numai câteva secunde atunci când lumina se

stinge.

Nici nu mai contează că râul adună luminile orașului doar pentru a

le-mpinge

în aval.

Îmi pare rău sau nu, nu-i altcineva rămas în sufletul meu.

Așa că,

Nu-mi pare atât de rău că încă te iubesc așa, la fel cum luntrea

scufundată

își amintește cum plutea. Cred ca inima e, uneori, un stup de albine

prăbușit

Uneori, un vierme de mătase ce-și plăsmuiește bezna în

cocon.

Trebuie să mai existe câteva constelații abandonate care își ascund lumina

de noi.

Îmi pare rău, dar uneori aș putea crede că tu ai creat noaptea.

Alteori, că-n pieptul tău e boarea stelelor.

Îmi pare rău că te iubesc așa, că încă te iubesc. Fiecare

amintire

brăzdează, așa cum, de secole, în stânca peșterii scobește apa.

Așa cum sirena ambulanței alunecă pe străzi și parcă nu mai dispare.

Broaștele de lemn din Alaska se îngheață singure toată iarna pentru a

reveni la viață

primăvara

Îmi pare rău, dar poate că iubirea cea mai adevărată e cea mai disperată. Îmi pare

rău.

Nu-mi pare rău. Uneori cred că aceste cuvinte putrezesc ca fructele căzute,

iar

alteori cred că ești mireasma ploii din aerul

de dinaintea furtunii

 

 

Richard Jackson,  poet american contemporan, doctor în literatură al Universității Yale (1976), autor a 15 colecții de poezie printre care amintim: Broken Horizons (Press 53, 2018), Traversings (Anchor and Plume 2016), Retrievals (C&R Press, 2014), Out of Place (Ashland, 2010), Half Lives: Petrarchan Poems (Autumn House, 2004), Unauthorized Autobiography: New and Selected Poems (Ashland, 2003), Heartwall (UMass, Juniper Prize 2000), Take Five (poeme în proză, împreună cu alti patru poeți) și Those Shadowy Reflections: Prose Poems (Foundlings Press Chapbook).  Pentru activitatea sa literară și umanitară,  i-a fost acordată medalia Order of Freedom de către președintele Sloveniei.  A fost coordinatorul a două volume de antologie din poezia slavonă. Este câștigător a numeroase premii de poezie  și, în două rânduri, bursier al fundației Witter-Bynner pentru poezie.  De asemenea, este câștigător a două premii pentru educație din partea universităților Vermont College MFA și  UT- Chattanooga.   În prezent locuiește în Chattanooga, Tennessee.

Richard Jackson – Sorrowful Ode

 

I’m sorry for still loving you this way. I’m sorry for letting these
words
lunge between us the way the wind does through a tiny knot of
flame.
I’m sorry for letting them ferment the way the sun does each
night.
There’s no excuse, and yet, maybe I am not so sorry for still loving
you
this way. I don’t pay any attention to the way the filament in the
bulb
glows for only a few seconds when the light goes out. It doesn’t
matter to me that the river stores the city’s lights only to sweep them
downstream.

Sorry or not, I don’t think there is anyone left in my soul.
Therefore,
I am not so sorry for still loving you this way, the way a sunken
boat
recalls its sail. Sometimes I think the heart is a beehive someone
has
turned over. Sometimes it is a silkworm building its obscure
cocoon.
There must be a few derelict constellations with no light to show
us yet.
I’m sorry, but sometimes I also think you have created the night.
Other times I think you must have inhaled the breath of stars.

I’m sorry for loving you this way, for loving you still. Each
memory
hollowed out the way water drips for centuries through a sandstone cave.

The ambulance siren slithering away through the streets but
lingering on.
The wood frogs freezing themselves dry all winter to revive in
spring.
I’m sorry, but maybe the truest love is the most desperate. I’m
sorry.
I’m not sorry. Sometimes I think these words rot like fallen fruit,
and
sometimes I think you are the smell of rain that inhabits the air
before a storm

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *